"impulsuri corozive"

chiar nu mai ştiu (ce-i cu mine) cu lumea, cu oamenii...

am vrut să-ţi spun altceva. am vrut să-ţi spun că aşa m-am bucurat să-i văd în seara asta. chiar ne era dor. nu-i aşa? aşa mi-au spus, că le era dor de noi. mi-au adus aminte de grafartuşti, de muzică, de mine şi de vioară... da, asta am vrut să-ţi spun, da, că am un gând de copil îndrăgostit, să învăţ să cânt la vioară... cam prea de tot, ai zice, nu? şi eu, dar cred că dacă ar fi l-aş face cu cel mai mare drag, aş da tot din mine pentru că, pentru că iubesc!

îmi vine să plâng...

tu să nu plângi, doar păstrează-ţi bunătatea şi fii om mereu!

de ieri, de azi şi de mâine

mă crezi că astăzi am asculat pentru prima oară minunata operă Rapsodia Română?
E absolut genială, dar mai genial e momentul şi contextul care mi s-au dat pentru a o asculta prima oară... întradevăr, noi, goghiştii (dar nu numai noi, bineînţeles) facem manifestările, oricare ar fi ele, să fie altfel, mai emoţionante, mai de suflet. Spun asta pentru că nu a fost prima dată când mi-au dat lacrimile din cauza lor, a celor ce ne sunt mai mult decât profesori.

ascul-o în linişte şi cu inimă curată şi te va linişti aşa de mult... :)

"ştim şi nu devenim!"

am trecut cărerea de brazi cu "golanul" copilului iubitor de stele.
se vede, nu?

câteva sute, poate chiar mii de decilitri din fiecare: bulion, zacuscă, ciorbar...

vârful Fetiţa

lacul Oaşa văzut de pe Fetiţa

mână de G. cu o notă personală de copil steluţă

O.T.S. - ul voinicesc

un copil drag!
şi taaare nebunatic, aşa ca noi

din ultimul (ultimul până acum) urcuş la Oaşa

am tot amânat să pun pozele şi gândurile ăstea mai devreme, dar amu îi musai că începe să de descoase tot mai mult tot rostul.

tot mai mult îi aud pe cei mai înţelepţi decât noi spunând că suntem o generaţie ce ştim multe şi avem multe informaţii asupra noastră, dar cu toate ăstea nu devenim, nu ne ajută cu nimic.
şi aşa-i, "ştim şi nu devenim!" (Părintele Iustin Miron).

bucuria de azi

văsusem de câteva zile bune bileţelul din poştă (care ne îndemna să trecem pe la poştă pentru a ridica un colet) , dar nu m-aş fi gândit nici o secundişoară că acel colet ar putea fi pentru mine din moment ce era pe numele lu mama.
dar azi îmi aduc aminte de colet şi o întreb "care-i treaba cu el?" , iar ea mă trimite să verific pe scări...
când am văzut de la cine e chiar m-a surprins pentru că am crezut-o pe cuvânt când mi-a spus că poate până la Crăciun va ajunge şi de la ea un gând bun
dar bucuria mare unde a fost? când am deschis coletul care a adus (pe lângă cele trei scrisori şi iconiţa facătoare de minuni cu Maica Domnului) o cărticică mică pe care am mai văzut-o de atâtea ori şi de care am aflat chiar anul trecut pe această vreme. "Am văzut Raiul" de Ada Mihaela Calciu am cumpărat-o de câteva multe ori de la Deisis şi de fiecare dată mi-a găsit Doamne Doamne un om căruia să-i ajute. şi uite că acum am primit-o (de data asta m-a găsit pe mine) şi eu în dar minunat şi neaşteptat. cum lucrează Dumnezeu! minunat!

gănd frumos printre gânduri de folos:
"Bogăţia nu e neapărat materială. Poţi să fii şi bogat duhovniceşte şi nemilostiv cu bietul Lazăr al sufletului celui de lângă tine, plin de bube şi răni, care poate ar vrea să se sature cu micile fărâmituri căzute de la ospăţul nostru duhovnicesc."


