"noi avem catacombe"

cumva cumva trecuse de ora la care trebuia să plec, dar ea s-a oferit să mă ducă acasă cu maşina. 

era trecut oţâră de ora 5 şi povesteam în bucătărie.. nu am gândit nicio secundă că mă voi bucura atât de mult de ultimul sfert de oră petrecut în minunata lor casă. demult nu am mai descusut atâtea din suflet. bucuria de astăzi a fost un mare dar de la Doamne Doamne!

( dacă nu ţi-am povestit cum plâng eu în ultima vreme, te poftesc să citeşti. pentru că am o inimă fără de recunoştinţă şi mulţumire pentru binecuvântările primite de Sus, Doamne m-a ajutat să plâng altfel: sufletul mi se strânge, aşa, precum un bulgăraş în stomac, atunci oftez scurt şi îmi aplec umerii şi capul spre pământ...şi plâng... )

am ajuns la Catedrală tomna când ieşeau preoţii cu Darurile. nu mi-am făcut curaj să urc singură în cor, aşa că după ce am pus un pomelnic am luat drept ghid un om cunoscut din şcoală. după ce am ascultat corul puţin, am plâns cum trăbe pentru frumuseţea propovăduirii Naşterii Domnului prin cântec, pentru că mi-o fost mai drag de ea atunci, pentru că "bucuria omului e omul!" - E. Bernea. cu lacrimi în ochi am plecat apoi şi m-am aşezat fix în dreapta ei, no. şi am luat-o în braţe aşa tremurată şi plângăcioasă cum eram. 

ce o mai urmat îi în suflet...eu doar îţi mulţumesc într-un mare şi drag fel!

:)

P.S.: mai ştii?

ReVenire

M-am trezit azi-dimineață cu gândul că vom merge la Biserica Sfântul Elefterie, la care mergem de obicei, dar tata s-a decis să ne facă o mare surpriză... Ne-a dus la Sfântul Părinte Nectarie, la mănăstirea Radu Vodă, fiindcă mâine îl sărbătorim și ca să ne ajute Sfântul și să aibă grijă de noi. Încântată că mergem la Sfintele Moaște fiindcă nu am mai fost demult, așteptam cu nerăbdare ca tata să găsească un loc de parcare și să ne îndreptăm spre Biserică. Deodată văd un loc plin de candele și un număr relativ mare de oameni stând în jurul lor, când tata mă lamurește spunând: „Aici a fost clubul...?”. La auzul acestor vorbe am simțit parcă o străpungere, un fior ce mi-a brăzdat inima și mi-am spus: „Da... Aici e...”. Gândul mi-a fost să cumpăram o candelă de la Mănăstire și să o aprindem pentru toți oamenii care au pierit acolo. Am găsit apoi loc de parcare și ne-am dus încet-încet spre Sfântul, care ne aștepta. Erau multe persoane la coadă în fața noastră, dar parcă nici nu am simțit cum a trecut timpul și m-am trezit în fața Sfintelor Moaște, plină de Bucurie și cu ochii umezi. Am sărutat cu toții, apoi ne-am îndreptat spre mașină, dar nu înainte de a-mi îndeplini dorința de a aprinde o lumânare.
A fost o zi binecuvântată și frumoasă!

E-atat de liniste...

Ce liniște poate să fie,
In lumea asta... "virtuală"
Că n-are cine să mai scrie,
Pentru că toți (copiii) sunt duși, la "școală".

Nu-i chiar o școala-adevărată,
E mult mai bine, un loc divin,
Putem mânca și ciocolată,
Dar după ce ne-mpărtășim.

Și azi, c-a fost o zi frumoasă
Si c-am primit gânduri-o sută,
Am zis să scriu pe-o foaie roasă
Să vă salut cu:"Doamne-Ajută!".

Radost donese! -Aduce bucurie!-

Hristos voskrese! 

Šume šumite, vetri brujite 

 Hristos a înviat!

Şoptesc pădure și suflă toate vânturile

scriSoare

cel mai drag cadou de Paşti. :)

"copilul cu ochi de pian"

HRISTOS A ÎNVIAT!

Mai știi că acum un an (nu calendaristic, ci bisericesc) era prima zi de Paști? Și acum e.
Atunci am început să scriu aici. Trebuia să fie (după cum a fost gândit) un loc plin cu poze și mai puține cuvinte, însă s-a transformat pas cu pas.

" Îmi amintesc de Paşti, la noi acasă:

O zi de Primăvară, luminoasă,

Cu adieri de aer parfumat, 

Cu sunete de clopote pe sat.

Îmi amintesc de-o linişte deplină,

De vişini înfloriţi într-o grădină, 

De flori de zarzări care s-au desprins

Şi au căzut, de parcă ar fi nins.

Zburau prin flori albinele uşoare

Ca nişte stropi de aur rupţi din soare,

Şi-n liniştea aceea din grădină

Era ca un concert de violină:

Parcă-mpleteau deasupra mea în zbor

Un nevăzut hamac fermecător...

