Mângâiere

de la Maternitatea Spitalului Judeţean până la Cardiologie (şi chiar mai departe) noi am împărţit rugăciunea, zâmbetele, îmbrăţişările şi ... lacrimile cu cei care aveau adevărată nevoie!

am văzut lacrimi de pocăinţă ... din suflete căzute sub cruce ("fiţi tari, fiţi puternici!") ... lacrimi pe care nu am să le uit!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!

...

Creştem ( "ne bronzăm") sub steluţe, vegheaţi de îngeraşi

La năniţă după păpiţă

" hainele bucuriei "

de la nou născuţi până la cei care îşi numără zilele pe degete

P.S.: ooo, era să uit : era plin de Tanti Roz pe acolo, hihi :D

P.S.*: acum două duminici am aflat că "Paraclis" înseamnă Mângâiere ... atunci am zâmbit ... acum am simţit!

Vii până în Junglă? Viu!

Oscar și Tanti Roz*

... Va rămâne în mine tot ceea ce am simțit acolo! Cred că acești oameni care au fost mai mult decât actori m-au ajutat să văd, să simt și să rămân în suflet cu cele mai importante sfaturi de viață.
Am trecut printr-o droaie de stări: am plâns la fiecare moment emoționant, mi-a reacționat sistemul nervos simpatic la nivel palmar, am râs, m-am prăpădit de râs, m-am făcut verde din cauza culorii care imita sângele, mi-a fost frică, mi-i s-a făcut dor, am oftat, m-am simțit împlinită până în adâncul inimii, m-am umplut de gânduri, însă mai presus de toate am fost foarte fericită!

Sfaturi:

"Să nu iți fie frică!"

"Să ai răbdare!"

"Să fii tare!"

"Să crezi!"

"- Dar de ce zici că ar trebui să-i scriu lui Dumnezeu?
– Ca să te simţi mai puţin singur.
– Păi cum să mă simt mai puţin singur cu cineva care nici măcar nu există?
– Fă-l tu să existe.
– De fiecare dată când ai să crezi în El, o să existe un pic mai mult. Şi dacă te ţii tare, află de la mine, o să existe chiar de-adevăratelea. Şi asta o să-ţi facă bine.
– Şi despre ce-ai vrea să-i scriu?
– Despre orice. Despre gândurile tale, acelea pe care nu le spui nimănui, care devin apăsătoare, prind rădăcină, te împovărează, te imobilizează; acelea care, luând locul ideilor înnoitoare, te paralizează măcinându-te pe dinăuntru. Dacă nu vorbeşti şi doar le ţii în tine, ai să te transformi în groapa de gunoi a gândurilor vechi şi rău mirositoare, Oscar, băiatule."

,, -(…) există suferințe și suferinţe. Uită-te mai bine la fața lui. Uită-te atent. Ți se pare că suferă?
- Nu. E ciudat. Nu pare să-i fie rău.
-Păi vezi? Trebuie să faci diferența dintre cele două tipuri de suferinte, Oscar, suferința fizică și cea morală. Suferinţa fizică trebuie să o suporți. Suferința morală o alegi.
-Nu înţeleg.
-Dacă îţi bate cineva cuie în încheieturile de la mâini sau de la picioare, n-ai ce să faci decât să suferi. Să suporți. În schimb, dacă te gândești la moarte, nu e neapărat să suferi. Nu știi cum e. Așa că depinde de tine.”

P.S.: "Să ai curaj!"

P.S.* : *cine vrea să îți fie alături, îți este pentru că asa vrea, asa simte... nu îi poți cere cuiva asta.*

"nimeni si nimic nu poate fi fortat.
nu poti. dar vrei? "

" nu, nu poți să obligi pe cineva să facă așa o promisiune! Dacă tu îl iubești, îi dai libertatea de a decide singur. Dacă îl pui să facă ceva ce nu vrea, îi tai libertatea și va ajunge într-un final să te urască... "

din drum

 * Da' mai ai? *

un selfie măcar cu biletele :)

Madrigal :)

Eu "și prietenii mei" am fost invitații Corului Național de Cameră Madrigal la Concertul închinat Maestrului Marin Constantin. Eu? Eu nu am făcut nimic. M-am bucurat că i-am revăzut, m-am bucurat de forța ta, Anna, ești un dirijor minunat! În mâna ta am simțit cum stă ritmul, în inimă, talentul și pe chip, zâmbetul. ( Ceea ce vedem noi ca fiind un cor nu este altceva decât oglinda sufletului și rezultatul jertfei dirijorului! ). M-am bucurat ca i-am îmbrățișat cu felicitări și mulțumiri, m-am bucurat ca am fost împreună acolo ca să aflam și din experiența altora cât e de greu să cânți în prezența familiei sau a oamenilor dragi...

