apă-cu-lămâie

săptămâna asta am promis că e altfel, un fel de " crede şi nu cerceta! "... oricum azi am împuşcat doi iepuri, Dostoievski a ajuns mai repede decât îmi închipuiam, iar pe Balzac l-am luat de pe drum, de braţ, cu drag, cu foame de cuvinte! deşi nu am cum să le devorez acum, le-am păstrat primul loc după enigmă. de fapt, lasînd egoismul ăsta -care mă roade ca o carie-, în umbra poveştilor se ascund chipuri, oameni, copii dragi. ceea ce am încercat să încropim aici e pentru ei, dar nu numai... am învăţat nişte frumoase lucruri despre viaţă zilele ce au trecut...

din liniştea satului cu ai săi înţelepţi :

- ce faceţi Mătuşă?
- da ui, dragă, suflu să nu crep!
- cum să crăpaţi? Doamne fereşte! cu genunchii cum mai staţ'?
- nu prea ghine, zău, nu ştiu nice io cum mă mai port.. Cu ajutoru' lu' Dumnezău!
- ce vorbiţi? că aţi vint tot în fugă!
- da ce crezi dragă? io tot nu mă lasu să nu viu măcar la Beserecă că numa aci m-i nădejdea!
- (zâmbeşte)
- Doamne ajută, dragă!

lumină

- în timpul orei de română-
o mogâldeaţă de om: Maria, Maria?! (mă bate pe umăr cu nerăbdare). Maria, aşa-i  că Dumnezeu e Cel mai mare scriitor? El are o carte pentru fiecare om în parte!
eu: Da... aşa-i!(zâmbesc fericită!). Dar cine ţi-a spus?
o mogâldeaţă de om: nime! m-am gândit io aşa! ce frumos, nu? sunt curioasă cum arată cartea mea până acum...
eu: ... şi eu! Dar uite, că tot te-ai gândit aşa frumos, gândeşte-te că tu trebuie să trăieşti în aşa fel încât cartea ta să arate cel mai frumos când o vei citi! să fie curată, colorată, ca sufletul tău, să te bucuri citind-o!
o mogâldeaţă de om: da...(privind îndelung pe geam)

m-am bucurat apoi, căci am mai găsit un om frumos, chiar dacă-l ştiam, l-am mai aflat o picătură.

"O lume ducem fiecare-n noi,
de amintiri şi visuri râvnitoare
şi ea ne-o fi în ceasul de apoi
mai mult decât ne este lumea mare.

În lume eşti ce poţi, iar nu ce vrei,
dar porţi în tine-o altă izvodire,
şi dacă viaţa n-are-n ea temei,
e poate moartea buna ei menire.

Căci Dumnezeu ne-o da în veşnicie
să fim mai mult ce-am vrut decât ce-am fost
ca unul ce ne ştie pe de rost
şi l-a făcut pe om suflare vie,
să poată fi cu trup şi duh deodată,
nu vis frumos, ci slava-adevărată."

(Răzvan Codrescu- Sonet 10 )

"depinde de tine... în mare parte" (voce de copil)

acum ştiu ce aşteptam eu citind-ul pe Domnul Holmes în bucătărie! nu era ce credeam eu, ci mult mai mult(decât merit!). am primit în seara asta o "scrisorică fără plic" de la copilul care mă alintă aşa cum merit, cu "paragladină", "nătăraie", "Paraschivă", oricum, cu drag!
o scriu aici, dar nu pentru mine! nicidecum pentru că aş merita, ci pentru ea, pentru frumuseţea care se ascunde atât de bine într-un suflet care a cunoscut ce înseamnă suferinţa adevărată, dar şi Învierea, Bucuria curată...

"Pui de om! Uneori, la fel ca tine, stau şi mă gândesc ce mohorâtă şi tristă ar fi viaţa fără micuţul Spiriduş (de când G., draga de ea, mi-a spus prima oară aşa, unii au zis, "ce fain! chiar ţi se potriveşte. pot să-ţi zic şi eu aşa?") ce vine dimineaţa şi îmi spune să mă grăbesc că începe Liturghia la Biserică. uneori parcă nu ştiu... chiar mă gândesc că Spiriduşul nu e doar un puiuţ mic cu urechi lungi şi ascuţite, el este spiriduşul şi îl port mereu în suflet, cu gîndul că voi reveni şi mă va întâmpina cu "Doamne ajuta!" şi "cum eşti tuu copilule?", Spiriduşul ne trimite tuturor prin inocenţă, dragoste, Bucuria de fi copil..."

Mulţumesc, chiar dacă toate câte le-am făcut, dar mulţumesc!

e ziua şi ta, deci La mulţi ani!
dar eu tot nu ţi-am dat nimic... nimic, nimic! omuleţului care m-a făcut să fiu om ca oameni, m-a ajutat să învăţ din toate ce este Bucuria, mi-a arătat cum se Iubeşte cu sufletul, în simplitate şi cu dragoste... de aş putea, acum i-aş spune că îmi e dor de ea! deja i-am spus...
Hristos a înviat!


P.S.: mulţumesc puiule de om!

fieştecand

uneori... mă simt ca o gară pustie, uneori simt că am făcut totul şi de fapt nimic, uneori nu sunt eu si nu e deloc bine, uneori vreau să mor şi-mi dau seama că nici atât nu merit, uneori mă întreb ce ar fi fost dacă nu am fi fost, uneori (chiar de mai multe ori!) rănesc fără să vreau oamenii din jur, omuleţii dragi şi atunci îmi dau seama că nu-i merit, uneori mă roade un dor, dar atunci după prescripţia medicului (de inimi) închid ochii si aleg un plic, îl recitesc cu ardoare, poate mai nerăbdător ca prima dată şi, încetul cu încetul, cuvânt cu cuvănt, apar zâmbete în colţul gurii. aşa îmi dau seama de Rost, de Bucurie, de Viaţă şi Îi mulţumesc (chiar dacă e prea puţin, dar Îi mulţumesc!!). este o poezie frumoasă, Balada Singurătăţii, „câteodată mă orientez după steaua polară, alteori după cuta de pe fruntea ta”... dar uneori nu e câteodată, iar eu câteodată (spre mereu!) sunt copil în toate şi aşa vreau să rămân!

în Cisnădioara, pe Valea Argintului

fiecare

chimista: zâmbește
ea: îi răspunde cu toată ființa ei
chimista: te-ai schimbat... s-a schimbat ceva la tine!
ea: ce??
chimista (studiindu-i chipul): te-ai schimbat mult!
ea: își aranjează părul și îi zâmbește angelic
chimista: uite, radiezi! zâmbești întruna! ești așa fericită!
ea: zâmbește ca un copil și îndată se aude vocea preotului: „Hristos A Înviat!”
fiecare: „Adevărat A Înviat!”

întâlnirea cu Bucurie!

„ Nu uita ca tu ești dac,
Ș-acolo sus pe deal în sat
Tu țării tale i-ai jurat
Credință și să-i fii soldat. ”

„acest copil e un suflet fericit. se simte iubit!”

Privește cerul

doi, trei,  șiii: DORINȚA!

despre asta e Viața, despre Bucurie! nu numai primul rod aici pentru că nu va ieși cum simt. am emoții! și nu mă lasă să- mi aștern sufletul întrutotul acum...
o fericire continuă, o dăruire necondiționată și o dragoste vie este viața noastră și cu nădejde și acest pomișor cu mlădițele abia înmugurite.

„nu poți da nimic curând, o să dai pe rând...”

pentru copilul „diamantin”, cel cu suflet-de-flori-de-câmp!
Iertare!