... "I don't have very much time these days so I'll make it quick. Like my life. You know, as we come to the end of this phase of our life, we find ourselves trying to remember the good times and trying to forget the bad times, and we find ourselves thinking about the future. We start to worry , thinking, "What am I gonna do? Where am I gonna be in ten years?" But I say to you, "Hey, look at me!" Please, don't worry so much. Because in the end, none of us have very long on this Earth. Life is fleeting. And if you're ever distressed, cast your eyes to the summer sky when the stars are strung across the velvety night. And when a shooting star streaks through the blackness, turning night into day... make a wish and think of me. Make your life spectacular. I know I did. I made it, Mom. I'm a grown up."
Hai, priveşte-mă în ochi şi nu spune nimic... Trăieşti?
Înca mai simt vie Bucuria primita ieri! Atat de vie ca ma "obliga" sa o scriu aici, sa o impart:
Stiu, "nu cuvinte, nu cuvinte" -le imi vor învia amintirea Concertului Simfonic de la Sala Thalia din 12 martie , dar atat sunt de fericita...
Poate pentru ca am prins nadejde pentru visul meu, prin tot ce a fost ea, "copilul cu ochi de pian" în seara asta!
Am re si re si reeevăzut minutelul filmat aseara si am re si re si reeeplâns (nu cred ca exista cuvantul asta) de fericire binenteles! Cata simtire, cata dragoste si un suflet înfatisat pe fiecare clapa a sa, (de la cea alba la cea neagra) de la cea mai fina si blanda pana la cea mai grava nota.. Toate, dar absolut toate cu neconditionata daruire!
:) acum "zâmbesc cu Z mare". Ascult concertul si recunosc unele pasaje in care parca îi vad si acum gesturile si imi aduc aminte din nou ca am plans, am plans toate.. Unde întorceai capul erau lacrimi, unele proaspăt uscate altele curgeau șiroaie pe obraji.
O ascultam si imi era tot mai dor de ea! 12 martie.. îmi parea o vesnicie acum 7 luni cand ne-am cunoscut si ui, ui cum o trecut. Nici prin gand nu ne trece noua in ce chip minunat lucreaza Doamne Doamne. Datori suntem sa-I multumim!
Am prins atata putere si curaj si elan si atata nadejde si... numai si numai din cauza ta, minunat copil!
Multumesc e prea putin, felicitarile nu mai au loc... dar pentru tot iti multumesc si te îmbratisez!
P.S. : "nu cuvinte, nu cuvinte" , doar simtiri pe care inima le stie...
marți, 10 martie 2015
timpul iubirii
când ești singur,
secunda este egală cu ea însăși
când iubești,
secunda se împarte în două,
jumătate tu, jumătate eu
când te desparți,
secundele se împart la doi
una eu, una tu,
una gândul că mă vei uita
una teama că eu nu voi putea
una eu, una tu,
una lui ce putea fi
una lui n-ai de unde ști
V-am cunoscut acum un an, era cam tot pe vremea asta, la Brasov. Auzisem de perfecțiunea voastră, de faima și duhul bucuriei pe care îl răspândiți mereu pe unde păşiţi. Am auzit că urma pasului vostru blând aduce bunatate, zâmbete curate şi necontenită fericire!
De fapt, îmi aduc aminte..era iarna când mama ne punea la casetofonun CD cu colindele voastre. Pur si simplu minunat! Topăiam toţi de bucurie pentru că ne transmiteaţi acest sentiment...de linişte si simplitate prin dificultate.
Acum sunt în drum spre casă. Vin de la minunatul concert pe care l-aţi susţinut de la Ateneul Roman (primul din seara aceasta). Mai are rost să spun ceva? Orice cuvânt se face mic şi piere pentru că îşi da seama că voi însemnaţi prea mult pentru ce vrea el să însemne. Însemnătatea cuvintelor îşi pierde din valoare pentru că voi o transformaţi în simţăminte vi. Când vă ascult îmi vine să mor pentru toata lumea (ştiu, e cam exagerat, dar aşa simt), să vă iau în braţe, să zâmbesc( asta o fac, necontenit! ), simt că iubesc..iubesc aceasta parte a sufletului omenesc ce se numeste MUZICĂ.
