gând curat

Ochii-s doi și-s triști...

D-apoi inima, singură?

(Grigore Vieru)

prea

Ş-am ajuns din nou aici... aici unde-i prea mult suflet "despre" și prea puțin "întru"...

când îi aud pe cei de acasă simt cum mi-i se încălzește sufletul și-apoi se preface într-un Dor...

"Așa îmi vine câteodată, Doamne,

Să-mi dau în suflet una cu piciorul,

Prin mărăcini să-l dau de-a rostogolul, 

Să-l trag de chică și să-l iau la palme!"

~ Demostene Andronescu - Vrăşmăşie ~ 

P.S.: "Sunt cimitir de doruri ne-mplinite". 

ţi-e Dor de Cer?

la Oaşa de Florii

" ... Regina! "

trupa de copii :)

l

* Libertatea sufletului curat * 

" Nebun, da, sunt nebun! "
...

de trei ani vin la Oaşa de Florii şi de fiecare dată e diferit... de data aceasta am fost mai puţini, ne-am cunoscut mai mult, am mâncat împreună şi la dus şi la întors, (am învăţat să mănânc portocalele: de la coajă până, la miez ) am povestit şi am tăcut mai mult, am ascultat, am privit, ne-am bucurat unii de alţii, am râs,am zâmbit, am cântat

eu am purtat în mine atâtea dragi sentimente... cu toată inima, cu totu' !

apoi am stat " De vorbă cu sufletul meu "... pentru că Roberta a trebuit să ne recite la întoarcere câteva poezii, poezii cu vocea aceea...

" Hai, şterge-ţi ochi-albaştrii şi povaţa

Ca pe un psalm ascultă-mi-o. M-auzi? "

Eu mă bucur că am fost împreună! Ştiu că şi tu. Mulţumesc pentru tot!

P.S.: Dor = Zbor ...

Unii mă cred "trisperată", alții îmi spun mereu că nu-i voie ("nuivoie, nu, nu, nuuu!") și când- colo, mie îmi e doar... dor!

p.s.: Sibiul a fost altfel azi. am știu că esti iar aici, ca înainte. te-am așteptat.. la fiecare colț de stradă, priveam nebună centrul, doar, doar te voi zări. Eu cred că tot ne-om întâni!

prețul fericirii

"Dacă vii, de pildă, la patru după-amiaza, încă de la trei am să încep să fiu fericită. Cu cât ora va înainta, cu atât mă voi simți mai fericită. La ora patru deja mă voi agita și mă voi neliniști; voi descoperi prețul fericirii! Dar dacă vii oricând, nu voi ști niciodată la ce oră să-mi împodobesc inima...
E nevoie de un ritual. "

din înțelepciunea Micului Prinț

mulțumesc G.

[23-29-18]

"Oare ştii că nu mă aşteptam? Abia după mi-am adus aminte că voi obişnuiţi să faceţi de-astea de zilele voastre, dar eu chiar nu mă aşteptam no"

no, te aşteptai sau nu, noi tot am venit cu ăl mai mare drag şi stii de ce?  pentru că " îi un om tare fain tu Meri şi sensibil. nici nu mă gândesc să nu vin măcar să o îmbrăţişez de ziua ei! ", pentru că te trage inima, pentru că ţi-i drag (şi uneori dor) de "oameni diamantini"!

faptul că după ce am ajuns noi, casa a început să se umple de oameni mi-i s-a părut foarte frumos! dar ştii ce m-a impresionat cel mai mult? faptul că printre noi se aflau colegi de-ai ei din liceu. prietenii de o grămadă de ani.. am stat atunci si m-am gândit că în primul si-n primul rând cauza nu îi alta decât sufletul omului, după principiul cum îţi aşterni, aşa dormi. am povestit, am urat la cât mai mulţi ani!, am zâmbit şi am primit zâmbete curate, am mâncat işlere (hopa), am cunoscut oameni noi cu preocupări diverse, am râs, apoi ne-am îmbrăţişat de rămas bun şi să fii cuminte şi toate acestea m-au umplut de bucurie şi avânt :)

Mulţumesc pentru tot, mulţumesc pentru prietenie!

