Unii mă cred "trisperată", alții îmi spun mereu că nu-i voie ("nuivoie, nu, nu, nuuu!") și când- colo, mie îmi e doar... dor!

p.s.: Sibiul a fost altfel azi. am știu că esti iar aici, ca înainte. te-am așteptat.. la fiecare colț de stradă, priveam nebună centrul, doar, doar te voi zări. Eu cred că tot ne-om întâni!

"noi avem catacombe"

cumva cumva trecuse de ora la care trebuia să plec, dar ea s-a oferit să mă ducă acasă cu maşina. 

era trecut oţâră de ora 5 şi povesteam în bucătărie.. nu am gândit nicio secundă că mă voi bucura atât de mult de ultimul sfert de oră petrecut în minunata lor casă. demult nu am mai descusut atâtea din suflet. bucuria de astăzi a fost un mare dar de la Doamne Doamne!

( dacă nu ţi-am povestit cum plâng eu în ultima vreme, te poftesc să citeşti. pentru că am o inimă fără de recunoştinţă şi mulţumire pentru binecuvântările primite de Sus, Doamne m-a ajutat să plâng altfel: sufletul mi se strânge, aşa, precum un bulgăraş în stomac, atunci oftez scurt şi îmi aplec umerii şi capul spre pământ...şi plâng... )

am ajuns la Catedrală tomna când ieşeau preoţii cu Darurile. nu mi-am făcut curaj să urc singură în cor, aşa că după ce am pus un pomelnic am luat drept ghid un om cunoscut din şcoală. după ce am ascultat corul puţin, am plâns cum trăbe pentru frumuseţea propovăduirii Naşterii Domnului prin cântec, pentru că mi-o fost mai drag de ea atunci, pentru că "bucuria omului e omul!" - E. Bernea. cu lacrimi în ochi am plecat apoi şi m-am aşezat fix în dreapta ei, no. şi am luat-o în braţe aşa tremurată şi plângăcioasă cum eram. 

ce o mai urmat îi în suflet...eu doar îţi mulţumesc într-un mare şi drag fel!

:)

P.S.: mai ştii?

HRISTOS A ÎNVIAT!

Mai știi că acum un an (nu calendaristic, ci bisericesc) era prima zi de Paști? Și acum e.
Atunci am început să scriu aici. Trebuia să fie (după cum a fost gândit) un loc plin cu poze și mai puține cuvinte, însă s-a transformat pas cu pas.

" Îmi amintesc de Paşti, la noi acasă:

O zi de Primăvară, luminoasă,

Cu adieri de aer parfumat, 

Cu sunete de clopote pe sat.

Îmi amintesc de-o linişte deplină,

De vişini înfloriţi într-o grădină, 

De flori de zarzări care s-au desprins

Şi au căzut, de parcă ar fi nins.

Zburau prin flori albinele uşoare

Ca nişte stropi de aur rupţi din soare,

Şi-n liniştea aceea din grădină

Era ca un concert de violină:

Parcă-mpleteau deasupra mea în zbor

Un nevăzut hamac fermecător...

Era aşa senin şi-aşa de bine !

Şi mă temeam de roiul de albine.

Îmi amintesc de oamenii din sate

Cu haine noi şi feţe luminate, 

Cum s-adunau la-ncrucişări de drum,

La sfaturi lungi.. de parcă stau şi-acum.

Şi-mi amintesc de-o droaie de copii

Cum alergau de veseli şi zglobii

Pe un tăpşan alăturea de sat,

Pe care-am fost şi eu şi m-am jucat...

Era-n cerdac la noi atîta soare,

Era-n pămînt atîta sărbătoare.

Şi tremur tot cînd îmi aduc aminte

Că port în minte-atîtea dragi morminte.

De-atunci muri şi tata, şi-am plecat

Noi toţi copiii de-acolo din sat,

Dar simt şi azi în mine, luminoasă,

O zi de Paşti, demult, la noi acasă;

De cîte ori e-April şi zi cu soare

Îmi amintesc... şi sufletul mă doare.