Era aşa senin şi-aşa de bine !

Şi mă temeam de roiul de albine.

Îmi amintesc de oamenii din sate

Cu haine noi şi feţe luminate, 

Cum s-adunau la-ncrucişări de drum,

La sfaturi lungi.. de parcă stau şi-acum.

Şi-mi amintesc de-o droaie de copii

Cum alergau de veseli şi zglobii

Pe un tăpşan alăturea de sat,

Pe care-am fost şi eu şi m-am jucat...

Era-n cerdac la noi atîta soare,

Era-n pămînt atîta sărbătoare.

Şi tremur tot cînd îmi aduc aminte

Că port în minte-atîtea dragi morminte.

De-atunci muri şi tata, şi-am plecat

Noi toţi copiii de-acolo din sat,

Dar simt şi azi în mine, luminoasă,

O zi de Paşti, demult, la noi acasă;

De cîte ori e-April şi zi cu soare

Îmi amintesc... şi sufletul mă doare.

Era ca un concert de violină

                                                                                                                   

                                                                                                              (Demostene Botez- De Paști)

El e Ion. Ai casei îi spun Ionuț și m-am topit de la prima vedere.

sunt oameni dragi, "oamenii mei"

am stat să mă gânesc, să scriu.. să nu scriu.. şi ui că am scris

pă cum să nu scriu că verişoara mea plină de viaţă mi-o trimis înainte de 00 un mesaj prin care spunea aşa, citez: "Dimineaţă să intrii puţin pe blog, am dat cu aspiratorul şi am şters fereştile. Noapte bună!! :)".
am râs în continuu, doamne ce bine îi să mai ai şi oameni de ăştia în viaţă, care să îţi arate mereu că te iubesc, dar să nu-ţi spună niciodată.

peseu: probabil nu înţelegi, dar postarea care stă tocmai sub aceasta este scrisă nu de mine, ci de verişoara mea, de altă Mărioară; şi mai sunt aici postări destule scrise de ea... oare le recunoşti?

Încă o treaptă de urcat...

        Azi am aflat că am un coleg care a ales să fie ateu și în același timp am aflat ce este acela un ateu. Recunosc, nu știam, dar acum că știu că el este un om care nu crede în Doamne Doamne, parcă sunt și mai nelămurită. Mi-e foarte greu să înțeleg de ce și cum, dar cu oameni buni și dragi în jurul meu, am reușit să capăt un locșor în această mare și frumoasă familie ortodoxă.
        Tot astăzi am aflat că și profesoara noastră de religie a fost ateu până în clasa a noua, când Doamne Doamne a îndrumat-o spre calea cea dreapta, chiar în Vinerea Mare, la Prohod. Dintr-o dată a simțit că nu e bine cum procedează, iar viața i s-a schimbat total de atunci.
        Mai avem două săptămâni din Post, săptămâni în care trebuie să cunoaștem cât mai bine iubirea, iertarea și să ne îndreptăm sufletele către Doamne Doamne prin pocăință, "căci celor ce duc o viață de rugăciune fiind tot timpul cu gândul la Dumnezeu, li se zugrăvește în lumina ochilor chipul lui Hristos"- Părintele Arsenie Boca .:)

"Văd în ochii tăi mereu doar culori de curcubeu ... "

Veniti de luati Bucurie!

  Înca mai simt vie Bucuria primita ieri! Atat de vie ca ma "obliga" sa o scriu aici, sa o impart:

   Stiu, "nu cuvinte, nu cuvinte" -le imi vor învia amintirea Concertului Simfonic de la Sala Thalia din 12 martie , dar atat sunt de fericita...
   Poate pentru ca am prins nadejde pentru visul meu, prin tot ce a fost ea, "copilul cu ochi de pian" în seara asta!
    Am re si re si reeevăzut minutelul filmat aseara si am re si re si reeeplâns (nu cred ca exista cuvantul asta) de fericire binenteles! Cata simtire, cata dragoste si un suflet înfatisat pe fiecare clapa a sa, (de la cea alba la cea neagra) de la cea mai fina si blanda pana la cea mai grava nota.. Toate, dar absolut toate cu neconditionata daruire!

    :) acum "zâmbesc cu Z mare". Ascult concertul si recunosc unele pasaje in care parca îi vad si acum gesturile si imi aduc aminte din nou ca am plans, am plans toate.. Unde întorceai capul erau lacrimi, unele proaspăt uscate altele curgeau șiroaie pe obraji.

   O ascultam si imi era tot mai dor de ea! 12 martie.. îmi parea o vesnicie acum 7 luni cand ne-am cunoscut si ui, ui cum o trecut. Nici prin gand nu ne trece noua in ce chip minunat lucreaza Doamne Doamne. Datori suntem sa-I multumim!