"noi avem catacombe"

cumva cumva trecuse de ora la care trebuia să plec, dar ea s-a oferit să mă ducă acasă cu maşina. 

era trecut oţâră de ora 5 şi povesteam în bucătărie.. nu am gândit nicio secundă că mă voi bucura atât de mult de ultimul sfert de oră petrecut în minunata lor casă. demult nu am mai descusut atâtea din suflet. bucuria de astăzi a fost un mare dar de la Doamne Doamne!

( dacă nu ţi-am povestit cum plâng eu în ultima vreme, te poftesc să citeşti. pentru că am o inimă fără de recunoştinţă şi mulţumire pentru binecuvântările primite de Sus, Doamne m-a ajutat să plâng altfel: sufletul mi se strânge, aşa, precum un bulgăraş în stomac, atunci oftez scurt şi îmi aplec umerii şi capul spre pământ...şi plâng... )

am ajuns la Catedrală tomna când ieşeau preoţii cu Darurile. nu mi-am făcut curaj să urc singură în cor, aşa că după ce am pus un pomelnic am luat drept ghid un om cunoscut din şcoală. după ce am ascultat corul puţin, am plâns cum trăbe pentru frumuseţea propovăduirii Naşterii Domnului prin cântec, pentru că mi-o fost mai drag de ea atunci, pentru că "bucuria omului e omul!" - E. Bernea. cu lacrimi în ochi am plecat apoi şi m-am aşezat fix în dreapta ei, no. şi am luat-o în braţe aşa tremurată şi plângăcioasă cum eram. 

ce o mai urmat îi în suflet...eu doar îţi mulţumesc într-un mare şi drag fel!

:)

P.S.: mai ştii?

"Toată suflarea ... "

 

la săniuş

cărarea de brazi care ne duce mereu acasă

" - Mădă, râpele! "

fiecare drum acasă e diferit. de fiecare dată mă întorc cu poftă de viaţă şi multă râvnă spre a face "treabă bună" cum ne îndeamnă mereu "lupii tineri" la binecuvântarea de plecare. de data asta cel mai tânăr dintre ei ne-a şoptit aşa: "Plecaţi... , dar RĂMÂNEŢI!" şi în cuvintele sale am simţit că pe veci toţi vom rămâne fii ai lor pentru că ei ne-au făcut mai oameni, mai buni, mai tot şi toate şi ne-au dat drept pază rugăciunea lor înveşnicită.

ce nu se schimbă niciodată e lumea în care te duce la întoarcere cărarea de brazi. e... nu ştiu ce, dar mereu simt că vreau să mă întorc înapoi.

bucuria de azi

văsusem de câteva zile bune bileţelul din poştă (care ne îndemna să trecem pe la poştă pentru a ridica un colet) , dar nu m-aş fi gândit nici o secundişoară că acel colet ar putea fi pentru mine din moment ce era pe numele lu mama.
dar azi îmi aduc aminte de colet şi o întreb "care-i treaba cu el?" , iar ea mă trimite să verific pe scări...
când am văzut de la cine e chiar m-a surprins pentru că am crezut-o pe cuvânt când mi-a spus că poate până la Crăciun va ajunge şi de la ea un gând bun
dar bucuria mare unde a fost? când am deschis coletul care a adus (pe lângă cele trei scrisori şi iconiţa facătoare de minuni cu Maica Domnului) o cărticică mică pe care am mai văzut-o de atâtea ori şi de care am aflat chiar anul trecut pe această vreme. "Am văzut Raiul" de Ada Mihaela Calciu am cumpărat-o de câteva multe ori de la Deisis şi de fiecare dată mi-a găsit Doamne Doamne un om căruia să-i ajute. şi uite că acum am primit-o (de data asta m-a găsit pe mine) şi eu în dar minunat şi neaşteptat. cum lucrează Dumnezeu! minunat!

gănd frumos printre gânduri de folos:
"Bogăţia nu e neapărat materială. Poţi să fii şi bogat duhovniceşte şi nemilostiv cu bietul Lazăr al sufletului celui de lângă tine, plin de bube şi răni, care poate ar vrea să se sature cu micile fărâmituri căzute de la ospăţul nostru duhovnicesc."


