dragă amintire

Ceea ce știu cel mai bine este că Oscar și a lui Tanti Roz mi-au înfrumusețat și mi-au curățit sufletul și mintea încă de la prima ”întâlnire”. Cu multe ocazii îmi aduc aminte ei și mă întăresc prin vorbele simple și pline de adevăr, mai ales în acele momente când mă împiedic și, ca un om mare care nu știe să cadă, mă rănesc degeaba.
De când surioara mea mai mare m-a luat de mână să mă ducă la teatru, m-am îndrăgostit și mai mult de această poveste și, ca un cadou cu *, am început să o îndrăgesc pe Oana Pellea. :)
Îmi aduc aminte de acele zile de parcă au fost ieri... Ea a primit o recomandare de a merge la această piesă, dar nu a vrut să meargă de una singură. Nu știu de ce m-a invitat tocmai pe mine... dintre toți cei dragi ai ei. Cert este că m-am dus, m-am luat și m-am dus până în „minunata Junglă” așa, pur și simplu. Nu știam câtă dragoste și bucurie voi primi... le-am simțit din belșug, mai apoi! Restul este în suflet...

Dar de ce mi-am adus aminte de Oscar tocmai azi? Pentru că primit-am un e-mail cum că se joacă din nou această piesă. Când? Poți să ghicești? Păi tocmai când mă întorc Acasă. Ce coincidență, nu?
Când am văzut data și mă gândeam că voi fi chiar în acel oraș atunci parcă o început să mă ia un tremurici (de Prichindel, cum spun unii) șiii pot spune că m-am emoționat un pic? Numai Doamne Doamne știe cum va mai fi atunci, probabil nu voi putea merge, dar pur și simplu această amintire m-a încărcat de bucurie și dor...

Cât de mult suflet și bucurie și dragoste o fi fost jertfit ca să treacă și să dăinuie peste tot acest timp? Cred că nu este vorba de cât, ci de faptul că a fost! Am fost împreună într-o lucrare a bucuriei! Atât de puțin și totuși atât de mult. Să mai tot fim împreună ca să dăinuim!

Mulțumesc, din suflet!

P.S.: pentru tine, Oscar :)

Atâtea are Dumnezeu pe cap,

Că bietul Sfânt abia se mai descurcă

Și-ar fi nedrept să-I pun și eu în cârcă

Durerile de care-aș vrea să scap!

Ar fi nedrept de-aș îndrăzni să-I cer

Să care-n sus, spre pisc, și crucea mea, 

Când El Și-o duce pe a Lui de-abia, 

Încovoiat între pământ și cer.

Ba, s-ar cădea, după porunci creștine,

Să-I dau eu Lui o mână de-ajutor;

Ar răsufla Moșneagul mai usor

Și-ar merge treaba pe pământ mai bine.

Dar prea-s neputincios și prea e greu

Acest morman de lut în care zac!

Mi-e milă, L-înțeleg, dar ce să-I fac?

Prea-n multe s-a băgat și Dumnezeu!

De s-ar fi mulțumit mai cu puține, 

N-ar mai trudi acum ca o furnică

Și lumea asta, de-o făcea mai mică,

Ar fi gospodărit-o mai cu bine.

Pe când așa, cu-atâtea griji pe cap,

Sărmanul Sfânt de-abia se mai descurcă

Și-aș fi neom să-i pun și eu în cârcă 

Durerile de care-aș vrea să scap.

prea

Ş-am ajuns din nou aici... aici unde-i prea mult suflet "despre" și prea puțin "întru"...

când îi aud pe cei de acasă simt cum mi-i se încălzește sufletul și-apoi se preface într-un Dor...

"Așa îmi vine câteodată, Doamne,

Să-mi dau în suflet una cu piciorul,

Prin mărăcini să-l dau de-a rostogolul, 

Să-l trag de chică și să-l iau la palme!"

~ Demostene Andronescu - Vrăşmăşie ~ 

P.S.: "Sunt cimitir de doruri ne-mplinite". 

Bunicu Teofil Arhimandritul

Astăzi se împlinesc 9 ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Teofil...

Îmi amintesc de Părintele încă de când eram mică. Timp de cel puțin 4 ani am participat împreună cu consăteni de-ai mei la concursul de bătut toaca din Orașul Victoria, județul Făgăraș. Părintele venea aproape în fiecare an și ne ținea un cuvânt. Pot să îl văd foarte clar, stând în fața Iconostasului și povestindu-ne despre ce semnifică bătutul tocii în Biserica Ortodoxă și multe alte cuvinte ziditoare de suflet. Îmi mai aduc aminte cum mă așezam lângă alți participanți și începeam să povestim câte altele în timp ce Părintele ne vorbea; în fiecare an făceam aproape la fel, dar la un moment dat ceva s-a întâmplat. După ultimele cuvinte pe care le-am ascultat din gura Părintelui mi-am spus cu părere de rău: „cred că Părintele ăsta îi un om mare și o să îmi pară rău că nu l-am ascultat acum...”.

Iată-mă acum, au trecut poate mai bine de 10 ani de atunci și... îmi pare rău.

Nu știu cum lucrează Părintele de Acolo de Sus, dar văd că pe fiecare dintre noi ne adună, ne unește și ne ține în jurul lui, după putiințe și neputiințe. Anul ăsta, poate pentru că sunt pic mai departe, Părintele m-a cercetat îndelung :) I-am răspuns și eu făcând pași mici mai aproape.

Restul este despre durere, dor și mulțumire...

Mângâiere

de la Maternitatea Spitalului Judeţean până la Cardiologie (şi chiar mai departe) noi am împărţit rugăciunea, zâmbetele, îmbrăţişările şi ... lacrimile cu cei care aveau adevărată nevoie!

am văzut lacrimi de pocăinţă ... din suflete căzute sub cruce ("fiţi tari, fiţi puternici!") ... lacrimi pe care nu am să le uit!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!

...

Creştem ( "ne bronzăm") sub steluţe, vegheaţi de îngeraşi

La năniţă după păpiţă

" hainele bucuriei "

de la nou născuţi până la cei care îşi numără zilele pe degete

P.S.: ooo, era să uit : era plin de Tanti Roz pe acolo, hihi :D

P.S.*: acum două duminici am aflat că "Paraclis" înseamnă Mângâiere ... atunci am zâmbit ... acum am simţit!

Vii până în Junglă? Viu!

Oscar și Tanti Roz*

... Va rămâne în mine tot ceea ce am simțit acolo! Cred că acești oameni care au fost mai mult decât actori m-au ajutat să văd, să simt și să rămân în suflet cu cele mai importante sfaturi de viață.
Am trecut printr-o droaie de stări: am plâns la fiecare moment emoționant, mi-a reacționat sistemul nervos simpatic la nivel palmar, am râs, m-am prăpădit de râs, m-am făcut verde din cauza culorii care imita sângele, mi-a fost frică, mi-i s-a făcut dor, am oftat, m-am simțit împlinită până în adâncul inimii, m-am umplut de gânduri, însă mai presus de toate am fost foarte fericită!

Sfaturi:

"Să nu iți fie frică!"

"Să ai răbdare!"

"Să fii tare!"

"Să crezi!"

"- Dar de ce zici că ar trebui să-i scriu lui Dumnezeu?
– Ca să te simţi mai puţin singur.
– Păi cum să mă simt mai puţin singur cu cineva care nici măcar nu există?
– Fă-l tu să existe.
– De fiecare dată când ai să crezi în El, o să existe un pic mai mult. Şi dacă te ţii tare, află de la mine, o să existe chiar de-adevăratelea. Şi asta o să-ţi facă bine.
– Şi despre ce-ai vrea să-i scriu?
– Despre orice. Despre gândurile tale, acelea pe care nu le spui nimănui, care devin apăsătoare, prind rădăcină, te împovărează, te imobilizează; acelea care, luând locul ideilor înnoitoare, te paralizează măcinându-te pe dinăuntru. Dacă nu vorbeşti şi doar le ţii în tine, ai să te transformi în groapa de gunoi a gândurilor vechi şi rău mirositoare, Oscar, băiatule."

,, -(…) există suferințe și suferinţe. Uită-te mai bine la fața lui. Uită-te atent. Ți se pare că suferă?
- Nu. E ciudat. Nu pare să-i fie rău.
-Păi vezi? Trebuie să faci diferența dintre cele două tipuri de suferinte, Oscar, suferința fizică și cea morală. Suferinţa fizică trebuie să o suporți. Suferința morală o alegi.
-Nu înţeleg.
-Dacă îţi bate cineva cuie în încheieturile de la mâini sau de la picioare, n-ai ce să faci decât să suferi. Să suporți. În schimb, dacă te gândești la moarte, nu e neapărat să suferi. Nu știi cum e. Așa că depinde de tine.”

P.S.: "Să ai curaj!"

P.S.* : *cine vrea să îți fie alături, îți este pentru că asa vrea, asa simte... nu îi poți cere cuiva asta.*

"nimeni si nimic nu poate fi fortat.
nu poti. dar vrei? "

" nu, nu poți să obligi pe cineva să facă așa o promisiune! Dacă tu îl iubești, îi dai libertatea de a decide singur. Dacă îl pui să facă ceva ce nu vrea, îi tai libertatea și va ajunge într-un final să te urască... "

din drum

 * Da' mai ai? *

un selfie măcar cu biletele :)

Madrigal :)

Eu "și prietenii mei" am fost invitații Corului Național de Cameră Madrigal la Concertul închinat Maestrului Marin Constantin. Eu? Eu nu am făcut nimic. M-am bucurat că i-am revăzut, m-am bucurat de forța ta, Anna, ești un dirijor minunat! În mâna ta am simțit cum stă ritmul, în inimă, talentul și pe chip, zâmbetul. ( Ceea ce vedem noi ca fiind un cor nu este altceva decât oglinda sufletului și rezultatul jertfei dirijorului! ). M-am bucurat ca i-am îmbrățișat cu felicitări și mulțumiri, m-am bucurat ca am fost împreună acolo ca să aflam și din experiența altora cât e de greu să cânți în prezența familiei sau a oamenilor dragi...

(u)ooooof ! 

Un weekend plin de oameni, de zâmbete, de îmbrățișări și de gânduri bune, un weekend minunat!

Îți mulțumesc pentru invitație, pentru grijă și pentru tot ceea ce a rămas în suflet!

„ Să ai curaj! ”

din cinci în cinci

de fundal: Hine Ma Tov Umanaim

ştii că nu am plecat astazi la Sibiu pentru a merge la cursurile de matematică. îmi era tare dor să ne vedem şi să primesc avânt din sufletul, zâmbetul şi îmbrăţişările tale. Doamne Doamne, însă a gândit ceva mai mult şi ne-a întâlnit pe toate acolo. ştii că nu pot exprima în cuvinte Bucuria, dar sufletul a răsuflat şi a crescut atunci când copilul-cu-inimă-de-flori-de-câmp ne-a îmbrăţişat de la spate.

eu stiu sigur că dacă nu ar fi fost Cineva şi ea, acum eram mai putin bogată.

am purtat o carte de poezi cu mine pentru a-i găsi un primitor bucuros. şi, ce să vezi? Poezitoarea nu a întârziat să apară şi atât m-am bucurat! am început să-i recit câteva versuri din Sonet VII, versuri ce mi-au rămas întipărite bine pe retina inimii, mai ales acum, pentru că se potrivesc atât de bine. citeşte doar: 

M-aş pune curmeziş tristeţii tale

de n-aş fi eu cu mii de ani mai trist

să mor mereu şi totuşi să exist,

cu raiul în priviri şi iadu-n poale. 

(răzvan codrescu)

ştiu că nu meritam nimic din ceea ce am primit. am fost mereu o nerăbdătoare. de aceea vă multumesc vouă numai oţâră, iar lui Doamne Doamne cel mai mult! 

foto: Poezitoarea dragă

P.S.: dac-ai ştii ce frumos se vedeau Făgăraşii de pe drumul care duce acasă. râdea sufletul în mine!

cu toate aceste bucurii, astăzi am simţit mai mult ca niciodată cum doare dorul... 

şi aş fi vrut doar un umăr -numai unul, nu două, nu trei, pe care să plâng. m-am aşezat atunci pe leagăn pentru că doar el m-a mai suportat, el are experientă, el mă cunoaşte.

"noi avem catacombe"

cumva cumva trecuse de ora la care trebuia să plec, dar ea s-a oferit să mă ducă acasă cu maşina. 

era trecut oţâră de ora 5 şi povesteam în bucătărie.. nu am gândit nicio secundă că mă voi bucura atât de mult de ultimul sfert de oră petrecut în minunata lor casă. demult nu am mai descusut atâtea din suflet. bucuria de astăzi a fost un mare dar de la Doamne Doamne!

