 |
| povceaşcă cu termos nou şi ceai de vanilie cu miere |
pe Momo l-am primit prin colet de la Cluj cu avertizarea: "stiu că e o carte de copii, dar am auzit că e frumoasă si no, m-am gândit că o să îţi placă". l-am primi în septembrie, dar acum o fost răgaz de el..
de mică citesc romane poliţiste. no, acesta nu o fost atât de poliţist precum un roman al lui Sir Arhur Conan Doyle, dar mi-a adus aminte de serile când citeam cu poftă înainte de culcare.
multe întrebări te petrec la sfârşitul poveştii, dar ceea ce rămân lămurit este timpul, noţiunea timpului. oare nu pierdem timpul în fiecare zi, fiecare în felul nostru - într-un mare fel ?
ceea ce m-a atras în incipitul poveşti-basm este taina de a asculta : oamenii au nevoie să fie ascultaţi mereu, oamenii se vindecă atunci când sunt ascultaţi, nu este nevoie să li se răspundă sau să li se lămurească nimic de către celălalt. totul se lămureşte pe parcurs ce se descoase pentru că nelămurirea şi grija vin tocmai din interpretarea personală a lucruruilor, din complicarea fără rost...
"În timp ce înainta astfel, avînd în fata lui strada murdară iar în urma sa cea curată, îi treceau adesea prin minte gînduri grandioase. Erau însă gînduri fără cuvinte. Gînduri ce se pot conduce la fel de greu ca şi o anumită mireasmă abia păstrată în amintire, sau ca o culoare visată. Dupa muncă, pe cînd sedea la Momo, îi explica gîndurile sale grandioase. Deoarece ea îl asculta în felul ei cu totul deosebit, lui i se dezlega limba şi găsea cuvintele potrivite.
― Vezi tu, Momo, spunea el de pildă, lucrurile stau astfel: Uneori ai în faţa ta o stradă foarte lungă. Crezi că e atît de îngrozitor de lungă încît nu vei izbuti niciodată. Asa crezi.
Rămase tăcut o vreme privind drept înainte, apoi continua:
― Pe urma începi să te grăbesti. Te grăbeşti tot mai tare. De fiecare dată cînd îti ridici ochii vezi că nu se împuţinează de fel tot ce mai ai înaintea ta. Atunci te străduieşti încă şi mai mult, începi să te temi si pîna la sfîrsit ţi se taie răsuflarea şi nu mai poti. Dar strada tot se mai întinde înaintea ta. Nu trebuie sa procedezi astfel.
Rămase câtva timp pe gînduri. Pe urma vorbi mai departe:
― Niciodata nu trebuie sa te gîndesti la toata strada dintr-o data, întelegi? Trebuie sa te gîndesti numai la urmatorul pas, la urmatoarea respiratie, la urmatoarea lovitura de matura. În continuare trebuie sa te gîndesti mereu numai la ceea ce urmeaza.
Se opri din nou si mai statu pe gînduri înainte de a adauga:
― Astfel îti face placere, ceea ce e important, caci numai astfel se face treaba cum trebuie. Asa e necesar sa fie.
Din nou, dupa ce facu o lunga pauza, urma:
― Dintr-o data îti dai seama ca, pas cu pas, ai terminat toata strada. Nici nu ti-ai dat seama cum, si nici nu ti s-a taiat rasuflarea.
Dadu gînditor din cap, si mai spuse în încheiere:
― Asta e foarte important."
"Momo mai privi în jurul ei prin sala, pe urma îl întreba:
― De aceea ai atît de multe ceasuri? Pentru fiecare om cîte unul, da?
― Nu, Momo, raspunse maestrul, ceasurile acestea nu reprezinta decît o pasiune a mea. Nu sînt decît imitati: cît se poate de nereusite a ceva ce are fiecare om în pieptul sau. Caci la fel cum aveti ochi pentru a vedea lumina si urechi pentru a auzi sunetele, tot astfel aveti si o inima pentru a simti timpul cu ea. Întregul timp care nu e simtit cu inima e la fel de pierdut ca si culorile curcubeului pentru un orb sau cîntecul unei pasarele pentru un surd. Din pacate exista însa inimi oarbe si surde care nu simt nimic, desi bat."
(Momo sau Strania povestire despre hotii de timp si fetita care le-a înapoiat oamenilor timpul furat
- de Michael Ende)
.JPG)
