pic

Am tot căutat un cântec care să mă liniștească zilele acestea și nu m-am mulțumit cu nimic până când mi-am dat seama că nu caut unde trebuie, liniștea...

În toată agitația din jurul meu am încercat să stau mai mult singură, eu cu mine; mi-am pus atunci câștile în urechi și am găsit-o, liniștea. Dar eu nu eram acolo...

Apoi, în liniște și cu dor... mi-am adus aminte de tine. Ți-am scris atunci cu lacrimi sincere de copil că „te iubesc!”. Și ghici? Acolo eram și eu!


 P.S.: poți a-mi da un pic din dragostea pe care ai pus-o bine, acolo, de-o parte, pentru revedere?

”Deschide-ți, suflete, fereastra larg

Și lasă soarele să te pătrundă

E primăvară, mugurii se sparg

Și-n ramuri ciunge, verdele inundă.”
(Demostene Andronescu - Pia)

Citatul zilei de azi:

"Iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Când iubești, trebuie să ieși din tine în sensul de a încerca să-l trăiești pe celălalt, să-l înțelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui."

~ Pr. Pantelimon Șușnea ~

Și dacă îmi dai voie să-ți dau un sfat- iată-l: iubește! Din suflet, pentru suflet...

scriSoare

" În ciuda vremii urăte am avut o ziulică bucuroasă azi. Mă laşi să-ţi spun de ce? Din lucruri simple, normal, simple şi aproape banale (ca mine). Atunci când mă gândesc la ele mi-e şi teamă să nu te plictisească. Oamenii m-au bucurat, prietenii, sufletele acelea blajine, ori uneori curioase care nu vor să ne uite, să ne lase << tâmpiţi în mijlocul drumului >> (cum zicea Cuza), ci ne caută, ne trimit mesaje, ne răspund la apeluri, ne poartă neîncetat în gând, se roagă pentru noi - ne iubesc. 

M-am bucurat enorm să aud un glăscior pe care nu l-am mai auzit de câteva luni. Eu m-am bucurat azi... tu, ce ai făcut? "

plicurile vesele din Neamţ am început să le primesc de câteva luni, dar sunt cele mai înflorate, colorate, zâmbăreţe, cele mai vii plicuri pe care le-am putut primi vreodată... 

mă topesc după felul ăsta al ei de a povesti. iar acum, aceste cuvinte nu am rezistat să le mai ţin doar pentru mine. bucură-te!

am să îţi spun mai multe despre ea, când voi mai simţi ...

P.S.; Suflete blajine, vă mulţumesc, de chiar-chiar!

ţi-e Dor de Cer?

la Oaşa de Florii

" ... Regina! "

trupa de copii :)

l

* Libertatea sufletului curat * 

" Nebun, da, sunt nebun! "
...

de trei ani vin la Oaşa de Florii şi de fiecare dată e diferit... de data aceasta am fost mai puţini, ne-am cunoscut mai mult, am mâncat împreună şi la dus şi la întors, (am învăţat să mănânc portocalele: de la coajă până, la miez ) am povestit şi am tăcut mai mult, am ascultat, am privit, ne-am bucurat unii de alţii, am râs,am zâmbit, am cântat

eu am purtat în mine atâtea dragi sentimente... cu toată inima, cu totu' !

apoi am stat " De vorbă cu sufletul meu "... pentru că Roberta a trebuit să ne recite la întoarcere câteva poezii, poezii cu vocea aceea...

" Hai, şterge-ţi ochi-albaştrii şi povaţa

Ca pe un psalm ascultă-mi-o. M-auzi? "

Eu mă bucur că am fost împreună! Ştiu că şi tu. Mulţumesc pentru tot!

P.S.: Dor = Zbor ...

Bunicile

" Nu dispera când greul  te apasă

Nici când viaţa ta e numai chin

După dureri viata-i mai frumoasă

Cum după ploaie ceru-i mai senin. "

Tu mă cunoşti şi nu ţi-a fost niciodată greu să ştii când sunt bine şi când nu. Mi-ai repatat aceste versuri mereu când mă vedeai întristată. Urcai cu greu scările până în camera mea ca să mă îmbuni, ca să vezi cum mai sunt prin suflet. Din una în alta aduceam aminte şi de Bogdan, "drăguţu"! Atunci îţi curgeau şi lacrimile pe obrji, iar eu plângem în rând cu tine pentru că vedeam cât ţi la noi, nepoţii tăi.

