The Rose

...

" I say love it is a flower

and you it's only seed "

P.S.: tu, vioaro, până în suflet mi-ai ajuns, iar...  "din suflet, pentru suflet"

"noi avem catacombe"

cumva cumva trecuse de ora la care trebuia să plec, dar ea s-a oferit să mă ducă acasă cu maşina. 

era trecut oţâră de ora 5 şi povesteam în bucătărie.. nu am gândit nicio secundă că mă voi bucura atât de mult de ultimul sfert de oră petrecut în minunata lor casă. demult nu am mai descusut atâtea din suflet. bucuria de astăzi a fost un mare dar de la Doamne Doamne!

( dacă nu ţi-am povestit cum plâng eu în ultima vreme, te poftesc să citeşti. pentru că am o inimă fără de recunoştinţă şi mulţumire pentru binecuvântările primite de Sus, Doamne m-a ajutat să plâng altfel: sufletul mi se strânge, aşa, precum un bulgăraş în stomac, atunci oftez scurt şi îmi aplec umerii şi capul spre pământ...şi plâng... )

am ajuns la Catedrală tomna când ieşeau preoţii cu Darurile. nu mi-am făcut curaj să urc singură în cor, aşa că după ce am pus un pomelnic am luat drept ghid un om cunoscut din şcoală. după ce am ascultat corul puţin, am plâns cum trăbe pentru frumuseţea propovăduirii Naşterii Domnului prin cântec, pentru că mi-o fost mai drag de ea atunci, pentru că "bucuria omului e omul!" - E. Bernea. cu lacrimi în ochi am plecat apoi şi m-am aşezat fix în dreapta ei, no. şi am luat-o în braţe aşa tremurată şi plângăcioasă cum eram. 

ce o mai urmat îi în suflet...eu doar îţi mulţumesc într-un mare şi drag fel!

:)

P.S.: mai ştii?

Radost donese! -Aduce bucurie!-

Hristos voskrese! 

Šume šumite, vetri brujite 

 Hristos a înviat!

Şoptesc pădure și suflă toate vânturile

"În mine ieri a fost aşa furtună..."

asta e din vacanţă

am tăiat preţul pentru că nu încăpea în fotografie

iar asta e de ieri pentru că am fost la concertul de anul nou, nu de la Viena, ci de la Sibiu

de obicei când ascult muzică clasică mă linistesc foarte mult, de fapt asta se petrece tot timpul.

nu mă gandesc aproape la nimic. de putine ori e un remediu de uitare a uitarilor si a prostiilor pe care le fac. acum aşa a fost. nu-ti fă aluzi, nu tine prea mult! 

p.s.: trebuie să vorbesc cu un copil. şi trebuie să fiu cât de sinceră pot. mi-e dor să vorbesc cu ea. şi trebe să-i spun că nu mi-e deloc dor de ea! 

de fapt, mi-e atât de dor!

"impulsuri corozive"

chiar nu mai ştiu (ce-i cu mine) cu lumea, cu oamenii...

am vrut să-ţi spun altceva. am vrut să-ţi spun că aşa m-am bucurat să-i văd în seara asta. chiar ne era dor. nu-i aşa? aşa mi-au spus, că le era dor de noi. mi-au adus aminte de grafartuşti, de muzică, de mine şi de vioară... da, asta am vrut să-ţi spun, da, că am un gând de copil îndrăgostit, să învăţ să cânt la vioară... cam prea de tot, ai zice, nu? şi eu, dar cred că dacă ar fi l-aş face cu cel mai mare drag, aş da tot din mine pentru că, pentru că iubesc!

îmi vine să plâng...

tu să nu plângi, doar păstrează-ţi bunătatea şi fii om mereu!

de ieri, de azi şi de mâine

mă crezi că astăzi am asculat pentru prima oară minunata operă Rapsodia Română?
E absolut genială, dar mai genial e momentul şi contextul care mi s-au dat pentru a o asculta prima oară... întradevăr, noi, goghiştii (dar nu numai noi, bineînţeles) facem manifestările, oricare ar fi ele, să fie altfel, mai emoţionante, mai de suflet. Spun asta pentru că nu a fost prima dată când mi-au dat lacrimile din cauza lor, a celor ce ne sunt mai mult decât profesori.