Mulţumesc pentru copilul care mai e în tine, viu!
Să rămâi mereu aşa.

aş vrea să fiu...

aş vrea să fiu 

tot ce n-am fost

cât nu e prea târziu 

şi are rost.

aş vrea să fiu o maşină de înghiţit cuvinte

înainte de a ţi le pune ţie înainte.

aş vrea să fiu uşa către camera obscură

unde developezi cuvintele pe care nu le scoţi pe gură.

aş vrea să fiu 

tot ce n-am fost

cât nu e prea târziu 

şi are rost

aş vrea să fiu când gunoi şi când tărână
că să poţi vedea ţi tu neputinţa din mine.
aş vrea să fiu exemplul florilor de măr

care doar înfloresc, fară gândul precis
că vor forma-mpreună un tablou de vis.

iar dacă nu 

aş vrea să fiu ultima ta dorinţă

când zăcea-vei pe un pat de neputinţă.


* furată de la Ivcelnaiv apoi combinată şi modificată cu timpu' 

„Trăiește-ți unicitatea!” (Pr. Constantin Galeriu)

...

"trăiește gândind frumos, oriunde te-ai afla. trăiește bucurându-te de fiecare lucrușor mic care dă vieții tale sensuri verticale. trăiește-ți unicitatea, trăiește-ți simplitatea, trăiește-ți taina, trăiește-ți iubirea. doar astfel vei simți că ești cu adevărat viu.."

nu am să-ţi scriu deocamdată din ce suflet culeg aceste roade minunate. acum doar le fur şi le împart cu tine. nu pentru că nu merită, nici de cum. dar nu am destule roade şi o dispoziţie foarte bună acum, aceste zile. (ştiu să mă îndreptaţesc mai mult decât să lupt) după ce mă voi întoarce cu sacul şi buzunarele pline de simpltate şi cu sufletul otâră mai neşifonat, atunci, vorbim mai multe.

până atunci (şi nu numai!) să citeşti acest suflet de ochiul-boului. siguuur vei zâmbi! 

mulţumesc pentru că eşti pur şi simplu copil şi reciproca (copil simplu şi pur) !

fericirea e în noi

cât de minunat lucrează Doamne Doamne cu oamenii. e genial! 

azi nu am rezolvat nimic pentru scoală, dar "am rezolvat" un lucru muuult mai important! 

ca să vezi ce important e să ai nădejde, să nu cârteşti nici măcar o clipă, ci să te rogi cum poţi tu, pentru cine crezi tu şi să nu ceri mai mult decât poţi duce tu.

...

la amiază ascultam o melodie care spunea că totul pare-aşa pustiu.. dar nimic nu pare pustiu, totul e plin de viaţă! dacă ştii cum să priveşti (eu uneori nu prea ştiu!), dacă ai un cuget limpede tot ceea ce va trece prin sita gândului tău bun va avea altă culoare, alt sens şi poate aşa te vei bucura un pic mai mult de viaţă! am avut o stare nu foarte bună, de fapt deloc bună, dar acum sunt chiar foarte fericită! 

P.S.: aş vrea un sâmbure din miezul lui august...

din nou muzică clasică la Gura Râului

„Vioara lui George Enescu pe sate”

așa se numește proiectul care este la a III- a ediție anul acesta și care și-a propus să cutreiere cea mai mare parte a satelor din țară care sunt dornice de „primit bucurie”.

