„Vin românii, vin la Oașa iar
Vin la Oașa iar!”
Nu pot cuprinde în seci cuvinte ce am trăit în 7 zile la mănăstire. Simt o neputință care însă nu mă întristează, ci mă face să scriu -așa cum pot- cât mai sincer ce am făcut acasă.
N-am contenit să mă minunez de dragostea cea mare a lui Doamne Doamne ce vrea să ne-o arate la tot pasul, prin oameni credincioși, buni și cu adevărat frumoși, printr-un ciripit de păsărele dimineață devreme, când timpul stă în loc, prin tot. Doar să ai ochii deschiși și vei găsi în toate picuri din dragostea cea mare a Lui. dacă nu era draga de G. nu aș fi trăit minunea. dimineața la 2:45 suna ceasul pentru slujbă, iar ea era așa.. parcă l-ar fi așteptat. se ridica prima și apoi mă trezea și pe mine. până la biserică ne trezeam de tot mulțumind că ne-ai ajutat Doamne! cu una, cu alta, printre ascultarea la fân, la bucătărie cu Maicile, la trapeză, am învățat un dram de psaltică -cât să nu mă mai uit degeaba la partituri- , am ascultat cu mirare și cu lacrimi mărturii și poezii din închisorile comuniste, am descusut oameni cu zâmbete de copii care m-au făcut să zâmbesc în continuu. tăiam morcovi cu gândul la ei și necunoscându-i, doar privindu-i m-a cuprins o bucurie ce mi-a umplut sufletul de lumină și chipul de zâmbete. n-am crezut că din așa lucruri mărunte poți să simți o așa împlinire. atâtea lucruri am făcut cu puțină, dar bună odihnă și cu mult ajutor de Sus. acolo, când trăiești, nu trăiești fușerit, ci viu, pur. și trăind așa te încarci permanent, cu un cântec patriotic, cu o îmbrățișare, cu un zâmbet, dar mai ales cu Rugăciune! nu mi-a fost dor de lume. absolut deloc. am fost mereu împlinită sufletește. ce-mi trebe mai mult?
sunt foarte fericită acum! foarte! și îmi doresc să poți fi și tu la fel cum sunt eu acum, măcar o dată. așa că fă bine și nu mai „lenevi” în îndreptățirile lumești și du-te de cunoaște omul ce-l ai în tine. te vei minuna de ce zace în tine! te invit să te regăsești. hai, vii?