Ceea ce știu cel mai bine este că
Oscar și a lui
Tanti Roz mi-au înfrumusețat și mi-au curățit sufletul și mintea încă de la prima ”întâlnire”. Cu multe ocazii îmi aduc aminte ei și mă întăresc prin vorbele simple și pline de adevăr, mai ales în acele momente când mă împiedic și, ca un om mare care nu știe să cadă, mă rănesc degeaba.
De când surioara mea mai mare m-a luat de mână să mă ducă la teatru, m-am îndrăgostit și mai mult de această poveste și, ca un cadou cu *, am început să o îndrăgesc pe Oana Pellea. :)
Îmi aduc aminte de acele zile de parcă au fost ieri... Ea a primit o recomandare de a merge la această piesă, dar nu a vrut să meargă de una singură. Nu știu de ce m-a invitat tocmai pe mine... dintre toți cei dragi ai ei. Cert este că m-am dus, m-am luat și m-am dus până în „minunata Junglă” așa, pur și simplu. Nu știam câtă dragoste și bucurie voi primi... le-am simțit din belșug, mai apoi! Restul este în suflet...
Dar de ce mi-am adus aminte de Oscar tocmai azi? Pentru că primit-am un e-mail cum că se joacă din nou această piesă. Când? Poți să ghicești? Păi tocmai când mă întorc Acasă. Ce coincidență, nu?
Când am văzut data și mă gândeam că voi fi chiar în acel oraș atunci parcă o început să mă ia un tremurici (de Prichindel, cum spun unii) șiii pot spune că m-am emoționat un pic? Numai Doamne Doamne știe cum va mai fi atunci, probabil nu voi putea merge, dar pur și simplu această
amintire m-a încărcat de bucurie și dor...
Cât de mult suflet și bucurie și dragoste o fi fost jertfit ca să treacă și să dăinuie peste tot acest timp? Cred că nu este vorba de
cât, ci de faptul că
a fost!
Am fost împreună într-o lucrare a bucuriei! Atât de puțin și totuși atât de mult. Să mai tot fim împreună ca să dăinuim!
Mulțumesc, din suflet!
P.S.: pentru tine, Oscar :)
Atâtea are Dumnezeu pe cap,
Că bietul Sfânt abia se mai descurcă
Și-ar fi nedrept să-I pun și eu în cârcă
Durerile de care-aș vrea să scap!
Ar fi nedrept de-aș îndrăzni să-I cer
Să care-n sus, spre pisc, și crucea mea,
Când El Și-o duce pe a Lui de-abia,
Încovoiat între pământ și cer.
Ba, s-ar cădea, după porunci creștine,
Să-I dau eu Lui o mână de-ajutor;
Ar răsufla Moșneagul mai usor
Și-ar merge treaba pe pământ mai bine.
Dar prea-s neputincios și prea e greu
Acest morman de lut în care zac!
Mi-e milă, L-înțeleg, dar ce să-I fac?
Prea-n multe s-a băgat și Dumnezeu!
De s-ar fi mulțumit mai cu puține,
N-ar mai trudi acum ca o furnică
Și lumea asta, de-o făcea mai mică,
Ar fi gospodărit-o mai cu bine.
Pe când așa, cu-atâtea griji pe cap,
Sărmanul Sfânt de-abia se mai descurcă
Și-aș fi neom să-i pun și eu în cârcă
Durerile de care-aș vrea să scap.
