o scriu aici, dar nu pentru mine! nicidecum pentru că aş merita, ci pentru ea, pentru frumuseţea care se ascunde atât de bine într-un suflet care a cunoscut ce înseamnă suferinţa adevărată, dar şi Învierea, Bucuria curată...
"Pui de om! Uneori, la fel ca tine, stau şi mă gândesc ce mohorâtă şi tristă ar fi viaţa fără micuţul Spiriduş (de când G., draga de ea, mi-a spus prima oară aşa, unii au zis, "ce fain! chiar ţi se potriveşte. pot să-ţi zic şi eu aşa?") ce vine dimineaţa şi îmi spune să mă grăbesc că începe Liturghia la Biserică. uneori parcă nu ştiu... chiar mă gândesc că Spiriduşul nu e doar un puiuţ mic cu urechi lungi şi ascuţite, el este spiriduşul şi îl port mereu în suflet, cu gîndul că voi reveni şi mă va întâmpina cu "Doamne ajuta!" şi "cum eşti tuu copilule?", Spiriduşul ne trimite tuturor prin inocenţă, dragoste, Bucuria de fi copil..."
Mulţumesc, chiar dacă toate câte le-am făcut, dar mulţumesc!
e ziua şi ta, deci La mulţi ani!
dar eu tot nu ţi-am dat nimic... nimic, nimic! omuleţului care m-a făcut să fiu om ca oameni, m-a ajutat să învăţ din toate ce este Bucuria, mi-a arătat cum se Iubeşte cu sufletul, în simplitate şi cu dragoste... de aş putea, acum i-aş spune că îmi e dor de ea! deja i-am spus...
Hristos a înviat!
P.S.: mulţumesc puiule de om!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu