duminică, 8 noiembrie 2015

ReVenire

M-am trezit azi-dimineață cu gândul că vom merge la Biserica Sfântul Elefterie, la care mergem de obicei, dar tata s-a decis să ne facă o mare surpriză... Ne-a dus la Sfântul Părinte Nectarie, la mănăstirea Radu Vodă, fiindcă mâine îl sărbătorim și ca să ne ajute Sfântul și să aibă grijă de noi. Încântată că mergem la Sfintele Moaște fiindcă nu am mai fost demult, așteptam cu nerăbdare ca tata să găsească un loc de parcare și să ne îndreptăm spre Biserică. Deodată văd un loc plin de candele și un număr relativ mare de oameni stând în jurul lor, când tata mă lamurește spunând: „Aici a fost clubul...?”. La auzul acestor vorbe am simțit parcă o străpungere, un fior ce mi-a brăzdat inima și mi-am spus: „Da... Aici e...”. Gândul mi-a fost să cumpăram o candelă de la Mănăstire și să o aprindem pentru toți oamenii care au pierit acolo. Am găsit apoi loc de parcare și ne-am dus încet-încet spre Sfântul, care ne aștepta. Erau multe persoane la coadă în fața noastră, dar parcă nici nu am simțit cum a trecut timpul și m-am trezit în fața Sfintelor Moaște, plină de Bucurie și cu ochii umezi. Am sărutat cu toții, apoi ne-am îndreptat spre mașină, dar nu înainte de a-mi îndeplini dorința de a aprinde o lumânare.
A fost o zi binecuvântată și frumoasă!