( dacă nu ţi-am povestit cum plâng eu în ultima vreme, te poftesc să citeşti. pentru că am o inimă fără de recunoştinţă şi mulţumire pentru binecuvântările primite de Sus, Doamne m-a ajutat să plâng altfel: sufletul mi se strânge, aşa, precum un bulgăraş în stomac, atunci oftez scurt şi îmi aplec umerii şi capul spre pământ...şi plâng... )

am ajuns la Catedrală tomna când ieşeau preoţii cu Darurile. nu mi-am făcut curaj să urc singură în cor, aşa că după ce am pus un pomelnic am luat drept ghid un om cunoscut din şcoală. după ce am ascultat corul puţin, am plâns cum trăbe pentru frumuseţea propovăduirii Naşterii Domnului prin cântec, pentru că mi-o fost mai drag de ea atunci, pentru că "bucuria omului e omul!" - E. Bernea. cu lacrimi în ochi am plecat apoi şi m-am aşezat fix în dreapta ei, no. şi am luat-o în braţe aşa tremurată şi plângăcioasă cum eram. 

ce o mai urmat îi în suflet...eu doar îţi mulţumesc într-un mare şi drag fel!

:)

P.S.: mai ştii?

Din durerile lumii...

De când sunt la liceu, mi se pare că viața parcă s-a întors puțin pe dos... Profesorii sunt diferiți și mai exigenți, iar colegii [care majoritatea sunt băieți] mi se par foarte diferiți față de cei din școala generală. Din păcate, mulți din liceu au senzația de libertate totală, iar de multe ori răutatea și lauda de sine predomină.
De curând, am aflat trista veste că doamna profesoară de psihologie a căpătat o boala foarte greu de tratat, cancerul. Nu o cunosc foarte bine, de altfel am văzut-o de puține ori prin școala, dar azi, la ora de muzică, domnul profesor ne-a vorbit puțin despre dânsa, accentuând faptul că este o persoană extraordinară. Ne-a mai spus înca un lucru, ce m-a bucurat nespus de mult, căci nu am mai auzit până acum ca un profesor [înafară de doamna profesoară de religie] să ne spună așa ceva: "Să vă rugați! Să vă rugați pentru ea, căci numai Dumnezeu o mai poate ajuta! Eu cred că mai exista elevi care la școală scuipă și au un comportament urât, dar seara cad în genunchi plângând în fața Sfintei Icoane și se roagă".
M-au bucurat aceste vorbe, iar în pauză, micuțul I. a venit la mine și mi-a spus: "Maria, eu chiar o să mă rog pentru dânsa. Mă întristează foarte tare ceea ce i se întâmplă!"
Îmi doresc să ne îndreptăm spre bine!:)

scrisoare (de ieri)

Dragă cor Madrigal,

   V-am cunoscut acum un an, era cam tot pe vremea asta, la Brasov. Auzisem de perfecțiunea voastră, de faima și duhul bucuriei pe care îl răspândiți mereu pe unde păşiţi. Am auzit că urma pasului vostru blând aduce bunatate, zâmbete curate şi necontenită fericire!
   De fapt, îmi aduc aminte..era iarna când mama ne punea la casetofonun CD cu colindele voastre. Pur si simplu minunat! Topăiam toţi de bucurie pentru că ne transmiteaţi acest sentiment...de linişte si simplitate prin dificultate.
   Acum sunt în drum spre casă. Vin de la minunatul concert pe care l-aţi susţinut de la Ateneul Roman (primul din seara aceasta). Mai are rost să spun ceva? Orice cuvânt se face mic şi piere pentru că îşi da seama că voi însemnaţi prea mult pentru ce vrea el să însemne. Însemnătatea cuvintelor îşi pierde din valoare pentru că voi o transformaţi în simţăminte vi. Când vă ascult îmi vine să mor pentru toata lumea (ştiu, e cam exagerat, dar aşa simt), să vă iau în braţe, să zâmbesc( asta o fac, necontenit! ), simt că iubesc..iubesc aceasta parte a sufletului omenesc ce se numeste MUZICĂ.
    Vezi tu, dragă mână de oameni frumoşi, vezi tu că Doamne Doamne când ne rânduieşte un lucru ştie el bine de ce o face. Ei bine, dupa acea întâlnire de la Braşov a urmat să ne înscriem în proiectul iniţiat de Maestrul Ion Marin, proiectul Cantus Mundi , şi de aici a urmat sa ne vedem tot mai des..si binenteles să vă cunosc tot mai bine..ultima oara, când am cântat în direct la TVR 1( pentru prima oara în viata mea, din nou o experienta minunată! ) am vorbit cu o doamnă foarte drăguţă dintre voi; mi- a povestit puţin din inima şi sufletul vostru (despre care credeam că sunt intregi, au forma şi pulsează cu viteza bucuriei pe care o transmiteţi nouă, publicului îndrăgostit) care nu sunt prea întregi, adică au mici bube.. De altfel cine nu are bube? Toţi le avem pe ale noastre, însă eu vă spun doar atât: să dea Dumnezeu să nu vă despărţiţi niciodată, să rămâneţi mereu împreună pentru că fiecare dintre voi este şi va fi o mică părticică de bucurie în arhiva vieţii celor ce vă ascultă. Pentru că "fiecare+fiecare+....+fiecare= viaţa are gust şi culoare".