Vezi tu, dragă mână de oameni frumoşi, vezi tu că Doamne Doamne când ne rânduieşte un lucru ştie el bine de ce o face. Ei bine, dupa acea întâlnire de la Braşov a urmat să ne înscriem în proiectul iniţiat de Maestrul Ion Marin, proiectul Cantus Mundi , şi de aici a urmat sa ne vedem tot mai des..si binenteles să vă cunosc tot mai bine..ultima oara, când am cântat în direct la TVR 1( pentru prima oara în viata mea, din nou o experienta minunată! ) am vorbit cu o doamnă foarte drăguţă dintre voi; mi- a povestit puţin din inima şi sufletul vostru (despre care credeam că sunt intregi, au forma şi pulsează cu viteza bucuriei pe care o transmiteţi nouă, publicului îndrăgostit) care nu sunt prea întregi, adică au mici bube.. De altfel cine nu are bube? Toţi le avem pe ale noastre, însă eu vă spun doar atât: să dea Dumnezeu să nu vă despărţiţi niciodată, să rămâneţi mereu împreună pentru că fiecare dintre voi este şi va fi o mică părticică de bucurie în arhiva vieţii celor ce vă ascultă. Pentru că "fiecare+fiecare+....+fiecare= viaţa are gust şi culoare".
Vă mulţumesc pentru că existaţi, pentru că mă bucuraţi mereu şi-mi împleţi sufletul de zâmbete cu lumină ! :)
- no, acum să scriem despre un satelit al României, nu?
- da' am scris mai înainte despre unul...
- nu, nu cred..
(verificăm)
- vezi tu Mioara, uite, scrie satelit al Pământului, vezi?
- daa tu! da' io când zic pământ mă gândesc la România.. Scuze.
mă crezi că astăzi am asculat pentru prima oară minunata operă Rapsodia Română?
E absolut genială, dar mai genial e momentul şi contextul care mi s-au dat pentru a o asculta prima oară... întradevăr, noi, goghiştii (dar nu numai noi, bineînţeles) facem manifestările, oricare ar fi ele, să fie altfel, mai emoţionante, mai de suflet. Spun asta pentru că nu a fost prima dată când mi-au dat lacrimile din cauza lor, a celor ce ne sunt mai mult decât profesori.
ascul-o în linişte şi cu inimă curată şi te va linişti aşa de mult... :)
văsusem de câteva zile bune bileţelul din poştă (care ne îndemna să trecem pe la poştă pentru a ridica un colet) , dar nu m-aş fi gândit nici o secundişoară că acel colet ar putea fi pentru mine din moment ce era pe numele lu mama.
dar azi îmi aduc aminte de colet şi o întreb "care-i treaba cu el?" , iar ea mă trimite să verific pe scări...
când am văzut de la cine e chiar m-a surprins pentru că am crezut-o pe cuvânt când mi-a spus că poate până la Crăciun va ajunge şi de la ea un gând bun
dar bucuria mare unde a fost? când am deschis coletul care a adus (pe lângă cele trei scrisori şi iconiţa facătoare de minuni cu Maica Domnului) o cărticică mică pe care am mai văzut-o de atâtea ori şi de care am aflat chiar anul trecut pe această vreme. "Am văzut Raiul" de Ada Mihaela Calciu am cumpărat-o de câteva multe ori de la Deisis şi de fiecare dată mi-a găsit Doamne Doamne un om căruia să-i ajute. şi uite că acum am primit-o (de data asta m-a găsit pe mine) şi eu în dar minunat şi neaşteptat. cum lucrează Dumnezeu! minunat!
gănd frumos printre gânduri de folos:
"Bogăţia nu e neapărat materială. Poţi să fii şi bogat duhovniceşte şi nemilostiv cu bietul Lazăr al sufletului celui de lângă tine, plin de bube şi răni, care poate ar vrea să se sature cu micile fărâmituri căzute de la ospăţul nostru duhovnicesc."
Mulţumesc pentru copilul care mai e în tine, viu!
Să rămâi mereu aşa.