      

violonistul Gabriel Croitoru

  

împreună cu pianistul Horia Mihail

Maria Marica, elevă în clasa a X la Liceul de Muzică din Cluj
nu că ar conta, dar a obţinut locul I la Olimpiada Naţională !

nu am avut nevoie decât să aud că e la liceul de muzică din Cluj şi deja s-au aprins o grămadă de beculeţe în mintea mea
am mai auzit până acum de copii -destul de tinerei- foarte talentaţi, dar azi a fost prima dată când am şi ascultat unul
un fel de balerină pe vioară
 începând de la contactul fin şi elegant al arcuşului pe coarde şi încheind cu sinceritate şi zâmbete curate

Ei bine, vioara aceasta chiar a fost a marelui violonist George Enescu. Are aproximativ 300 de ani şi e o vioară Guarnerius, cea mai valoroasă vioară a maestrului.

peseu: Mulţumim! :)

mi-au adus aminte de GRAF-Art şi mi-am dat seama cât de dor îmi e de GRAF-Artişti, de toţi absolut!

nu ştiu ce va fi, dar cred că orice drum aş alege, momentele acestea mereu îmi vor răscolii amintiri plăcute şi dragi. Iar oamenii dragi  am să-i păstrez oricum (în locul acela), fie că ei vor sau nu să mă păstreze.

scrisoare

mi-e dor de ei doi, de amândoi... 

mi-e dor să ne facem ceai sau varianta nereușită de cafea care se numește inka și să povestim pe leagăn

mi-e dor să-i văd, doar atât să-i privesc

mi-e dor să îi ascult cum cântă cu sufletul pe coardele vioarelor

mi-e dor să povestesc cu ea despre viață și oameni și alte temiriceuri foarte interesante care ne preocupă și din care învățăm reciproc, eu de la ea și (sper!) că și ea de la mine

mi-e dor să mă bucur de zâmbetele senine pe chipuri de copil mereu vesele!

(tu nu ai observat cât de frumos zâmbesc oamenii frumoși și oamenii... în general? 

zâmbetele lor au gust de viață și rost!)

săptămâna asta mi-a fost dor de brioșe / „dolofane aducătoare de zâmbete dulci” și le-am pus la cuptor imediat cu verișoara mea faină

de ce nu putem face și cu oamenii la fel?

când ne e dor de ei ne readucem aminte cu drag și îi înviem oarecum în suflet și în inimă, dar uneori nu ne săturăm numai cu atât...

drept îi că după cum lucrătorul va fi vrednic de răsplata sa așa și noi cred că trebuie să fim mai întâi vrednici de ceea ce cerem sau ne dorim..

Doamne Doamne eu îmi doresc să ... să nu te încurc cu dorințele mele aiurite (poate)! Ci să te ajut, să facem împreună o lucrare frumoasă!

melodia asta o tot ascult de câteva zile. e foarte liniștitoare

cu pași mici

scuză-mă că te-am neglijat în ultimul timp, omule.

știi probabil și tu secvența ceea care începe de-ndată ce simți că de prea multă fericire a-i vrea să mori... dar nu e așa. apare secvența și îți spune ea că nu îți permiți luxul de a muri fericit pentru că..nu știu...nu meriți!

mergem pe principiul „toate merg spre bine” ! deși uneori e tare greu. cu răbdare și cu capul sus!

peseu: nu mai încerca să înghiți și să respiri în același timp că nu vei putea. fă-le pe rând, la timpul lor, dar te-aș sfătui : respiră mai des, altfel te vei îneca de la pre mult înghițit.
aaa, să nu uit. atenție! mofturile nu încap pe gât. respiră-le și expiră-le adânc. așa te vei liniști puțin.

peseu': vai, că nu ai înțeles nimic!
 atunci rezumat: nu am fost prea bine, dar sunt pe drum. sunt aproape bine.
iertare!

leac:

ce rămâne...

uneori nu încape într-o săptămână o zi ca cea de azi. după împărtăşiri de experinţe de la dascălii noştrii dragi (printre care am aţipit cu siguranţă de prea mult interes) eu am hotărât că tot cu Literele (fie ele şi umblătoare sau scriitoare -una de poezii , alta de licenţă-) mă împac mai bine şi dacă am zîs, am zîs!

din tot şi toate important e ce rămâne. pentru unii -de apreciat!- au rămas cearcăne şi o bucurie mare care va răsări din amintiri mereu şi mereu, pentru alţii mereu mai rămân întrebări.. în mine în fiecare seară rămâne un "ce puţine cărămizi ai clintit azi!" sau alte şi alte gânduri care întăresc voinţa, dar ce rămâne cu adevărat e Bucuria adunată cât a fost lumină. si pentru că a fost lumină şi pentru tine fă "o cruce maare" şi zi- I "mulţumesc!" .