Era ca un concert de violină

                                                                                                                   

                                                                                                              (Demostene Botez- De Paști)

El e Ion. Ai casei îi spun Ionuț și m-am topit de la prima vedere.

din copilăria lor

M : - Tati, ce înseamnă biserică fortificată?
Tati: - Înseamnă că e întărită cu ziduri şi turnuri care să o apere. Uite, dacă iau o vitamină, de exemplu, spun că mi-am fortificat sistemul imunitar. Ştii acum?
M : - Aaa, da!
       - ...
A : - Tati, ce înciamnă întălit?

hapciu

ieri am vrut să scriu hapciu. pentru că asta am făcut toată ziua...printre alte nu foarte multe.
azi nu ştiu ce am vrut să scriu, dar am dat buzna iar în alte cutii şi borcane şi acum mi s-a oprit scrisu în gât.
drept îi că sunt oamenii frumoşi pe care n-aş fi vrut decăt să-i zăresc fără să-i deranjez. nu ceream mult, nu?

şi dacă era să fiu copil cuminte probabil că astăzi ţi-aş fi scris despre minunatul festival care începe mâine şi la care iar nu m-am înscris ca o laşă ce sunt, despre băiatul-cu-iconiţe-şi-faţă-zâmbitoare pe care l-am văzut azi de vreo patru ori şi numa la urmă mi-am dat seama că mi-a făcut ziua mai senină, despre faptul că îs foarte ameţită, despre scrisoarea cu emoţii şi sacul poştasului plin de jumate cu poveşti care m-a înveselit,despre un om drag care a terminat de douăzeci de ani liceul, despre orice ţi-aş fi scris...

mulţumesc!

o, om!

Doamne Doamne ?

mulţumesc!

cu adevărat doar suferinţa te-nalţă! dacă în buzunarele de păstrare mai ai şi ceva urme de milă (adunată bineînţeles cu muncă după cât poate suletul să ducă) atunci ţi-e de ajuns să asculţi suferinţa altora şi să zici " Mulţumesc Doamne!" . sunt realităţi . nici povesti vânătoreşti, nici filme româneşti! sunt doar oameni care nu au mai cunoscut demult un zâmbet curat, un " să fii cuminte! " sau  " să ai grijă de tine!" , dar de când le-au uitata pe acestea au întâlnit iubirea Lui Dumnezeu, mângâierea Lui şi cu ea o altfel de bucurie, una neînţeleasă pentru noi, copiii ...

copilule bun? deschide-ţi sufletul şi ochii! e în puterea ta de a împodobi suflete, numa' Voinţă să ai ... 

să ai, da?

pentru avânt

şi am mai întinerit o săptămână .. seara - de cele mai multe ori- îmi acopăr faţa cu palmele şi compilez. îmi ia ceva timp, dar totdeauna adorm cu un sâmbure de rost sub pernă. asa va fi în fiecare zi şi fie că e bine, fie că e mai puţin bine, toate-s cu folos! azi mai mult am ascutat, am luat aminte si am răspuns prin tăcere, am aflat că e nevoie de suflet smerit si dragoste, am aflat că mereu mai este loc când spun că nu mai pot! şi mereu  trebuie să putem, important e să vrem! iar lecţia de azi despre voinţă am s-o pun la "de luat aminte!"
 mulţumesc.

pe drum m-am împăcat si am dormit (în autobuz) apoi a fost puţin mai bine...


apoi şi mai bine a fost că m-o sunat neamurile din capitală să mă întrebe ce chetre am pus în "cutia plină plină cu bucurii şi lumină" şi să îmi amintească ca "îs nebună cum trăbe!" şi să- mi zică ca tare mult s-a bucurat de Doamna Woolf şi de cană si că m-i s-au şters păcatele şi nu mă mai pârăşte la nimeni!

acum e fericită pentru că a întinerit cu un an şi a rămas copil frumos şi nătărau!

mie să-mi fie cu iertare pentru toate, iar ţie la mulţi şi frumoşi ani! + urarea care nu se poate scrie, aia cu călca-te-ar si cu pisicu.
mulţumesc!

numa' aşa

hărnicuţe

arcaţ cu miros.. şi gust aproape bun!