Mulţumesc pentru copilul care mai e în tine, viu!
Să rămâi mereu aşa.

noile decoraţiuni de sărbători

fain, nu? 

atât am râs când le-am văzut! 

despre scrisori

citeste şi vezi cât de simplu şi curat poate să gândească un copil

genial!

din "familie"

Trezirea

"O rază de lumină îmi pătrunde printre genele somnoroase. Ochii mei pur și simplu nu vor să se deschidă. „Chiar trebuie?”, mă gândesc eu iresponsabilă... „Mai stau puțin!” îmi spun ca prin vis și îmi potolesc astfel comoditatea deranjată de raza de lumină, adormind la loc... Sună alarma- îmi forțează creierul și urechile adormite... „Noroc că telefonul e aproape!”, îmi spun și mă întind cu ochii închiși și corpul paralizat de somn ca să o opresc. „Noroc ca nu trebuie sa deschid ochii!” ma gândesc. O opresc și adorm la loc... Trece cam o oră și un gând imperativ îmi săgetează mintea, trezindu-mă.
Mă trezesc buimăcită de cap, cu teama de-a nu fi întârziat. Nici nu-mi mai amintesc ce gând m-a trezit dar mă grăbesc cu câteva cuvinte seci să „îmi fac datoria” și să Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru ziua aceasta. După ce mă uit la ceas și constat că deja e aproape prea târziu, Îi mulțumesc lui Dumnezeu și că m-a trezit la timp din somn și îmi cer iertare că în dimineața asta nu voi putea să îmi spun rugaciunile de dimineață deoarece constat că mai am o jumatate de oră până trebuie să fiu la serviciu. Îmi fac învinuirile de rigoare, în timp ce mă pregătesc pentru noua zi și plec, fără să mănânc...
Oare nu tot ca și trezirea aceasta de dimineață e și viața mea întreagă? Oare nu cumva tot așa mă trezesc din somnul păcatului cum mă trezesc din somnul nopții? Oare tot în același mod răspund chemării lui Hristos care stă și bate la ușa inimii mele în timp ce eu dorm un somn adânc?
Și totuși... Privesc spre Mântuitorul răstignit întinzându-și brațele Sale de Ziditor al lumii către noi toți ca să ne îmbrățișeze cu dragostea Sa și Îl rog să mă primească și pe mine!

Privind dintr-o altă perspectivă...eu ... dorm. El... stă răbdător la ușă și bate cu dragoste și duioșie. Nu Îi aud bătaia în ușă, dar Îl visez și Îi simt chemarea în inimă. El e tot ce îmi doresc și nici măcar nu știu că bate acum la ușa inimii mele...pentru că dorm în continuare...
A fost, totuși, un moment când ochii mei s-au „între-deschis” și când sufletul meu a dat semne să se trezească. A plâns amarnic o vreme, a alergat în căutări, a făgăduit, a încălcat făgăduințe, iar acum îi e dor... Tare dor...
De undeva, din adâncul amintirilor se aude un clinchet de clopoțel care strigă: „Trezirea!”.
Și totuși...în fiecare seară adormim și în fiecare dimineață ne trezim. Dar e o trezire sau doar o „dez-adormire”? 
Umblăm adormiți, pe jumătate morți printre alte „cadavre vii”, „cerșind” de „Sus” milă și iubire fără să mai înțelegem semnificația lor, cerând Să vină și la noi în casă (asemeni creștinului bogat practicant) iar când Sosește cu sufletul la gură, plin de iubire și milă pe care să ni le împărtășească, noi, morții „vii” Îl alungăm pentru că ne-a deșteptat din somn, ne-a deranjat din somnul păcatelor si „iubirii” noastre de plăceri...iar când, plini de satisfacție că ne putem întoarce la „dulcele” nostru somn, ne apare în vis și ne spune ca „El este”, trezindu-ne și alergând afară, în frig și întuneric, după El, ne dăm seama că e deja prea târziu...că Mirele a intrat și ușa s-a închis iar fecioarele nebune au rămas pe dinafară...dar daca deja am rămas pe dinafară ce altă soluție avem decât să batem înapoi la ușa care s-a închis, și aruncându-ne în brațele Mântuitorului să ne mărturisim „nebunia” și să Îl rugăm să ne primească? ...pentru că dorm acum...dar El bate la ușă și Îi simt chemarea în inimă! ..."