Acum am învăţat şi eu cuvintele acestea şi îmi aduc aminte cu ele de vocea tuşicii (a.p. M. Triştiu) când ne mai prindea şi ne povestea mereu încercările din viaţa ei. Ne recita câteva poezii şi îi porneau apoi lacrimile... Mie îmi repeta, în special, un lucru: pentru că am iubit-o atât de mult pe Buna Mică şi crescând am început să semăn cu ea, tuşica îmi spunea de prietenia lor că era una mai presus de alte lagături, că se ajutau şi se iubeau. "Când râdeam, râdeam amândouă şi când plângeam, plângeam tot amândouă; plângeam de ni se întâlneau lacrimile în bărbie şi rădeam şi ne bucuram una de alta până când ea s-o dus ... ".

p.s.: cum tremură bunele? 

Vii până în Junglă? Viu!

Oscar și Tanti Roz*

... Va rămâne în mine tot ceea ce am simțit acolo! Cred că acești oameni care au fost mai mult decât actori m-au ajutat să văd, să simt și să rămân în suflet cu cele mai importante sfaturi de viață.
Am trecut printr-o droaie de stări: am plâns la fiecare moment emoționant, mi-a reacționat sistemul nervos simpatic la nivel palmar, am râs, m-am prăpădit de râs, m-am făcut verde din cauza culorii care imita sângele, mi-a fost frică, mi-i s-a făcut dor, am oftat, m-am simțit împlinită până în adâncul inimii, m-am umplut de gânduri, însă mai presus de toate am fost foarte fericită!

Sfaturi:

"Să nu iți fie frică!"

"Să ai răbdare!"

"Să fii tare!"

"Să crezi!"

"- Dar de ce zici că ar trebui să-i scriu lui Dumnezeu?
– Ca să te simţi mai puţin singur.
– Păi cum să mă simt mai puţin singur cu cineva care nici măcar nu există?
– Fă-l tu să existe.
– De fiecare dată când ai să crezi în El, o să existe un pic mai mult. Şi dacă te ţii tare, află de la mine, o să existe chiar de-adevăratelea. Şi asta o să-ţi facă bine.
– Şi despre ce-ai vrea să-i scriu?
– Despre orice. Despre gândurile tale, acelea pe care nu le spui nimănui, care devin apăsătoare, prind rădăcină, te împovărează, te imobilizează; acelea care, luând locul ideilor înnoitoare, te paralizează măcinându-te pe dinăuntru. Dacă nu vorbeşti şi doar le ţii în tine, ai să te transformi în groapa de gunoi a gândurilor vechi şi rău mirositoare, Oscar, băiatule."

,, -(…) există suferințe și suferinţe. Uită-te mai bine la fața lui. Uită-te atent. Ți se pare că suferă?
- Nu. E ciudat. Nu pare să-i fie rău.
-Păi vezi? Trebuie să faci diferența dintre cele două tipuri de suferinte, Oscar, suferința fizică și cea morală. Suferinţa fizică trebuie să o suporți. Suferința morală o alegi.
-Nu înţeleg.
-Dacă îţi bate cineva cuie în încheieturile de la mâini sau de la picioare, n-ai ce să faci decât să suferi. Să suporți. În schimb, dacă te gândești la moarte, nu e neapărat să suferi. Nu știi cum e. Așa că depinde de tine.”

P.S.: "Să ai curaj!"

P.S.* : *cine vrea să îți fie alături, îți este pentru că asa vrea, asa simte... nu îi poți cere cuiva asta.*

"nimeni si nimic nu poate fi fortat.
nu poti. dar vrei? "

" nu, nu poți să obligi pe cineva să facă așa o promisiune! Dacă tu îl iubești, îi dai libertatea de a decide singur. Dacă îl pui să facă ceva ce nu vrea, îi tai libertatea și va ajunge într-un final să te urască... "

din drum

 * Da' mai ai? *

un selfie măcar cu biletele :)

Madrigal :)

Eu "și prietenii mei" am fost invitații Corului Național de Cameră Madrigal la Concertul închinat Maestrului Marin Constantin. Eu? Eu nu am făcut nimic. M-am bucurat că i-am revăzut, m-am bucurat de forța ta, Anna, ești un dirijor minunat! În mâna ta am simțit cum stă ritmul, în inimă, talentul și pe chip, zâmbetul. ( Ceea ce vedem noi ca fiind un cor nu este altceva decât oglinda sufletului și rezultatul jertfei dirijorului! ). M-am bucurat ca i-am îmbrățișat cu felicitări și mulțumiri, m-am bucurat ca am fost împreună acolo ca să aflam și din experiența altora cât e de greu să cânți în prezența familiei sau a oamenilor dragi...

(u)ooooof ! 

Un weekend plin de oameni, de zâmbete, de îmbrățișări și de gânduri bune, un weekend minunat!

Îți mulțumesc pentru invitație, pentru grijă și pentru tot ceea ce a rămas în suflet!

„ Să ai curaj! ”

Lacrimile

de Lucian Blaga

Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.

vârsta e doar un număr

"Mari sau mici, cei mândri sunt întotdeauna proști."

"Un prieten nu se poate face cu o simplă mișcare de baghetă fermecată. Un prieten trebuie meritat și câștigat. Și puțin contează dacă e mare sau mic!"

("Noi avem aripi" - Bruno Ferero)

[23-29-18]

"Oare ştii că nu mă aşteptam? Abia după mi-am adus aminte că voi obişnuiţi să faceţi de-astea de zilele voastre, dar eu chiar nu mă aşteptam no"

no, te aşteptai sau nu, noi tot am venit cu ăl mai mare drag şi stii de ce?  pentru că " îi un om tare fain tu Meri şi sensibil. nici nu mă gândesc să nu vin măcar să o îmbrăţişez de ziua ei! ", pentru că te trage inima, pentru că ţi-i drag (şi uneori dor) de "oameni diamantini"!

faptul că după ce am ajuns noi, casa a început să se umple de oameni mi-i s-a părut foarte frumos! dar ştii ce m-a impresionat cel mai mult? faptul că printre noi se aflau colegi de-ai ei din liceu. prietenii de o grămadă de ani.. am stat atunci si m-am gândit că în primul si-n primul rând cauza nu îi alta decât sufletul omului, după principiul cum îţi aşterni, aşa dormi. am povestit, am urat la cât mai mulţi ani!, am zâmbit şi am primit zâmbete curate, am mâncat işlere (hopa), am cunoscut oameni noi cu preocupări diverse, am râs, apoi ne-am îmbrăţişat de rămas bun şi să fii cuminte şi toate acestea m-au umplut de bucurie şi avânt :)

Mulţumesc pentru tot, mulţumesc pentru prietenie!

Veniti de luati Bucurie!

  Înca mai simt vie Bucuria primita ieri! Atat de vie ca ma "obliga" sa o scriu aici, sa o impart:

   Stiu, "nu cuvinte, nu cuvinte" -le imi vor învia amintirea Concertului Simfonic de la Sala Thalia din 12 martie , dar atat sunt de fericita...
   Poate pentru ca am prins nadejde pentru visul meu, prin tot ce a fost ea, "copilul cu ochi de pian" în seara asta!
    Am re si re si reeevăzut minutelul filmat aseara si am re si re si reeeplâns (nu cred ca exista cuvantul asta) de fericire binenteles! Cata simtire, cata dragoste si un suflet înfatisat pe fiecare clapa a sa, (de la cea alba la cea neagra) de la cea mai fina si blanda pana la cea mai grava nota.. Toate, dar absolut toate cu neconditionata daruire!

    :) acum "zâmbesc cu Z mare". Ascult concertul si recunosc unele pasaje in care parca îi vad si acum gesturile si imi aduc aminte din nou ca am plans, am plans toate.. Unde întorceai capul erau lacrimi, unele proaspăt uscate altele curgeau șiroaie pe obraji.

   O ascultam si imi era tot mai dor de ea! 12 martie.. îmi parea o vesnicie acum 7 luni cand ne-am cunoscut si ui, ui cum o trecut. Nici prin gand nu ne trece noua in ce chip minunat lucreaza Doamne Doamne. Datori suntem sa-I multumim!

Am prins atata putere si curaj si elan si atata nadejde si... numai si numai din cauza ta, minunat copil!
Multumesc e prea putin, felicitarile nu mai au loc... dar pentru tot iti multumesc si te îmbratisez!

P.S. : "nu cuvinte, nu cuvinte" , doar simtiri pe care inima le stie...

din "familie"

Trezirea

"O rază de lumină îmi pătrunde printre genele somnoroase. Ochii mei pur și simplu nu vor să se deschidă. „Chiar trebuie?”, mă gândesc eu iresponsabilă... „Mai stau puțin!” îmi spun ca prin vis și îmi potolesc astfel comoditatea deranjată de raza de lumină, adormind la loc... Sună alarma- îmi forțează creierul și urechile adormite... „Noroc că telefonul e aproape!”, îmi spun și mă întind cu ochii închiși și corpul paralizat de somn ca să o opresc. „Noroc ca nu trebuie sa deschid ochii!” ma gândesc. O opresc și adorm la loc... Trece cam o oră și un gând imperativ îmi săgetează mintea, trezindu-mă.
Mă trezesc buimăcită de cap, cu teama de-a nu fi întârziat. Nici nu-mi mai amintesc ce gând m-a trezit dar mă grăbesc cu câteva cuvinte seci să „îmi fac datoria” și să Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru ziua aceasta. După ce mă uit la ceas și constat că deja e aproape prea târziu, Îi mulțumesc lui Dumnezeu și că m-a trezit la timp din somn și îmi cer iertare că în dimineața asta nu voi putea să îmi spun rugaciunile de dimineață deoarece constat că mai am o jumatate de oră până trebuie să fiu la serviciu. Îmi fac învinuirile de rigoare, în timp ce mă pregătesc pentru noua zi și plec, fără să mănânc...
Oare nu tot ca și trezirea aceasta de dimineață e și viața mea întreagă? Oare nu cumva tot așa mă trezesc din somnul păcatului cum mă trezesc din somnul nopții? Oare tot în același mod răspund chemării lui Hristos care stă și bate la ușa inimii mele în timp ce eu dorm un somn adânc?
Și totuși... Privesc spre Mântuitorul răstignit întinzându-și brațele Sale de Ziditor al lumii către noi toți ca să ne îmbrățișeze cu dragostea Sa și Îl rog să mă primească și pe mine!

Privind dintr-o altă perspectivă...eu ... dorm. El... stă răbdător la ușă și bate cu dragoste și duioșie. Nu Îi aud bătaia în ușă, dar Îl visez și Îi simt chemarea în inimă. El e tot ce îmi doresc și nici măcar nu știu că bate acum la ușa inimii mele...pentru că dorm în continuare...
A fost, totuși, un moment când ochii mei s-au „între-deschis” și când sufletul meu a dat semne să se trezească. A plâns amarnic o vreme, a alergat în căutări, a făgăduit, a încălcat făgăduințe, iar acum îi e dor... Tare dor...
De undeva, din adâncul amintirilor se aude un clinchet de clopoțel care strigă: „Trezirea!”.
Și totuși...în fiecare seară adormim și în fiecare dimineață ne trezim. Dar e o trezire sau doar o „dez-adormire”? 
Umblăm adormiți, pe jumătate morți printre alte „cadavre vii”, „cerșind” de „Sus” milă și iubire fără să mai înțelegem semnificația lor, cerând Să vină și la noi în casă (asemeni creștinului bogat practicant) iar când Sosește cu sufletul la gură, plin de iubire și milă pe care să ni le împărtășească, noi, morții „vii” Îl alungăm pentru că ne-a deșteptat din somn, ne-a deranjat din somnul păcatelor si „iubirii” noastre de plăceri...iar când, plini de satisfacție că ne putem întoarce la „dulcele” nostru somn, ne apare în vis și ne spune ca „El este”, trezindu-ne și alergând afară, în frig și întuneric, după El, ne dăm seama că e deja prea târziu...că Mirele a intrat și ușa s-a închis iar fecioarele nebune au rămas pe dinafară...dar daca deja am rămas pe dinafară ce altă soluție avem decât să batem înapoi la ușa care s-a închis, și aruncându-ne în brațele Mântuitorului să ne mărturisim „nebunia” și să Îl rugăm să ne primească? ...pentru că dorm acum...dar El bate la ușă și Îi simt chemarea în inimă! ..."

Mara Iulia Ciordaş

m-a sunat entuziasmată pe la mijlocul lunii trecute să îmi spună pentru ce e fericită. pentru că a trimis, şi ea , primul eseu la Familia Ortodoxă şi a luat premiu special. eram sigură că a scris frumos, dar am vrut să vad mai mulţi omuleţi adevărul pe care l-a descusut şi să învăţăm cu toţii ceva, dacă avem ochii inimii deschişi, şi dacă nu, citeşte doar şi o să ţi se deschidă odată cu firul poveştii.

scrisă de copilul clujean care m-a facut să iubesc şi mai mult muzica.

Mulţumesc!

p.s.: Carry On

„Trăiește-ți unicitatea!” (Pr. Constantin Galeriu)

...

"trăiește gândind frumos, oriunde te-ai afla. trăiește bucurându-te de fiecare lucrușor mic care dă vieții tale sensuri verticale. trăiește-ți unicitatea, trăiește-ți simplitatea, trăiește-ți taina, trăiește-ți iubirea. doar astfel vei simți că ești cu adevărat viu.."

nu am să-ţi scriu deocamdată din ce suflet culeg aceste roade minunate. acum doar le fur şi le împart cu tine. nu pentru că nu merită, nici de cum. dar nu am destule roade şi o dispoziţie foarte bună acum, aceste zile. (ştiu să mă îndreptaţesc mai mult decât să lupt) după ce mă voi întoarce cu sacul şi buzunarele pline de simpltate şi cu sufletul otâră mai neşifonat, atunci, vorbim mai multe.

până atunci (şi nu numai!) să citeşti acest suflet de ochiul-boului. siguuur vei zâmbi! 

mulţumesc pentru că eşti pur şi simplu copil şi reciproca (copil simplu şi pur) !

din nou muzică clasică la Gura Râului

„Vioara lui George Enescu pe sate”

așa se numește proiectul care este la a III- a ediție anul acesta și care și-a propus să cutreiere cea mai mare parte a satelor din țară care sunt dornice de „primit bucurie”.

      

violonistul Gabriel Croitoru

  

împreună cu pianistul Horia Mihail

Maria Marica, elevă în clasa a X la Liceul de Muzică din Cluj
nu că ar conta, dar a obţinut locul I la Olimpiada Naţională !

nu am avut nevoie decât să aud că e la liceul de muzică din Cluj şi deja s-au aprins o grămadă de beculeţe în mintea mea
am mai auzit până acum de copii -destul de tinerei- foarte talentaţi, dar azi a fost prima dată când am şi ascultat unul
un fel de balerină pe vioară
 începând de la contactul fin şi elegant al arcuşului pe coarde şi încheind cu sinceritate şi zâmbete curate

Ei bine, vioara aceasta chiar a fost a marelui violonist George Enescu. Are aproximativ 300 de ani şi e o vioară Guarnerius, cea mai valoroasă vioară a maestrului.

peseu: Mulţumim! :)

mi-au adus aminte de GRAF-Art şi mi-am dat seama cât de dor îmi e de GRAF-Artişti, de toţi absolut!

nu ştiu ce va fi, dar cred că orice drum aş alege, momentele acestea mereu îmi vor răscolii amintiri plăcute şi dragi. Iar oamenii dragi  am să-i păstrez oricum (în locul acela), fie că ei vor sau nu să mă păstreze.

„ Hristos în mijlocul nostru! ”

dragă cititorule drag, trebuie să știi mai întâi despre mine că sunt tare leneșă la scris. da! rușinos din cale afară. trebuie neapărat să ma remediez. nu numai pentru ceea ce aș putea scrie sau înfățișa aici ci  și pentru scrisorile care merită scrise. stau înainte și mă întreb vreo cinci munte, „Să o scriu? dar poate nu ajunge și atunci..” îs tare groaznică!

și de când nu ți-am mai scris atâtea s-au întâmplat.. am fost în inima Maramureșului,  la Reuniunea națională a tinerilor Ortodocși, apoi ceva timp a fost vacanță și deci m-am învârtit pe aici, pe acasă cu ceva oameni dragi și uite că de curând a început școala și timpul începe iar să ne răzbească.

un mic „reportaj de vacanță”

Reuniunea Națională a tinerilor Ortodocși

Baia Mare, 3-6 septembrie 2014

nu am fost decât în jur de 3500 de omuleți care am împodobit minunatul oraș în albastru și roșu timp de patru zile

+ 11 delegații din străinătate

toți sibieni am avut familii pe parcursul reuniunii
oameni care ne-au ținut ca pe proprii lor copii

BUCURIA de a fi :)

O.T.S.- iștii la Mănăstirea Bârsana

Mănăstirea Bârsana

Procesiunea  „Bucuria Credinței” a format un adevărat fluviu cu pete roșii în ultima seară pe străzile Băii Mari

anul trecut când tinerii reuniunii s-au strâns al ultima rugăciune de seară din subsolul Catedralei s-a luat curentul, iar ei s-au rugat în continuare la lumina lumânărilor. anul acesta am primit toți lumânări și neam rugat până s-au stins. 

Liturghia Arhierească care s-a ținut în ultima dimineață

Flacăra reuniunii

Sf. Mănăstire Rohia

„ o parte din sufletul nostru a rămas aici! ” - Fericire-

deși niciunul dintre noi nu ar fi vrut să se despartă azi (mai ales cu gândul că până la anul numai printr-o minune ne-am mai putea întâlni, unii dintre noi) uite că din patruzeci am rămas vreo cincisprezece. 

le-am făcut azi cu mâna și, cu lacrimi în ochi ne-am dat de înțeles unii altora că mare-I Dumnezeu prin minunea ce-am trăit-o. Abia când au plecat ceva oameni (faaaaaini!!!) m-am descebăluit și eu și mi-am dat seama ce oameni buni și cu adevărat frumoși am cunoscut aceste zile. voiam să le spun mult mai multe și cred că toți am fi vrut să mai facem rost de ceva răgaz ca să povestim în tihnă experiențe și trăiri. 

în Houston nu am treabă chiar acum, deci nu voi ajunge curând, dar promit că o scrisoare tot va ajunge înaintea mea. nu de alta, dar nu poți, pur și simplu, să te mai lași de astfel de oameni. am plâns la rămas bun și acum, scriind, îmi scapă iar două lacrimi. oare nu de bucurie? ba să știi că DA! de bucurie, fără oboseală, ci doar cu multă lumină și fericire!

Sofia
„I'm the princes!”

Katze 1 și 2 împreună cu Ilonka, cea care ne-a acompaniat la pian
Mulțumim mult!

maestro fierar acordându-și instrumentul -nicovala.
și interpretând apoi, împreună cu orchestra, Feuerfest Polka 

Rodica Gonzalez, Concert Maestro la spectacolul final
interpretând Balada de C. Porumbescu

orchestra și corul festivalului

șeful -Maestro dirijor Radu Ciorei, Iulia și Carina, două fete foooarte talentate!
da hopa deleila (dacă știți ce vreau să zic)

Celine, Corina și Marthe

Rodica with her son

Sofia cu mami, Ilonka

Concertul nu s-a terminat în sală, ci acasă, tot cu voie bună!

zâmbete curate!

miiiiaaaaaaaauu

sssszzzmmmmaaaiiiilllll

Carina, o flautistă foarte talentată!
cred că am deveni Carifilă după această săptămână!

Marthe, Louis et Carina

zâmbete de despărțire care ne-au dat nădejde că ne vom revedea, tot cu bucurie!

toată lumea a plecat cu câte un suvenir. unii cu borcane cu gem, alții cu săcăteuri.

Mulțumesc, deși e prea puțin, dar MULȚUMESC!