cumva cumva trecuse de ora la care trebuia să plec, dar ea s-a oferit să mă ducă acasă cu maşina.
era trecut oţâră de ora 5 şi povesteam în bucătărie.. nu am gândit nicio secundă că mă voi bucura atât de mult de ultimul sfert de oră petrecut în minunata lor casă. demult nu am mai descusut atâtea din suflet. bucuria de astăzi a fost un mare dar de la Doamne Doamne!
( dacă nu ţi-am povestit cum plâng eu în ultima vreme, te poftesc să citeşti. pentru că am o inimă fără de recunoştinţă şi mulţumire pentru binecuvântările primite de Sus, Doamne m-a ajutat să plâng altfel: sufletul mi se strânge, aşa, precum un bulgăraş în stomac, atunci oftez scurt şi îmi aplec umerii şi capul spre pământ...şi plâng... )
am ajuns la Catedrală tomna când ieşeau preoţii cu Darurile. nu mi-am făcut curaj să urc singură în cor, aşa că după ce am pus un pomelnic am luat drept ghid un om cunoscut din şcoală. după ce am ascultat corul puţin, am plâns cum trăbe pentru frumuseţea propovăduirii Naşterii Domnului prin cântec, pentru că mi-o fost mai drag de ea atunci, pentru că "bucuria omului e omul!" - E. Bernea. cu lacrimi în ochi am plecat apoi şi m-am aşezat fix în dreapta ei, no. şi am luat-o în braţe aşa tremurată şi plângăcioasă cum eram.
ce o mai urmat îi în suflet...eu doar îţi mulţumesc într-un mare şi drag fel!
 |
| :) |
P.S.: mai ştii?