Mara Iulia Ciordaş

m-a sunat entuziasmată pe la mijlocul lunii trecute să îmi spună pentru ce e fericită. pentru că a trimis, şi ea , primul eseu la Familia Ortodoxă şi a luat premiu special. eram sigură că a scris frumos, dar am vrut să vad mai mulţi omuleţi adevărul pe care l-a descusut şi să învăţăm cu toţii ceva, dacă avem ochii inimii deschişi, şi dacă nu, citeşte doar şi o să ţi se deschidă odată cu firul poveştii.

scrisă de copilul clujean care m-a facut să iubesc şi mai mult muzica.

Mulţumesc!

p.s.: Carry On

aş vrea să fiu...

aş vrea să fiu 

tot ce n-am fost

cât nu e prea târziu 

şi are rost.

aş vrea să fiu o maşină de înghiţit cuvinte

înainte de a ţi le pune ţie înainte.

aş vrea să fiu uşa către camera obscură

unde developezi cuvintele pe care nu le scoţi pe gură.

aş vrea să fiu 

tot ce n-am fost

cât nu e prea târziu 

şi are rost

aş vrea să fiu când gunoi şi când tărână
că să poţi vedea ţi tu neputinţa din mine.
aş vrea să fiu exemplul florilor de măr

care doar înfloresc, fară gândul precis
că vor forma-mpreună un tablou de vis.

iar dacă nu 

aş vrea să fiu ultima ta dorinţă

când zăcea-vei pe un pat de neputinţă.


* furată de la Ivcelnaiv apoi combinată şi modificată cu timpu' 

se spune că... (dragostea ne transformă)

există în fiecare dintre noi
un sertar închis cu cheia.
hm, chestia asta nu ne pică prea bine.
cum să nu am acces la ceva ce-i al meu, în mine?

...

apoi, uităm de el, şi, într-o bună zi, ne îndrăgostim

din copilăria lor

M : - Tati, ce înseamnă biserică fortificată?
Tati: - Înseamnă că e întărită cu ziduri şi turnuri care să o apere. Uite, dacă iau o vitamină, de exemplu, spun că mi-am fortificat sistemul imunitar. Ştii acum?
M : - Aaa, da!
       - ...
A : - Tati, ce înciamnă întălit?

un alt copil, la fel ca noi

" Tu citeşti cărţi?

Dacă nu, chiar ar trebui, fiindcă sunt la fel ca... oamenii. Trebuie sa citeşti ca să îţi dai seama ce se ascunde după două coperte colorate [sau nu] şi să descoperi bucuria ce vor să ţi-o transmită. Am văzut de curând că bunătatea stă ascunsă în oamenii cei mai simplii , care deşi nu vor să se facă remarcaţi prin fapte, bunătatea iese la suprafaţă, dând de ştire căutărilor de bine, că Doamne Doamne nu încetează să trimită printre noi ceea ce avem nevoie în momente potrivite. Din necesitatea de a primi trei semne bune in catalogul domnului profesor, am început sa citesc "Hronicul şi cântecul vârstelor" a lui Blaga, o carte destul de grea, cu multă informaţie şi descriere, dar care m-a prins repede, determinându-mă să o " devorez" cu multă plăcere. La fel ca orice copilandru zglobiu, Lucian Blaga povesteşte că la început nu l-a pasionat cititul poveştilor,dar mai apoi, în timpul liceului, acesta era bun prieten cu scrierile, ajungând chiar să îşi vândă hainele pentru a cumpăra singurul volum de Henri Bergson, care se găsea în Braşov.
Ştiu, că poate uneori lumea ţi se pare răutăcioasă şi supărătoare, dar de fapt, ei încă nu şi-au descoperit bunătatea ce se ascunde în spatele unor feţe triste şi uneori, chiar false.
Dar noi, ce mai mici şi mai simpli dintre mesagerii lui Doamne Doamne putem să le oferim un mare ajutor rugându-ne pentru ei să îşi descopere cămăruţa cu bucurie, cea care se află ascunsă în sufletul tuturor."

p.s.; un strigăt răguşit... dacă faci linişte, îl vei auzi!