ascul-o în linişte şi cu inimă curată şi te va linişti aşa de mult... :)

din "familie"

Trezirea

"O rază de lumină îmi pătrunde printre genele somnoroase. Ochii mei pur și simplu nu vor să se deschidă. „Chiar trebuie?”, mă gândesc eu iresponsabilă... „Mai stau puțin!” îmi spun ca prin vis și îmi potolesc astfel comoditatea deranjată de raza de lumină, adormind la loc... Sună alarma- îmi forțează creierul și urechile adormite... „Noroc că telefonul e aproape!”, îmi spun și mă întind cu ochii închiși și corpul paralizat de somn ca să o opresc. „Noroc ca nu trebuie sa deschid ochii!” ma gândesc. O opresc și adorm la loc... Trece cam o oră și un gând imperativ îmi săgetează mintea, trezindu-mă.
Mă trezesc buimăcită de cap, cu teama de-a nu fi întârziat. Nici nu-mi mai amintesc ce gând m-a trezit dar mă grăbesc cu câteva cuvinte seci să „îmi fac datoria” și să Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru ziua aceasta. După ce mă uit la ceas și constat că deja e aproape prea târziu, Îi mulțumesc lui Dumnezeu și că m-a trezit la timp din somn și îmi cer iertare că în dimineața asta nu voi putea să îmi spun rugaciunile de dimineață deoarece constat că mai am o jumatate de oră până trebuie să fiu la serviciu. Îmi fac învinuirile de rigoare, în timp ce mă pregătesc pentru noua zi și plec, fără să mănânc...
Oare nu tot ca și trezirea aceasta de dimineață e și viața mea întreagă? Oare nu cumva tot așa mă trezesc din somnul păcatului cum mă trezesc din somnul nopții? Oare tot în același mod răspund chemării lui Hristos care stă și bate la ușa inimii mele în timp ce eu dorm un somn adânc?
Și totuși... Privesc spre Mântuitorul răstignit întinzându-și brațele Sale de Ziditor al lumii către noi toți ca să ne îmbrățișeze cu dragostea Sa și Îl rog să mă primească și pe mine!

Privind dintr-o altă perspectivă...eu ... dorm. El... stă răbdător la ușă și bate cu dragoste și duioșie. Nu Îi aud bătaia în ușă, dar Îl visez și Îi simt chemarea în inimă. El e tot ce îmi doresc și nici măcar nu știu că bate acum la ușa inimii mele...pentru că dorm în continuare...
A fost, totuși, un moment când ochii mei s-au „între-deschis” și când sufletul meu a dat semne să se trezească. A plâns amarnic o vreme, a alergat în căutări, a făgăduit, a încălcat făgăduințe, iar acum îi e dor... Tare dor...
De undeva, din adâncul amintirilor se aude un clinchet de clopoțel care strigă: „Trezirea!”.
Și totuși...în fiecare seară adormim și în fiecare dimineață ne trezim. Dar e o trezire sau doar o „dez-adormire”? 
Umblăm adormiți, pe jumătate morți printre alte „cadavre vii”, „cerșind” de „Sus” milă și iubire fără să mai înțelegem semnificația lor, cerând Să vină și la noi în casă (asemeni creștinului bogat practicant) iar când Sosește cu sufletul la gură, plin de iubire și milă pe care să ni le împărtășească, noi, morții „vii” Îl alungăm pentru că ne-a deșteptat din somn, ne-a deranjat din somnul păcatelor si „iubirii” noastre de plăceri...iar când, plini de satisfacție că ne putem întoarce la „dulcele” nostru somn, ne apare în vis și ne spune ca „El este”, trezindu-ne și alergând afară, în frig și întuneric, după El, ne dăm seama că e deja prea târziu...că Mirele a intrat și ușa s-a închis iar fecioarele nebune au rămas pe dinafară...dar daca deja am rămas pe dinafară ce altă soluție avem decât să batem înapoi la ușa care s-a închis, și aruncându-ne în brațele Mântuitorului să ne mărturisim „nebunia” și să Îl rugăm să ne primească? ...pentru că dorm acum...dar El bate la ușă și Îi simt chemarea în inimă! ..."

Mara Iulia Ciordaş

m-a sunat entuziasmată pe la mijlocul lunii trecute să îmi spună pentru ce e fericită. pentru că a trimis, şi ea , primul eseu la Familia Ortodoxă şi a luat premiu special. eram sigură că a scris frumos, dar am vrut să vad mai mulţi omuleţi adevărul pe care l-a descusut şi să învăţăm cu toţii ceva, dacă avem ochii inimii deschişi, şi dacă nu, citeşte doar şi o să ţi se deschidă odată cu firul poveştii.

scrisă de copilul clujean care m-a facut să iubesc şi mai mult muzica.

Mulţumesc!

p.s.: Carry On

din nou muzică clasică la Gura Râului

„Vioara lui George Enescu pe sate”

așa se numește proiectul care este la a III- a ediție anul acesta și care și-a propus să cutreiere cea mai mare parte a satelor din țară care sunt dornice de „primit bucurie”.

      

violonistul Gabriel Croitoru

  

împreună cu pianistul Horia Mihail

Maria Marica, elevă în clasa a X la Liceul de Muzică din Cluj
nu că ar conta, dar a obţinut locul I la Olimpiada Naţională !

nu am avut nevoie decât să aud că e la liceul de muzică din Cluj şi deja s-au aprins o grămadă de beculeţe în mintea mea
am mai auzit până acum de copii -destul de tinerei- foarte talentaţi, dar azi a fost prima dată când am şi ascultat unul
un fel de balerină pe vioară
 începând de la contactul fin şi elegant al arcuşului pe coarde şi încheind cu sinceritate şi zâmbete curate

Ei bine, vioara aceasta chiar a fost a marelui violonist George Enescu. Are aproximativ 300 de ani şi e o vioară Guarnerius, cea mai valoroasă vioară a maestrului.

peseu: Mulţumim! :)

mi-au adus aminte de GRAF-Art şi mi-am dat seama cât de dor îmi e de GRAF-Artişti, de toţi absolut!

nu ştiu ce va fi, dar cred că orice drum aş alege, momentele acestea mereu îmi vor răscolii amintiri plăcute şi dragi. Iar oamenii dragi  am să-i păstrez oricum (în locul acela), fie că ei vor sau nu să mă păstreze.

pansaminte

cu capu-n blid

Maria- Maria

Biserica de la Drăgănescu pictată de Părintele Arsenie Boca 

la muzeu

librăria Cărturești- atâtea cotoare

Palatul Parlamentului- București

Oare chiar așa e ?

Mănăstirea Stavropoleos

Micul muzeu al mănăstirii format din bucăți de frescă, icoane și tot ceea ce s-a păstrat de la bisericile care au fost dărâmate în perioada comunistă în București.

cam așa arată strada Lipscani pe sus

oare știi la cine m-am gândit când am văzut asta? 

colțișorul gurănesc din sala Brâncovenească

Corul Madrigal la repetiții

10, 9, 8, 7, ...., 3, 2, 1 și Cantus Mundi în direct

eu nu știu ce simți tu când auzi o voce (sau chiar mai multe care se unesc într-una singură) sau un instrument.. nu știu, dar eu când aud un cor, o voce, o coardă, nu știu nici eu cum să mă controlez mai mult, dar îmi vine să zâmbesc în continuu. trebuie să mă controlez de cele mai multe ori pentru că unii te văd și apoi zic că nu ai toate țiglele pe casă și naa, dar nu prea reușesc eu să mă opresc, pentru că nu poți. E pur și simplu minunat darul acesta cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om!
mă întâlnesc uneori cu câte un instrumentist -cu instrumentu-i veșnic la purtător și... și zâmbesc! mă copleșește din nou acel respect pe care o să-l am veșnic pentru cei care urmează acest drum.
am fost luni la un concert al Corului Cantus Mundi la București.
am stat umăr în umăr cu altistele madrigalului, i-am ascultat pe viu și a fost minunat!
și știi de ce?
pentru că odată ce încep toți să cânte, fără voia lor, praful și toate rănile sufletului acestui minunat cor (care are peste 50 de ani) sunt luminate și șterse, date uitării pentru o vreme!
chiar dacă Madrigalul are o inimă tăiată în cămăruțe, când ei își unesc vocile, inima prinde instantaneu formă și pulsează, bate, îi trădează ușor și pe ei din cauza puterii și atunci plâng...

 ia bate și tu la ușa lor ( http://madrigal.ro/ )  poate te îndrăgostești și tu!
eu m-am îndrăgostit!

MADRIGAL - Suita din tara Oasului

scrisoare

mi-e dor de ei doi, de amândoi... 

mi-e dor să ne facem ceai sau varianta nereușită de cafea care se numește inka și să povestim pe leagăn

mi-e dor să-i văd, doar atât să-i privesc

mi-e dor să îi ascult cum cântă cu sufletul pe coardele vioarelor

mi-e dor să povestesc cu ea despre viață și oameni și alte temiriceuri foarte interesante care ne preocupă și din care învățăm reciproc, eu de la ea și (sper!) că și ea de la mine

mi-e dor să mă bucur de zâmbetele senine pe chipuri de copil mereu vesele!

(tu nu ai observat cât de frumos zâmbesc oamenii frumoși și oamenii... în general? 

zâmbetele lor au gust de viață și rost!)

săptămâna asta mi-a fost dor de brioșe / „dolofane aducătoare de zâmbete dulci” și le-am pus la cuptor imediat cu verișoara mea faină

de ce nu putem face și cu oamenii la fel?

când ne e dor de ei ne readucem aminte cu drag și îi înviem oarecum în suflet și în inimă, dar uneori nu ne săturăm numai cu atât...

drept îi că după cum lucrătorul va fi vrednic de răsplata sa așa și noi cred că trebuie să fim mai întâi vrednici de ceea ce cerem sau ne dorim..

Doamne Doamne eu îmi doresc să ... să nu te încurc cu dorințele mele aiurite (poate)! Ci să te ajut, să facem împreună o lucrare frumoasă!

melodia asta o tot ascult de câteva zile. e foarte liniștitoare

„ o parte din sufletul nostru a rămas aici! ” - Fericire-

deși niciunul dintre noi nu ar fi vrut să se despartă azi (mai ales cu gândul că până la anul numai printr-o minune ne-am mai putea întâlni, unii dintre noi) uite că din patruzeci am rămas vreo cincisprezece. 

le-am făcut azi cu mâna și, cu lacrimi în ochi ne-am dat de înțeles unii altora că mare-I Dumnezeu prin minunea ce-am trăit-o. Abia când au plecat ceva oameni (faaaaaini!!!) m-am descebăluit și eu și mi-am dat seama ce oameni buni și cu adevărat frumoși am cunoscut aceste zile. voiam să le spun mult mai multe și cred că toți am fi vrut să mai facem rost de ceva răgaz ca să povestim în tihnă experiențe și trăiri. 

în Houston nu am treabă chiar acum, deci nu voi ajunge curând, dar promit că o scrisoare tot va ajunge înaintea mea. nu de alta, dar nu poți, pur și simplu, să te mai lași de astfel de oameni. am plâns la rămas bun și acum, scriind, îmi scapă iar două lacrimi. oare nu de bucurie? ba să știi că DA! de bucurie, fără oboseală, ci doar cu multă lumină și fericire!

Sofia
„I'm the princes!”

Katze 1 și 2 împreună cu Ilonka, cea care ne-a acompaniat la pian
Mulțumim mult!

maestro fierar acordându-și instrumentul -nicovala.
și interpretând apoi, împreună cu orchestra, Feuerfest Polka 

Rodica Gonzalez, Concert Maestro la spectacolul final
interpretând Balada de C. Porumbescu

orchestra și corul festivalului

șeful -Maestro dirijor Radu Ciorei, Iulia și Carina, două fete foooarte talentate!
da hopa deleila (dacă știți ce vreau să zic)

Celine, Corina și Marthe

Rodica with her son

Sofia cu mami, Ilonka

Concertul nu s-a terminat în sală, ci acasă, tot cu voie bună!

zâmbete curate!

miiiiaaaaaaaauu

sssszzzmmmmaaaiiiilllll

Carina, o flautistă foarte talentată!
cred că am deveni Carifilă după această săptămână!

Marthe, Louis et Carina

zâmbete de despărțire care ne-au dat nădejde că ne vom revedea, tot cu bucurie!

toată lumea a plecat cu câte un suvenir. unii cu borcane cu gem, alții cu săcăteuri.

Mulțumesc, deși e prea puțin, dar MULȚUMESC!