Bunicile

" Nu dispera când greul  te apasă

Nici când viaţa ta e numai chin

După dureri viata-i mai frumoasă

Cum după ploaie ceru-i mai senin. "

Tu mă cunoşti şi nu ţi-a fost niciodată greu să ştii când sunt bine şi când nu. Mi-ai repatat aceste versuri mereu când mă vedeai întristată. Urcai cu greu scările până în camera mea ca să mă îmbuni, ca să vezi cum mai sunt prin suflet. Din una în alta aduceam aminte şi de Bogdan, "drăguţu"! Atunci îţi curgeau şi lacrimile pe obrji, iar eu plângem în rând cu tine pentru că vedeam cât ţi la noi, nepoţii tăi.

Acum am învăţat şi eu cuvintele acestea şi îmi aduc aminte cu ele de vocea tuşicii (a.p. M. Triştiu) când ne mai prindea şi ne povestea mereu încercările din viaţa ei. Ne recita câteva poezii şi îi porneau apoi lacrimile... Mie îmi repeta, în special, un lucru: pentru că am iubit-o atât de mult pe Buna Mică şi crescând am început să semăn cu ea, tuşica îmi spunea de prietenia lor că era una mai presus de alte lagături, că se ajutau şi se iubeau. "Când râdeam, râdeam amândouă şi când plângeam, plângeam tot amândouă; plângeam de ni se întâlneau lacrimile în bărbie şi rădeam şi ne bucuram una de alta până când ea s-o dus ... ".

p.s.: cum tremură bunele? 

sentimentaliștii

cucui la genunchiul stâng, vânătaie la piciorul drept, ceva durere care se trezește odată cu primul  pas și adoarme înapoi destul de repede... da! în mare cam atât mă doare pe dinafară. pe dinăuntru acuma îs mai multe, nu le descos și nici nu le mai bag în samă pe unele că-s prea vechi. săptămâna trecută pe vremea asta  ceream un ceas de răgaz pentru o plimbare pe câmp cu o carte și atât. acum tot ceea ce cer e un dram de odihnă. nu multă, doar cât să o putem lua mâine de la capăt.
săptămâna asta nu te-am vizitat deloc, dar am scuză! Dacă ar fi toate taberele ca cea care a luat-o azi spre casă cu pleoapele ude, ce fain ar fi... am descoperit și am învățat destule. am văzut că sunt oameni care au o inimă frumoasă, cu luciul ei aparte într-un fel, dar care-i cam ascunsă. vreau să cred că am mai descoperit-o puțin, măcar pentru cele două timișorence. am vrut doar să le arăt că  tot omu, fie el cât de „șmen”, are și el inimă, are un suflet și o fărâmă de bine care nu trebuie să le uite. trebuie să lași să curgă sentimentele, fie ele de orice fel, ai și tu un mic sentimentalist în tine, împrietenește-te cu el, vei vedea cu alți ochi lumea, apoi și îți garantez că va fi cu mult mai limpede decât înainte. ce mă bucur că le-am cunoscut, sper că le-am ajutat, așa, cât am putut. mulțumesc!

peseu: am primit trei adrese azi. iuuuuuhuuu! una de peste ocean.