Din durerile lumii...

De când sunt la liceu, mi se pare că viața parcă s-a întors puțin pe dos... Profesorii sunt diferiți și mai exigenți, iar colegii [care majoritatea sunt băieți] mi se par foarte diferiți față de cei din școala generală. Din păcate, mulți din liceu au senzația de libertate totală, iar de multe ori răutatea și lauda de sine predomină.
De curând, am aflat trista veste că doamna profesoară de psihologie a căpătat o boala foarte greu de tratat, cancerul. Nu o cunosc foarte bine, de altfel am văzut-o de puține ori prin școala, dar azi, la ora de muzică, domnul profesor ne-a vorbit puțin despre dânsa, accentuând faptul că este o persoană extraordinară. Ne-a mai spus înca un lucru, ce m-a bucurat nespus de mult, căci nu am mai auzit până acum ca un profesor [înafară de doamna profesoară de religie] să ne spună așa ceva: "Să vă rugați! Să vă rugați pentru ea, căci numai Dumnezeu o mai poate ajuta! Eu cred că mai exista elevi care la școală scuipă și au un comportament urât, dar seara cad în genunchi plângând în fața Sfintei Icoane și se roagă".
M-au bucurat aceste vorbe, iar în pauză, micuțul I. a venit la mine și mi-a spus: "Maria, eu chiar o să mă rog pentru dânsa. Mă întristează foarte tare ceea ce i se întâmplă!"
Îmi doresc să ne îndreptăm spre bine!:)

"O teoremă e o scrisoare de dragoste către un necunoscut, către acela care îi prinde nu numai înţelesul, ci şi toate subînţelesurile."

Uite ce priceput era domnul Moisil în ale iubirii! Parcă până şi matematica, o ştiinţă destul de complicată şi neînţeleasă de toţi prichindeii, care repetă cu multă conştiinciozitate tabla înmulţirii, se poate îmbina cu bucuria de a iubi. Iată că dânsul ne învaţă că totul se face prin muncă, desigur, aceasta fiind completată de o puternică rugăciune. 

Şi să-ţi mai spun ceva! Ce părere au copiii şi cum interpretează un inel pe deget? Mia, o fetiţă minunată şi cu un suflet iubitor, m-a văzut că purtam inel [oare ştia că-i de la G?] şi m-a intrebat foarte curioasă, dar şi sinceră: Tu te-ai căsătorit? Am liniştit-o prin răspunsul că mai am ceva timp până când o să mă căsătoresc, dar m-a amuzat foarte mult întrebarea ei şi m-a impresionat bucuria şi emoţia cu care m-a întrebat.

"Toată suflarea ... "

 

la săniuş

cărarea de brazi care ne duce mereu acasă

" - Mădă, râpele! "

fiecare drum acasă e diferit. de fiecare dată mă întorc cu poftă de viaţă şi multă râvnă spre a face "treabă bună" cum ne îndeamnă mereu "lupii tineri" la binecuvântarea de plecare. de data asta cel mai tânăr dintre ei ne-a şoptit aşa: "Plecaţi... , dar RĂMÂNEŢI!" şi în cuvintele sale am simţit că pe veci toţi vom rămâne fii ai lor pentru că ei ne-au făcut mai oameni, mai buni, mai tot şi toate şi ne-au dat drept pază rugăciunea lor înveşnicită.

ce nu se schimbă niciodată e lumea în care te duce la întoarcere cărarea de brazi. e... nu ştiu ce, dar mereu simt că vreau să mă întorc înapoi.