Bunicu Teofil Arhimandritul

Astăzi se împlinesc 9 ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Teofil...

Îmi amintesc de Părintele încă de când eram mică. Timp de cel puțin 4 ani am participat împreună cu consăteni de-ai mei la concursul de bătut toaca din Orașul Victoria, județul Făgăraș. Părintele venea aproape în fiecare an și ne ținea un cuvânt. Pot să îl văd foarte clar, stând în fața Iconostasului și povestindu-ne despre ce semnifică bătutul tocii în Biserica Ortodoxă și multe alte cuvinte ziditoare de suflet. Îmi mai aduc aminte cum mă așezam lângă alți participanți și începeam să povestim câte altele în timp ce Părintele ne vorbea; în fiecare an făceam aproape la fel, dar la un moment dat ceva s-a întâmplat. După ultimele cuvinte pe care le-am ascultat din gura Părintelui mi-am spus cu părere de rău: „cred că Părintele ăsta îi un om mare și o să îmi pară rău că nu l-am ascultat acum...”.

Iată-mă acum, au trecut poate mai bine de 10 ani de atunci și... îmi pare rău.

Nu știu cum lucrează Părintele de Acolo de Sus, dar văd că pe fiecare dintre noi ne adună, ne unește și ne ține în jurul lui, după putiințe și neputiințe. Anul ăsta, poate pentru că sunt pic mai departe, Părintele m-a cercetat îndelung :) I-am răspuns și eu făcând pași mici mai aproape.

Restul este despre durere, dor și mulțumire...

Citatul zilei de azi:

"Iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Când iubești, trebuie să ieși din tine în sensul de a încerca să-l trăiești pe celălalt, să-l înțelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui."

~ Pr. Pantelimon Șușnea ~

Și dacă îmi dai voie să-ți dau un sfat- iată-l: iubește! Din suflet, pentru suflet...

ţi-e Dor de Cer?

la Oaşa de Florii

" ... Regina! "

trupa de copii :)

l

* Libertatea sufletului curat * 

" Nebun, da, sunt nebun! "
...

de trei ani vin la Oaşa de Florii şi de fiecare dată e diferit... de data aceasta am fost mai puţini, ne-am cunoscut mai mult, am mâncat împreună şi la dus şi la întors, (am învăţat să mănânc portocalele: de la coajă până, la miez ) am povestit şi am tăcut mai mult, am ascultat, am privit, ne-am bucurat unii de alţii, am râs,am zâmbit, am cântat

eu am purtat în mine atâtea dragi sentimente... cu toată inima, cu totu' !

apoi am stat " De vorbă cu sufletul meu "... pentru că Roberta a trebuit să ne recite la întoarcere câteva poezii, poezii cu vocea aceea...

" Hai, şterge-ţi ochi-albaştrii şi povaţa

Ca pe un psalm ascultă-mi-o. M-auzi? "

Eu mă bucur că am fost împreună! Ştiu că şi tu. Mulţumesc pentru tot!

P.S.: Dor = Zbor ...

Înmulţeşte talanţii !

" Sîntem un produs românesc după licenţă dumnezeiască! "

* Libertatea sufletului curat *

:)

"cât de lungă îi o zi aici ... "

Vârfu' lu' Pătru

flori de gheaţă

Ioan Bocşa împreună cu părinţi ai Mănăstirii Oaşa

r

" plecaţi.. dar rămâneţi! "

de data asta mai puţine cuvinte... hai să lăsăm mai bine totul în suflet: oamenii (dragi!), sfaturile, cântecul, privelistile, cerul şi stelele, dar să descătuşăm bucuria - să ne răsară pe chipuri şi în fapte!

peseu: Mulţumesc pentru tot!

"Toată suflarea ... "

 

la săniuş

cărarea de brazi care ne duce mereu acasă

" - Mădă, râpele! "

fiecare drum acasă e diferit. de fiecare dată mă întorc cu poftă de viaţă şi multă râvnă spre a face "treabă bună" cum ne îndeamnă mereu "lupii tineri" la binecuvântarea de plecare. de data asta cel mai tânăr dintre ei ne-a şoptit aşa: "Plecaţi... , dar RĂMÂNEŢI!" şi în cuvintele sale am simţit că pe veci toţi vom rămâne fii ai lor pentru că ei ne-au făcut mai oameni, mai buni, mai tot şi toate şi ne-au dat drept pază rugăciunea lor înveşnicită.

ce nu se schimbă niciodată e lumea în care te duce la întoarcere cărarea de brazi. e... nu ştiu ce, dar mereu simt că vreau să mă întorc înapoi.

"ştim şi nu devenim!"

am trecut cărerea de brazi cu "golanul" copilului iubitor de stele.
se vede, nu?

câteva sute, poate chiar mii de decilitri din fiecare: bulion, zacuscă, ciorbar...

vârful Fetiţa

lacul Oaşa văzut de pe Fetiţa

mână de G. cu o notă personală de copil steluţă

O.T.S. - ul voinicesc

un copil drag!
şi taaare nebunatic, aşa ca noi

din ultimul (ultimul până acum) urcuş la Oaşa

am tot amânat să pun pozele şi gândurile ăstea mai devreme, dar amu îi musai că începe să de descoase tot mai mult tot rostul.

tot mai mult îi aud pe cei mai înţelepţi decât noi spunând că suntem o generaţie ce ştim multe şi avem multe informaţii asupra noastră, dar cu toate ăstea nu devenim, nu ne ajută cu nimic.
şi aşa-i, "ştim şi nu devenim!" (Părintele Iustin Miron).

din nou acasă

am stat și acum doar trei zile Acasa și parcă iară nu mă puteam gândi că va trebui să mă întorc acasă. 

cu Iulia și îngerașii iei am avut mereu zâmbete pe chip

am văzut cum lucrează Dumnezeu, cu dragoste de ne ia pe toți cu atenție și ne întâlnește acolo unde toți suntem fiecare în firescul lui, unde suntem toți sinceri.

am primit gânduri bune și sfaturi de suflet pentru mai multă vreme și cred că dacă nu aș fi făcut boacăna cu borcanul și nu m-aș fi tăiat în sticlă nici curaj către mărturisire nu aș fi avut.

a fost minunat! pur și simplu plângi de bucurie și nu te mai oprești!

 fie că ai venit pentru prima oară, fie că vii de anii buni de aici mereu vei avea ceva de învățat, mereu vei placa om nou, cu un dram mai bun.

Mănăstirea Oașa

Izabela cu Pufi

fiecare cu ascultarea lui

lacul Oașa

om drag

t

aici se lucrează continuu cu rugăciune

cărarea de brazi care ne mai așteaptă

Mănăstirea Oașa,  văzută de la baraj