P.S.: m-i taare dor de-un Ardelean. cea care inventează cuvinte hazlii şi topăie mereu de bucurie pentru că e copil minunat! >:D<

luminează-te şi vei fi

dacă n-aş fi citit aş fi scris la fel doar cu mult mai multe cuvinte.

"sunt om.
și-atunci când mă lovești mă doare." 

 acum mă doare. m-a durut toată ziua şi nu numai azi, dar am suportat. nu mă las chiar aşa. nu merită să mă las doar aşa şi te rog numa-atăt omule bun, uneori şi fericirea ta doare, ai milă...

m-am găndit mult la tine azi (nu la tine, nici la tine). poate mai mult cu mult decât meritai. am stat şi m-am gândit unde oare te-am lăsat. nu ştiu deloc. m-am grăbit apoi să rup frânturi de cer pentru tine ca să vii şi tot n-ai venit.. bag sama că te-am supărat tare. îmi pare foarte rău, să ştii, pentru tot.

îmi pare rău tare şi te rog să mă ierţi! din tot sufletul meu te rog!

lasă-mi un dărab de timp să-mi repar obloanele, bine?
mulţam!

p.s.: azi mi-a fost dor de oameni dragi. de violonişti, de copilul în rime (care-i tare nebun!), de cel flămând-după-scrisori. m-am hrănit cu dor şi m-a înviorat.

important e că avem nădejde!

Doamne ajuta!

ne (re)găsim

din "Catedrala Mărginimii" precum bat clopotele la nunţi aşa bat şi la adormiţi.
azi au bătut de două ori... pentru fiecare o dată!

  

subsemnata
 dacă nu era soarele aş fi apărut de nu m-ai fi văzut şi poate era mai bine aşa!

Bicca del Rio

" -ce măr fain!
-da..
-cred că semnifică ceva  pentru ei!"

unitate şi simplitate, asta ştiu sigur!

mămăruţa de pe clasa întâi

am încâlcit un pic (cam mult) iarba, dar a meritat. dacă ar şti vecina că am fost eu cred că ar zice  "nu-i nimic draga lu' vecina"

de cele mai multe ori mă găsesc, în oameni dragi, fie ei şi necunoscuţi, într-o voce de copil, (care parcă mai mult decăt acordul unei viori, îmi învie sufletul şi-mi spune că fără dor şi poate "Încă trăiesc! " ) , în ... în natură mă găsesc de fiecare dată şi totuşi nu mă găsesc, la propriu.


în micimea mea...

apă-cu-lămâie

săptămâna asta am promis că e altfel, un fel de " crede şi nu cerceta! "... oricum azi am împuşcat doi iepuri, Dostoievski a ajuns mai repede decât îmi închipuiam, iar pe Balzac l-am luat de pe drum, de braţ, cu drag, cu foame de cuvinte! deşi nu am cum să le devorez acum, le-am păstrat primul loc după enigmă. de fapt, lasînd egoismul ăsta -care mă roade ca o carie-, în umbra poveştilor se ascund chipuri, oameni, copii dragi. ceea ce am încercat să încropim aici e pentru ei, dar nu numai... am învăţat nişte frumoase lucruri despre viaţă zilele ce au trecut...

din liniştea satului cu ai săi înţelepţi :

- ce faceţi Mătuşă?
- da ui, dragă, suflu să nu crep!
- cum să crăpaţi? Doamne fereşte! cu genunchii cum mai staţ'?
- nu prea ghine, zău, nu ştiu nice io cum mă mai port.. Cu ajutoru' lu' Dumnezău!
- ce vorbiţi? că aţi vint tot în fugă!
- da ce crezi dragă? io tot nu mă lasu să nu viu măcar la Beserecă că numa aci m-i nădejdea!
- (zâmbeşte)
- Doamne ajută, dragă!