Vă mulţumesc pentru că existaţi, pentru că mă bucuraţi mereu şi-mi împleţi sufletul de zâmbete cu lumină ! :)

Vă îmbrăţişez pe fiecare!

"La multi ani cu sănătate că-i mai bună decât toate!"

Doamne ajută!

Cu mult drag,

un copil

no ascultă si tu numa şi zi de nu-i mi-nu-nat ?

"impulsuri corozive"

chiar nu mai ştiu (ce-i cu mine) cu lumea, cu oamenii...

am vrut să-ţi spun altceva. am vrut să-ţi spun că aşa m-am bucurat să-i văd în seara asta. chiar ne era dor. nu-i aşa? aşa mi-au spus, că le era dor de noi. mi-au adus aminte de grafartuşti, de muzică, de mine şi de vioară... da, asta am vrut să-ţi spun, da, că am un gând de copil îndrăgostit, să învăţ să cânt la vioară... cam prea de tot, ai zice, nu? şi eu, dar cred că dacă ar fi l-aş face cu cel mai mare drag, aş da tot din mine pentru că, pentru că iubesc!

îmi vine să plâng...

tu să nu plângi, doar păstrează-ţi bunătatea şi fii om mereu!

"ştim şi nu devenim!"

am trecut cărerea de brazi cu "golanul" copilului iubitor de stele.
se vede, nu?

câteva sute, poate chiar mii de decilitri din fiecare: bulion, zacuscă, ciorbar...

vârful Fetiţa

lacul Oaşa văzut de pe Fetiţa

mână de G. cu o notă personală de copil steluţă

O.T.S. - ul voinicesc

un copil drag!
şi taaare nebunatic, aşa ca noi

din ultimul (ultimul până acum) urcuş la Oaşa

am tot amânat să pun pozele şi gândurile ăstea mai devreme, dar amu îi musai că începe să de descoase tot mai mult tot rostul.

tot mai mult îi aud pe cei mai înţelepţi decât noi spunând că suntem o generaţie ce ştim multe şi avem multe informaţii asupra noastră, dar cu toate ăstea nu devenim, nu ne ajută cu nimic.
şi aşa-i, "ştim şi nu devenim!" (Părintele Iustin Miron).

scrisoare

mi-e dor de ei doi, de amândoi... 

mi-e dor să ne facem ceai sau varianta nereușită de cafea care se numește inka și să povestim pe leagăn

mi-e dor să-i văd, doar atât să-i privesc

mi-e dor să îi ascult cum cântă cu sufletul pe coardele vioarelor

mi-e dor să povestesc cu ea despre viață și oameni și alte temiriceuri foarte interesante care ne preocupă și din care învățăm reciproc, eu de la ea și (sper!) că și ea de la mine

mi-e dor să mă bucur de zâmbetele senine pe chipuri de copil mereu vesele!

(tu nu ai observat cât de frumos zâmbesc oamenii frumoși și oamenii... în general? 

zâmbetele lor au gust de viață și rost!)

săptămâna asta mi-a fost dor de brioșe / „dolofane aducătoare de zâmbete dulci” și le-am pus la cuptor imediat cu verișoara mea faină

de ce nu putem face și cu oamenii la fel?

când ne e dor de ei ne readucem aminte cu drag și îi înviem oarecum în suflet și în inimă, dar uneori nu ne săturăm numai cu atât...

drept îi că după cum lucrătorul va fi vrednic de răsplata sa așa și noi cred că trebuie să fim mai întâi vrednici de ceea ce cerem sau ne dorim..

Doamne Doamne eu îmi doresc să ... să nu te încurc cu dorințele mele aiurite (poate)! Ci să te ajut, să facem împreună o lucrare frumoasă!

melodia asta o tot ascult de câteva zile. e foarte liniștitoare