 

 

pentru că am zâmbit în seara asta când mogâldeaţa cea mai mică dansa prin bucătărie şi striga " copilaşi frumoşi! " ... numa' aşa, cu rost!

după faptă şi răsplată

tare m-am amuzat când am găsit acasă bileţelul ăsta! drept îi că vreo trei zile o stat lipit un astfel de bileţel doar că nu avea ameninţare şi nu i-am dat aşa mare importanţă... azi i-am luat stilou şi pic şi s-o bucurat gălusca, şi eu împreună cu ea...

P. S. :

O, om, ce mari răspunderi ai

De tot ce faci pe lume,

De tot ce spui, în scris sau grai

De pilda ce la alţii dai,

Căci ea, mereu, spre iad sau rai

Pe multi o să îndrume.

Ce grijă trebuie sa pui

În viata ta în toată,

Căci gândul care-l scrii sau spui

S-a dus… în veci nu-l mai aduni

Şi vei culege roada lui

Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă, vorba ta,

Mergând din gură-n gură,

Va-nveseli sau va-ntrista,

Va curăţi sau va-ntina,

Rodind sămânţa pusă-n ea

De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt… cuvântul scris

E-un leac sau o otravă,

Tu vei muri, dar tot ce-ai scris

Rămâne-n urmă drum deschis

Spre moarte sau spre paradis,

Spre-ocară sau spre slavă.

Ai spus un cântec, versul său

Rămâne după tine

Îndemn spre bine sau spre rău,

Spre curăţie sau desfrâu,

Lăsând în inimi rodul său

De har sau de ruşine.

Arăţi o cale, calea ta

În urma ta nu piere,

E calea bună sau e rea,

Va prăbuşi sau va-nălta,

Vor merge suflete pe ea

Spre cer sau spre durere.

Trăieşti o viată… viata ta

E una, numai una,

Oricum ar fi, tu nu uita

Cum ţi-o trăieşti vei câştiga

Ori fericire pe vecie,

Ori chin pe totdeauna.

O, om! Ce mari răspunderi ai,

Tu vei pleca din lume,

Dar ce ai spus, prin scris sau grai

Sau laşi prin pilda care-o dai

Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai

Mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita!…Fii credincios

Cu grijă şi cu teamă

Să laşi în urmă luminos,

Un semn, un gând, un drum frumos,

Căci pentru toate, neîndoios,

Odată vei da seama.

(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul- O, om!)

lumină

- în timpul orei de română-
o mogâldeaţă de om: Maria, Maria?! (mă bate pe umăr cu nerăbdare). Maria, aşa-i  că Dumnezeu e Cel mai mare scriitor? El are o carte pentru fiecare om în parte!
eu: Da... aşa-i!(zâmbesc fericită!). Dar cine ţi-a spus?
o mogâldeaţă de om: nime! m-am gândit io aşa! ce frumos, nu? sunt curioasă cum arată cartea mea până acum...
eu: ... şi eu! Dar uite, că tot te-ai gândit aşa frumos, gândeşte-te că tu trebuie să trăieşti în aşa fel încât cartea ta să arate cel mai frumos când o vei citi! să fie curată, colorată, ca sufletul tău, să te bucuri citind-o!
o mogâldeaţă de om: da...(privind îndelung pe geam)

m-am bucurat apoi, căci am mai găsit un om frumos, chiar dacă-l ştiam, l-am mai aflat o picătură.

"O lume ducem fiecare-n noi,
de amintiri şi visuri râvnitoare
şi ea ne-o fi în ceasul de apoi
mai mult decât ne este lumea mare.

