lumină

- în timpul orei de română-
o mogâldeaţă de om: Maria, Maria?! (mă bate pe umăr cu nerăbdare). Maria, aşa-i  că Dumnezeu e Cel mai mare scriitor? El are o carte pentru fiecare om în parte!
eu: Da... aşa-i!(zâmbesc fericită!). Dar cine ţi-a spus?
o mogâldeaţă de om: nime! m-am gândit io aşa! ce frumos, nu? sunt curioasă cum arată cartea mea până acum...
eu: ... şi eu! Dar uite, că tot te-ai gândit aşa frumos, gândeşte-te că tu trebuie să trăieşti în aşa fel încât cartea ta să arate cel mai frumos când o vei citi! să fie curată, colorată, ca sufletul tău, să te bucuri citind-o!
o mogâldeaţă de om: da...(privind îndelung pe geam)

m-am bucurat apoi, căci am mai găsit un om frumos, chiar dacă-l ştiam, l-am mai aflat o picătură.

"O lume ducem fiecare-n noi,
de amintiri şi visuri râvnitoare
şi ea ne-o fi în ceasul de apoi
mai mult decât ne este lumea mare.

În lume eşti ce poţi, iar nu ce vrei,
dar porţi în tine-o altă izvodire,
şi dacă viaţa n-are-n ea temei,
e poate moartea buna ei menire.

Căci Dumnezeu ne-o da în veşnicie
să fim mai mult ce-am vrut decât ce-am fost
ca unul ce ne ştie pe de rost
şi l-a făcut pe om suflare vie,
să poată fi cu trup şi duh deodată,
nu vis frumos, ci slava-adevărată."

(Răzvan Codrescu- Sonet 10 )