"O rază de lumină îmi pătrunde printre genele somnoroase. Ochii mei pur și simplu nu vor să se deschidă. „Chiar trebuie?”, mă gândesc eu iresponsabilă... „Mai stau puțin!” îmi spun ca prin vis și îmi potolesc astfel comoditatea deranjată de raza de lumină, adormind la loc... Sună alarma- îmi forțează creierul și urechileadormite... „Noroc că telefonul e aproape!”, îmi spun și mă întind cu ochii închiși și corpul paralizat de somn ca să o opresc. „Noroc ca nu trebuie sa deschid ochii!” ma gândesc. O opresc și adorm la loc... Trece cam o oră și un gând imperativ îmi săgetează mintea, trezindu-mă. Mă trezesc buimăcită de cap, cu teama de-a nu fi întârziat. Nici nu-mi mai amintesc ce gând m-a trezit dar mă grăbesc cu câteva cuvinte seci să „îmi fac datoria” și să Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru ziua aceasta. După ce mă uit la ceas și constat că deja e aproape prea târziu, Îi mulțumesc lui Dumnezeu și că m-a trezit la timp din somn și îmi cer iertare că în dimineața asta nu voi putea să îmi spun rugaciunile de dimineață deoarece constat că mai am o jumatate de oră până trebuie să fiu la serviciu. Îmi fac învinuirile de rigoare, în timp ce mă pregătesc pentru noua zi și plec, fără să mănânc... Oare nu tot ca și trezirea aceasta de dimineață e și viața mea întreagă? Oare nu cumva tot așa mă trezesc din somnul păcatului cum mă trezesc din somnul nopții? Oare tot în același mod răspund chemării lui Hristos care stă și bate la ușa inimii mele în timp ce eu dorm un somn adânc? Și totuși... Privesc spre Mântuitorul răstignit întinzându-și brațele Sale de Ziditor al lumii către noi toți ca să ne îmbrățișeze cu dragostea Sa și Îl rog să mă primească și pe mine! Privind dintr-o altă perspectivă...eu ... dorm. El... stă răbdător la ușă și bate cu dragoste și duioșie. Nu Îi aud bătaia în ușă, dar Îl visez și Îi simt chemarea în inimă. El e tot ce îmi doresc și nici măcar nu știu că bate acum la ușa inimii mele...pentru că dorm în continuare... A fost, totuși, un moment când ochii mei s-au „între-deschis” și când sufletul meu a dat semne să se trezească. A plâns amarnic o vreme, a alergat în căutări, a făgăduit, a încălcat făgăduințe, iar acum îi e dor... Tare dor... De undeva, din adâncul amintirilor se aude un clinchet de clopoțel care strigă: „Trezirea!”. Și totuși...în fiecare seară adormim și în fiecare dimineață ne trezim. Dar e o trezire sau doar o „dez-adormire”? Umblăm adormiți, pe jumătate morți printre alte „cadavre vii”, „cerșind” de „Sus” milă și iubire fără să mai înțelegem semnificația lor, cerând Să vină și la noi în casă (asemeni creștinului bogat practicant) iar când Sosește cu sufletul la gură, plin de iubire și milă pe care să ni le împărtășească, noi, morții „vii” Îl alungăm pentru că ne-a deșteptat din somn, ne-a deranjat din somnul păcatelor si „iubirii” noastre de plăceri...iar când, plini de satisfacție că ne putem întoarce la „dulcele” nostru somn, ne apare în vis și ne spune ca „El este”, trezindu-ne și alergând afară, în frig și întuneric, după El, ne dăm seama că e deja prea târziu...că Mirele a intrat și ușa s-a închis iar fecioarele nebune au rămas pe dinafară...dar daca deja am rămas pe dinafară ce altă soluție avem decât să batem înapoi la ușa care s-a închis, și aruncându-ne în brațele Mântuitorului să ne mărturisim „nebunia” și să Îl rugăm să ne primească? ...pentru că dorm acum...dar El bate la ușă și Îi simt chemarea în inimă! ..."
Mara Iulia Ciordaş
m-a sunat entuziasmată pe la mijlocul lunii trecute să îmi spună pentru ce e fericită. pentru că a trimis, şi ea , primul eseu la Familia Ortodoxă şi a luat premiu special. eram sigură că a scris frumos, dar am vrut să vad mai mulţi omuleţi adevărul pe care l-a descusut şi să învăţăm cu toţii ceva, dacă avem ochii inimii deschişi, şi dacă nu, citeşte doar şi o să ţi se deschidă odată cu firul poveştii. scrisă de copilul clujean care m-a facut să iubesc şi mai mult muzica. Mulţumesc! p.s.: Carry On
M : - Tati, ce înseamnă biserică fortificată?
Tati: - Înseamnă că e întărită cu ziduri şi turnuri care să o apere. Uite, dacă iau o vitamină, de exemplu, spun că mi-am fortificat sistemul imunitar. Ştii acum?
M : - Aaa, da!
- ...
A : - Tati, ce înciamnă întălit?
marți, 28 octombrie 2014
„Trăiește-ți unicitatea!” (Pr. Constantin Galeriu)
...
"trăiește gândind frumos, oriunde te-ai afla. trăiește bucurându-te de fiecare lucrușor mic care dă vieții tale sensuri verticale. trăiește-ți unicitatea, trăiește-ți simplitatea, trăiește-ți taina, trăiește-ți iubirea. doar astfel vei simți că ești cu adevărat viu.."
nu am să-ţi scriu deocamdată din ce suflet culeg aceste roade minunate. acum doar le fur şi le împart cu tine. nu pentru că nu merită, nici de cum. dar nu am destule roade şi o dispoziţie foarte bună acum, aceste zile. (ştiu să mă îndreptaţesc mai mult decât să lupt) după ce mă voi întoarce cu sacul şi buzunarele pline de simpltate şi cu sufletul otâră mai neşifonat, atunci, vorbim mai multe.
până atunci (şi nu numai!) să citeşti acest suflet de ochiul-boului. siguuur vei zâmbi!
mulţumesc pentru că eşti pur şi simplu copil şi reciproca (copil simplu şi pur) !
cât de minunat lucrează Doamne Doamne cu oamenii. e genial!
azi nu am rezolvat nimic pentru scoală, dar "am rezolvat" un lucru muuult mai important!
ca să vezi ce important e să ai nădejde, să nu cârteşti nici măcar o clipă, ci să te rogi cum poţi tu, pentru cine crezi tu şi să nu ceri mai mult decât poţi duce tu.