În lume eşti ce poţi, iar nu ce vrei,
dar porţi în tine-o altă izvodire,
şi dacă viaţa n-are-n ea temei,
e poate moartea buna ei menire.

Căci Dumnezeu ne-o da în veşnicie
să fim mai mult ce-am vrut decât ce-am fost
ca unul ce ne ştie pe de rost
şi l-a făcut pe om suflare vie,
să poată fi cu trup şi duh deodată,
nu vis frumos, ci slava-adevărată."

(Răzvan Codrescu- Sonet 10 )

"depinde de tine... în mare parte" (voce de copil)

acum ştiu ce aşteptam eu citind-ul pe Domnul Holmes în bucătărie! nu era ce credeam eu, ci mult mai mult(decât merit!). am primit în seara asta o "scrisorică fără plic" de la copilul care mă alintă aşa cum merit, cu "paragladină", "nătăraie", "Paraschivă", oricum, cu drag!
o scriu aici, dar nu pentru mine! nicidecum pentru că aş merita, ci pentru ea, pentru frumuseţea care se ascunde atât de bine într-un suflet care a cunoscut ce înseamnă suferinţa adevărată, dar şi Învierea, Bucuria curată...

"Pui de om! Uneori, la fel ca tine, stau şi mă gândesc ce mohorâtă şi tristă ar fi viaţa fără micuţul Spiriduş (de când G., draga de ea, mi-a spus prima oară aşa, unii au zis, "ce fain! chiar ţi se potriveşte. pot să-ţi zic şi eu aşa?") ce vine dimineaţa şi îmi spune să mă grăbesc că începe Liturghia la Biserică. uneori parcă nu ştiu... chiar mă gândesc că Spiriduşul nu e doar un puiuţ mic cu urechi lungi şi ascuţite, el este spiriduşul şi îl port mereu în suflet, cu gîndul că voi reveni şi mă va întâmpina cu "Doamne ajuta!" şi "cum eşti tuu copilule?", Spiriduşul ne trimite tuturor prin inocenţă, dragoste, Bucuria de fi copil..."

Mulţumesc, chiar dacă toate câte le-am făcut, dar mulţumesc!

e ziua şi ta, deci La mulţi ani!
dar eu tot nu ţi-am dat nimic... nimic, nimic! omuleţului care m-a făcut să fiu om ca oameni, m-a ajutat să învăţ din toate ce este Bucuria, mi-a arătat cum se Iubeşte cu sufletul, în simplitate şi cu dragoste... de aş putea, acum i-aş spune că îmi e dor de ea! deja i-am spus...
Hristos a înviat!


P.S.: mulţumesc puiule de om!

fieştecand

uneori... mă simt ca o gară pustie, uneori simt că am făcut totul şi de fapt nimic, uneori nu sunt eu si nu e deloc bine, uneori vreau să mor şi-mi dau seama că nici atât nu merit, uneori mă întreb ce ar fi fost dacă nu am fi fost, uneori (chiar de mai multe ori!) rănesc fără să vreau oamenii din jur, omuleţii dragi şi atunci îmi dau seama că nu-i merit, uneori mă roade un dor, dar atunci după prescripţia medicului (de inimi) închid ochii si aleg un plic, îl recitesc cu ardoare, poate mai nerăbdător ca prima dată şi, încetul cu încetul, cuvânt cu cuvănt, apar zâmbete în colţul gurii. aşa îmi dau seama de Rost, de Bucurie, de Viaţă şi Îi mulţumesc (chiar dacă e prea puţin, dar Îi mulţumesc!!). este o poezie frumoasă, Balada Singurătăţii, „câteodată mă orientez după steaua polară, alteori după cuta de pe fruntea ta”... dar uneori nu e câteodată, iar eu câteodată (spre mereu!) sunt copil în toate şi aşa vreau să rămân!

în Cisnădioara, pe Valea Argintului