Am prins atata putere si curaj si elan si atata nadejde si... numai si numai din cauza ta, minunat copil!
Multumesc e prea putin, felicitarile nu mai au loc... dar pentru tot iti multumesc si te îmbratisez!

P.S. : "nu cuvinte, nu cuvinte" , doar simtiri pe care inima le stie...

timpul iubirii

când ești singur,
secunda este egală cu ea însăși
când iubești,
secunda se împarte în două,
jumătate tu, jumătate eu
când te desparți,
secundele se împart la doi
una eu, una tu,
una gândul că mă vei uita
una teama că eu nu voi putea
una eu, una tu,
una lui ce putea fi
una lui n-ai de unde ști

Iv cel naiv

Din durerile lumii...

De când sunt la liceu, mi se pare că viața parcă s-a întors puțin pe dos... Profesorii sunt diferiți și mai exigenți, iar colegii [care majoritatea sunt băieți] mi se par foarte diferiți față de cei din școala generală. Din păcate, mulți din liceu au senzația de libertate totală, iar de multe ori răutatea și lauda de sine predomină.
De curând, am aflat trista veste că doamna profesoară de psihologie a căpătat o boala foarte greu de tratat, cancerul. Nu o cunosc foarte bine, de altfel am văzut-o de puține ori prin școala, dar azi, la ora de muzică, domnul profesor ne-a vorbit puțin despre dânsa, accentuând faptul că este o persoană extraordinară. Ne-a mai spus înca un lucru, ce m-a bucurat nespus de mult, căci nu am mai auzit până acum ca un profesor [înafară de doamna profesoară de religie] să ne spună așa ceva: "Să vă rugați! Să vă rugați pentru ea, căci numai Dumnezeu o mai poate ajuta! Eu cred că mai exista elevi care la școală scuipă și au un comportament urât, dar seara cad în genunchi plângând în fața Sfintei Icoane și se roagă".
M-au bucurat aceste vorbe, iar în pauză, micuțul I. a venit la mine și mi-a spus: "Maria, eu chiar o să mă rog pentru dânsa. Mă întristează foarte tare ceea ce i se întâmplă!"
Îmi doresc să ne îndreptăm spre bine!:)

"O teoremă e o scrisoare de dragoste către un necunoscut, către acela care îi prinde nu numai înţelesul, ci şi toate subînţelesurile."

Uite ce priceput era domnul Moisil în ale iubirii! Parcă până şi matematica, o ştiinţă destul de complicată şi neînţeleasă de toţi prichindeii, care repetă cu multă conştiinciozitate tabla înmulţirii, se poate îmbina cu bucuria de a iubi. Iată că dânsul ne învaţă că totul se face prin muncă, desigur, aceasta fiind completată de o puternică rugăciune. 

Şi să-ţi mai spun ceva! Ce părere au copiii şi cum interpretează un inel pe deget? Mia, o fetiţă minunată şi cu un suflet iubitor, m-a văzut că purtam inel [oare ştia că-i de la G?] şi m-a intrebat foarte curioasă, dar şi sinceră: Tu te-ai căsătorit? Am liniştit-o prin răspunsul că mai am ceva timp până când o să mă căsătoresc, dar m-a amuzat foarte mult întrebarea ei şi m-a impresionat bucuria şi emoţia cu care m-a întrebat.

"Toată suflarea ... "

 

la săniuş

cărarea de brazi care ne duce mereu acasă

" - Mădă, râpele! "

fiecare drum acasă e diferit. de fiecare dată mă întorc cu poftă de viaţă şi multă râvnă spre a face "treabă bună" cum ne îndeamnă mereu "lupii tineri" la binecuvântarea de plecare. de data asta cel mai tânăr dintre ei ne-a şoptit aşa: "Plecaţi... , dar RĂMÂNEŢI!" şi în cuvintele sale am simţit că pe veci toţi vom rămâne fii ai lor pentru că ei ne-au făcut mai oameni, mai buni, mai tot şi toate şi ne-au dat drept pază rugăciunea lor înveşnicită.

ce nu se schimbă niciodată e lumea în care te duce la întoarcere cărarea de brazi. e... nu ştiu ce, dar mereu simt că vreau să mă întorc înapoi.

"În mine ieri a fost aşa furtună..."

asta e din vacanţă

am tăiat preţul pentru că nu încăpea în fotografie

iar asta e de ieri pentru că am fost la concertul de anul nou, nu de la Viena, ci de la Sibiu

de obicei când ascult muzică clasică mă linistesc foarte mult, de fapt asta se petrece tot timpul.

nu mă gandesc aproape la nimic. de putine ori e un remediu de uitare a uitarilor si a prostiilor pe care le fac. acum aşa a fost. nu-ti fă aluzi, nu tine prea mult! 

p.s.: trebuie să vorbesc cu un copil. şi trebuie să fiu cât de sinceră pot. mi-e dor să vorbesc cu ea. şi trebe să-i spun că nu mi-e deloc dor de ea! 

de fapt, mi-e atât de dor!