(u)ooooof ! 

Un weekend plin de oameni, de zâmbete, de îmbrățișări și de gânduri bune, un weekend minunat!

Îți mulțumesc pentru invitație, pentru grijă și pentru tot ceea ce a rămas în suflet!

„ Să ai curaj! ”

aş vrea să fiu...

aş vrea să fiu 

tot ce n-am fost

cât nu e prea târziu 

şi are rost.

aş vrea să fiu o maşină de înghiţit cuvinte

înainte de a ţi le pune ţie înainte.

aş vrea să fiu uşa către camera obscură

unde developezi cuvintele pe care nu le scoţi pe gură.

aş vrea să fiu 

tot ce n-am fost

cât nu e prea târziu 

şi are rost

aş vrea să fiu când gunoi şi când tărână
că să poţi vedea ţi tu neputinţa din mine.
aş vrea să fiu exemplul florilor de măr

care doar înfloresc, fară gândul precis
că vor forma-mpreună un tablou de vis.

iar dacă nu 

aş vrea să fiu ultima ta dorinţă

când zăcea-vei pe un pat de neputinţă.


* furată de la Ivcelnaiv apoi combinată şi modificată cu timpu' 

fericirea e în noi

cât de minunat lucrează Doamne Doamne cu oamenii. e genial! 

azi nu am rezolvat nimic pentru scoală, dar "am rezolvat" un lucru muuult mai important! 

ca să vezi ce important e să ai nădejde, să nu cârteşti nici măcar o clipă, ci să te rogi cum poţi tu, pentru cine crezi tu şi să nu ceri mai mult decât poţi duce tu.

...

la amiază ascultam o melodie care spunea că totul pare-aşa pustiu.. dar nimic nu pare pustiu, totul e plin de viaţă! dacă ştii cum să priveşti (eu uneori nu prea ştiu!), dacă ai un cuget limpede tot ceea ce va trece prin sita gândului tău bun va avea altă culoare, alt sens şi poate aşa te vei bucura un pic mai mult de viaţă! am avut o stare nu foarte bună, de fapt deloc bună, dar acum sunt chiar foarte fericită! 

P.S.: aş vrea un sâmbure din miezul lui august...

Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă! (Oașa)

„Vin românii, vin la Oașa iar

Vin la Oașa iar!”

Nu pot cuprinde în seci cuvinte ce am trăit în 7 zile la mănăstire. Simt o neputință care însă nu mă întristează, ci mă face să scriu -așa cum pot- cât mai sincer ce am făcut acasă.  

N-am contenit să mă minunez de dragostea cea mare a lui Doamne Doamne ce vrea să ne-o arate la tot pasul, prin oameni credincioși, buni și cu adevărat frumoși, printr-un ciripit de păsărele dimineață devreme, când timpul stă în loc, prin tot. Doar să ai ochii deschiși și vei găsi în toate picuri din dragostea cea mare a Lui. dacă nu era draga de G. nu aș fi trăit minunea. dimineața la 2:45 suna ceasul pentru slujbă, iar ea era așa.. parcă l-ar fi așteptat. se ridica prima și apoi mă trezea și pe mine. până la biserică ne trezeam de tot mulțumind că ne-ai ajutat Doamne! cu una, cu alta, printre ascultarea la fân, la bucătărie cu  Maicile, la trapeză, am învățat un dram de psaltică -cât să nu mă mai uit degeaba la partituri- , am ascultat cu mirare și cu lacrimi mărturii și poezii din închisorile comuniste, am descusut oameni cu zâmbete de copii care m-au făcut să zâmbesc în continuu. tăiam morcovi cu gândul la ei și necunoscându-i, doar privindu-i m-a cuprins o bucurie ce mi-a umplut sufletul de lumină și chipul de zâmbete. n-am crezut că din așa lucruri mărunte poți să simți o așa împlinire. atâtea lucruri am făcut cu puțină, dar bună odihnă și cu mult ajutor de Sus. acolo, când trăiești, nu trăiești fușerit, ci viu, pur. și trăind așa te încarci permanent, cu un cântec patriotic, cu o îmbrățișare, cu un zâmbet, dar mai ales cu Rugăciune! nu mi-a fost dor de lume. absolut deloc. am fost mereu împlinită sufletește. ce-mi trebe mai mult? 