...
la amiază ascultam o melodie care spunea că totul pare-aşa pustiu.. dar nimic nu pare pustiu, totul e plin de viaţă! dacă ştii cum să priveşti (eu uneori nu prea ştiu!), dacă ai un cuget limpede tot ceea ce va trece prin sita gândului tău bun va avea altă culoare, alt sens şi poate aşa te vei bucura un pic mai mult de viaţă! am avut o stare nu foarte bună, de fapt deloc bună, dar acum sunt chiar foarte fericită!
deși niciunul dintre noi nu ar fi vrut să se despartă azi (mai ales cu gândul că până la anul numai printr-o minune ne-am mai putea întâlni, unii dintre noi) uite că din patruzeci am rămas vreo cincisprezece.
le-am făcut azi cu mâna și, cu lacrimi în ochi ne-am dat de înțeles unii altora că mare-I Dumnezeu prin minunea ce-am trăit-o. Abia când au plecat ceva oameni (faaaaaini!!!) m-am descebăluit și eu și mi-am dat seama ce oameni buni și cu adevărat frumoși am cunoscut aceste zile. voiam să le spun mult mai multe și cred că toți am fi vrut să mai facem rost de ceva răgaz ca să povestim în tihnă experiențe și trăiri.
în Houston nu am treabă chiar acum, deci nu voi ajunge curând, dar promit că o scrisoare tot va ajunge înaintea mea. nu de alta, dar nu poți, pur și simplu, să te mai lași de astfel de oameni. am plâns la rămas bun și acum, scriind, îmi scapă iar două lacrimi. oare nu de bucurie? ba să știi că DA! de bucurie, fără oboseală, ci doar cu multă lumină și fericire!
Sofia „I'm the princes!”
Katze 1 și 2 împreună cu Ilonka, cea care ne-a acompaniat la pian Mulțumim mult!
maestro fierar acordându-și instrumentul -nicovala. și interpretând apoi, împreună cu orchestra, Feuerfest Polka
no ui ce poze minunate am primit azi! cu ochiul boului din Moldavia de la un pelerin.
nu cred că m-ar fi bucurat nimic mai mult decât asta!
cum ar fi spus o mureșeancă, „no ni la ea mă că ui ce faină îi!”
Mulțumesc mult mult, copil fain! și să te întorci cu bucurie și liniște în suflet.. și cu cuvinte noi en fraçais, s’ il te plait! dacă nu am citit nimic măcar să mai învăț de la tine ceva cuvințele.
mi-a plăcut instalația de iluminat. brătările, la fel peste tot, scumpe!
Radu și două găluști
Dimineața pe plaja Eforie Sud
urme de jiană ardelenească pe ritm de „ca-fea, ca-fea”
Gura Râului
de acum frânturi din răsăritul de întâi Gustar pentru G., un copil minunat! și pentru alți copii care știu să se bucure frumos de un răsărit, sau apus, sau de un mănunchi de stele sau de orice alt colțișor pe care omul nu a reușit să-l ajungă.
apus din satul Pecineaga (de la Dulcești oblu înainte)
Cazinoul din Constanța, în paragină acum.
priveliște de pe plaja orașului Constanța
ce obloane faine! și în spatele lor, bucătăria.
ce mi-a plăcut fooarte mult la toate terasele de pe litoralul Constanței a fost stilul imaginativ genial. toate mergând pe aceeași idee, a mării, dar fiecare venind cu o amprentă care te atrage.
mi-am închipuit aici la masă doi tineri, copii faini pentru care m-am bucurat acum ceva vreme și mă bucur în continuare. ei nu știu sau nu bănuiesc, dar eu când i-am văzut am zâmbit laaarg, cum zâmbesc eu uneori când nu mă pot abține!
Muzeul de istorie națională și arheologie- Constanța
Julieta?
eu aș vedea-o ieșind pe ușa asta. și pe tine te-aș vedea dacă ar fi un Romeo care să te aștepte și să te ia de mână și să fugiți, dar nu prea departe.
mâța care păzește Catedrala Catolică din Constanța
Catedrala Ortodoxă cu hramul Sf. Petru și Pavel
păcat că-s de plastic
priveliște peste Mamaia
înghețata copilăriei mele culmea!? cu același gust. s-a ”reeditat” ca să bucure alți și alți prichindei, mari sau mici