sunt foarte fericită acum! foarte! și îmi doresc să poți fi și tu la fel cum sunt eu acum, măcar o dată. așa că fă bine și nu mai „lenevi” în îndreptățirile lumești și du-te de cunoaște omul ce-l ai în tine. te vei minuna de ce zace în tine! te invit să te regăsești. hai, vii?

nevoie de liniste

când pun masa pentru copchilași trag după mine ușa. apoi, rând pe rând, geamurile, doar doar să nu mai aud toată gălăgia de afară. când fac asta îmi las umerii în jos și capul după ei și-mi caut un scaun care să mă suporte până mă vait un pic singură. când nu mă mai suportă mă ridic și oftez lung pentru că sunt un copil rău! asta nu se întâmplă tot timpul. dar azi da. nu am citit nimic de ceva timp, deci temă nefăcută. cu franceza... mi-e dor de G. și de copilul flămând după scrisori să-mi spună ceva de întărire, să mă mai adune că în jur nimeni nu mă încurajează. eu sunt singura care ar trebui să o fac...
iertare! trebuie să fiu muuuuulllt mai tare decât sunt acum!

mi-e prea dor.. dor de oameni! de violoniștii dragi de la Cluj (cu accent de clujean) mi-e în special taaaare dor! :)

cu pași mici

scuză-mă că te-am neglijat în ultimul timp, omule.

știi probabil și tu secvența ceea care începe de-ndată ce simți că de prea multă fericire a-i vrea să mori... dar nu e așa. apare secvența și îți spune ea că nu îți permiți luxul de a muri fericit pentru că..nu știu...nu meriți!

mergem pe principiul „toate merg spre bine” ! deși uneori e tare greu. cu răbdare și cu capul sus!

peseu: nu mai încerca să înghiți și să respiri în același timp că nu vei putea. fă-le pe rând, la timpul lor, dar te-aș sfătui : respiră mai des, altfel te vei îneca de la pre mult înghițit.
aaa, să nu uit. atenție! mofturile nu încap pe gât. respiră-le și expiră-le adânc. așa te vei liniști puțin.

peseu': vai, că nu ai înțeles nimic!
 atunci rezumat: nu am fost prea bine, dar sunt pe drum. sunt aproape bine.
iertare!

leac:

plin de viaţă

de ce "plin de viaţă" ?
pentru că suntem înconjuraţi de atâtea suflete absolut minunate şi curate de copii. am fost la o festivitate a literelor care au terminat (cu bine!) anul ăsta. printre toate cele felicitate am ţinut cu drag la două (sau chiar trei?) şi încă mai ţin, iar dacă ne ţine Doamne Doamne, voi ţine şi de amu în colo tot mai mult! dintre oamenii dragii au fost mulţi şi atăta am râs. tulai! cu copilul steluţă, cu Di, surioara pur şi simplu minunabilă a lu G. , cu Iri şi mătuşa (cred). adevăru-i că am şi fost ticăloase, dar nici nu puteai să nu zâmbeşti măcar.

în timpul înşiruiri tuturor conferenţiarilor, doctorilo şi asistenţilor şi ajutoarelor de băgător de samă îmi zice Iri : "vezi vezi că pe ăştia îi vei chinui tu trei ani!" . am râs când am auzit, dar mai şti? Doamne ajută-ne!
mulţam şi iartare!


p.s.:
am primit de la un omuleţ foarte special un breloc cu "Părintele" şi cu Mănăstirea Turnu Roşu. Genial Genial! de ea nu ţi-am spus cred că deloc. e surioara copilului cu suflet de flori de câmp, din aceeaşi frumoasă familie! e un copil tare nebunatic aşa de fel, în sensu ăla bun. deci nu ai cum să nu-ţi zâmbască sufletul când o auzi! toate minunăţiile le auzi când stai cu ea. io nu ştiu uneori de unde le mai scoate. îi un copil aşa pur! o simţi în vene le tale cum trăieşte cu toată fiinţa, cum pune picături de sudoare din suflet în tot ce face... e încă un copil al lui  Doamne Doamne.
şi deja mi dor de ea..

pentru ochi închişi în inimi curate

e absolut minunat cât de mult te poate bucura un om (fie el şi necunoscut). chiar mă gândeam în drum dacă voi fost meritândă de un răspuns la scrisoarea cu prietenii imaginari care de fapt era despre cum nu o cunosc (dar mă face să zâmbesc de multe ori) şi totuşi o ştiu. când am ajuns am ezitat să o întreb pe buna dacă a ajuns vreun plic. m-ar fi întrebat probabil cu ce drăguţ conversez prin scrisori, cum mă întreabă mereu. deşi ar fi frumos să fie unul , ce zici?

dar hai mai bine să îţi spun o realitate, omule drag cu ochi vechi. de fapt nu ţi-o spun că nu pot, dar uite, caut-o tu. mai pune si tu mâna pe o "Familie Ortodoxă" şi caută să vezi că viaţa nu-i aşa de limpede si colorată precum tu o simţi. eu îţi spun că o să te doară dacă vei descoperii esenţa şi te îndemn , nu la durere, ci la o "rugăciune către tineri"...

în ultima vreme au venit o droaie de informaţii despre cealaltă parte mai puţin colorată a lumii si chiar mă întrebam de ce m-i se descoperă tot mie (copilului aiurit de-a binelea care nici nu ştie cum s-o mai apuce pe poteci) . dar am început să înţeleg rostul şi tac în micimea mea.



p.s.: m-i oţâră dor de "un bun tovarăş de drum" .

hapciu

ieri am vrut să scriu hapciu. pentru că asta am făcut toată ziua...printre alte nu foarte multe.
azi nu ştiu ce am vrut să scriu, dar am dat buzna iar în alte cutii şi borcane şi acum mi s-a oprit scrisu în gât.
drept îi că sunt oamenii frumoşi pe care n-aş fi vrut decăt să-i zăresc fără să-i deranjez. nu ceream mult, nu?

şi dacă era să fiu copil cuminte probabil că astăzi ţi-aş fi scris despre minunatul festival care începe mâine şi la care iar nu m-am înscris ca o laşă ce sunt, despre băiatul-cu-iconiţe-şi-faţă-zâmbitoare pe care l-am văzut azi de vreo patru ori şi numa la urmă mi-am dat seama că mi-a făcut ziua mai senină, despre faptul că îs foarte ameţită, despre scrisoarea cu emoţii şi sacul poştasului plin de jumate cu poveşti care m-a înveselit,despre un om drag care a terminat de douăzeci de ani liceul, despre orice ţi-aş fi scris...

mulţumesc!

pentru avânt

şi am mai întinerit o săptămână .. seara - de cele mai multe ori- îmi acopăr faţa cu palmele şi compilez. îmi ia ceva timp, dar totdeauna adorm cu un sâmbure de rost sub pernă. asa va fi în fiecare zi şi fie că e bine, fie că e mai puţin bine, toate-s cu folos! azi mai mult am ascutat, am luat aminte si am răspuns prin tăcere, am aflat că e nevoie de suflet smerit si dragoste, am aflat că mereu mai este loc când spun că nu mai pot! şi mereu  trebuie să putem, important e să vrem! iar lecţia de azi despre voinţă am s-o pun la "de luat aminte!"
 mulţumesc.

pe drum m-am împăcat si am dormit (în autobuz) apoi a fost puţin mai bine...


apoi şi mai bine a fost că m-o sunat neamurile din capitală să mă întrebe ce chetre am pus în "cutia plină plină cu bucurii şi lumină" şi să îmi amintească ca "îs nebună cum trăbe!" şi să- mi zică ca tare mult s-a bucurat de Doamna Woolf şi de cană si că m-i s-au şters păcatele şi nu mă mai pârăşte la nimeni!

acum e fericită pentru că a întinerit cu un an şi a rămas copil frumos şi nătărau!

mie să-mi fie cu iertare pentru toate, iar ţie la mulţi şi frumoşi ani! + urarea care nu se poate scrie, aia cu călca-te-ar si cu pisicu.
mulţumesc!

ne (re)găsim

din "Catedrala Mărginimii" precum bat clopotele la nunţi aşa bat şi la adormiţi.
azi au bătut de două ori... pentru fiecare o dată!

  

subsemnata
 dacă nu era soarele aş fi apărut de nu m-ai fi văzut şi poate era mai bine aşa!

Bicca del Rio

" -ce măr fain!
-da..
-cred că semnifică ceva  pentru ei!"

unitate şi simplitate, asta ştiu sigur!

mămăruţa de pe clasa întâi

am încâlcit un pic (cam mult) iarba, dar a meritat. dacă ar şti vecina că am fost eu cred că ar zice  "nu-i nimic draga lu' vecina"

de cele mai multe ori mă găsesc, în oameni dragi, fie ei şi necunoscuţi, într-o voce de copil, (care parcă mai mult decăt acordul unei viori, îmi învie sufletul şi-mi spune că fără dor şi poate "Încă trăiesc! " ) , în ... în natură mă găsesc de fiecare dată şi totuşi nu mă găsesc, la propriu.


în micimea mea...