scrisoare (de ieri)

Dragă cor Madrigal,

   V-am cunoscut acum un an, era cam tot pe vremea asta, la Brasov. Auzisem de perfecțiunea voastră, de faima și duhul bucuriei pe care îl răspândiți mereu pe unde păşiţi. Am auzit că urma pasului vostru blând aduce bunatate, zâmbete curate şi necontenită fericire!
   De fapt, îmi aduc aminte..era iarna când mama ne punea la casetofonun CD cu colindele voastre. Pur si simplu minunat! Topăiam toţi de bucurie pentru că ne transmiteaţi acest sentiment...de linişte si simplitate prin dificultate.
   Acum sunt în drum spre casă. Vin de la minunatul concert pe care l-aţi susţinut de la Ateneul Roman (primul din seara aceasta). Mai are rost să spun ceva? Orice cuvânt se face mic şi piere pentru că îşi da seama că voi însemnaţi prea mult pentru ce vrea el să însemne. Însemnătatea cuvintelor îşi pierde din valoare pentru că voi o transformaţi în simţăminte vi. Când vă ascult îmi vine să mor pentru toata lumea (ştiu, e cam exagerat, dar aşa simt), să vă iau în braţe, să zâmbesc( asta o fac, necontenit! ), simt că iubesc..iubesc aceasta parte a sufletului omenesc ce se numeste MUZICĂ.
    Vezi tu, dragă mână de oameni frumoşi, vezi tu că Doamne Doamne când ne rânduieşte un lucru ştie el bine de ce o face. Ei bine, dupa acea întâlnire de la Braşov a urmat să ne înscriem în proiectul iniţiat de Maestrul Ion Marin, proiectul Cantus Mundi , şi de aici a urmat sa ne vedem tot mai des..si binenteles să vă cunosc tot mai bine..ultima oara, când am cântat în direct la TVR 1( pentru prima oara în viata mea, din nou o experienta minunată! ) am vorbit cu o doamnă foarte drăguţă dintre voi; mi- a povestit puţin din inima şi sufletul vostru (despre care credeam că sunt intregi, au forma şi pulsează cu viteza bucuriei pe care o transmiteţi nouă, publicului îndrăgostit) care nu sunt prea întregi, adică au mici bube.. De altfel cine nu are bube? Toţi le avem pe ale noastre, însă eu vă spun doar atât: să dea Dumnezeu să nu vă despărţiţi niciodată, să rămâneţi mereu împreună pentru că fiecare dintre voi este şi va fi o mică părticică de bucurie în arhiva vieţii celor ce vă ascultă. Pentru că "fiecare+fiecare+....+fiecare= viaţa are gust şi culoare".

Vă mulţumesc pentru că existaţi, pentru că mă bucuraţi mereu şi-mi împleţi sufletul de zâmbete cu lumină ! :)

Vă îmbrăţişez pe fiecare!

"La multi ani cu sănătate că-i mai bună decât toate!"

Doamne ajută!

Cu mult drag,

un copil

no ascultă si tu numa şi zi de nu-i mi-nu-nat ?

far' să vreau

Conversaţie:

- no, acum să scriem despre un satelit al României, nu?
- da' am scris mai înainte despre unul...
- nu, nu cred..
(verificăm)
- vezi tu Mioara, uite, scrie satelit al Pământului, vezi?
- daa tu! da' io când zic pământ mă gândesc la România.. Scuze.

 :)

Cafea, cafea? Tot ceai aș bea...

1. Știi că jocul literelor pe hârtie a trezit in mine amintiri plăcute?
2. Am primit ceșcuța muzicală în luna lui Florar, dar nu am folosit-o...
3. De ce? De copil aiurit ce sunt... Și de frică să n-o stric...
4. Dar acum,când am primit sarcina de a fi pentru incă 9 omuleți, Moș Crăciun (unul cam nătâng), mi-am amintit că inspirația-mi vine când ascult muzică.
5. Am început s-ascult colinde de la OTS-iști faini și iată că mi-era dor și de miros de ceai
6. N-am stat prea mult, că repede-am găsit și cana (păstrată cu grijă pe raft-am ținut-o de bună, așa cum fac gurănii) și ca prin minune gândurile s-au aranjat pe hârtie.
7. Ce dor mi-e de oameni faini, dar mai e puțin...
8. Da, încă puțin...:)

o vint Moşu?

"impulsuri corozive"

chiar nu mai ştiu (ce-i cu mine) cu lumea, cu oamenii...

am vrut să-ţi spun altceva. am vrut să-ţi spun că aşa m-am bucurat să-i văd în seara asta. chiar ne era dor. nu-i aşa? aşa mi-au spus, că le era dor de noi. mi-au adus aminte de grafartuşti, de muzică, de mine şi de vioară... da, asta am vrut să-ţi spun, da, că am un gând de copil îndrăgostit, să învăţ să cânt la vioară... cam prea de tot, ai zice, nu? şi eu, dar cred că dacă ar fi l-aş face cu cel mai mare drag, aş da tot din mine pentru că, pentru că iubesc!

îmi vine să plâng...

tu să nu plângi, doar păstrează-ţi bunătatea şi fii om mereu!

de ieri, de azi şi de mâine

mă crezi că astăzi am asculat pentru prima oară minunata operă Rapsodia Română?
E absolut genială, dar mai genial e momentul şi contextul care mi s-au dat pentru a o asculta prima oară... întradevăr, noi, goghiştii (dar nu numai noi, bineînţeles) facem manifestările, oricare ar fi ele, să fie altfel, mai emoţionante, mai de suflet. Spun asta pentru că nu a fost prima dată când mi-au dat lacrimile din cauza lor, a celor ce ne sunt mai mult decât profesori.

ascul-o în linişte şi cu inimă curată şi te va linişti aşa de mult... :)

"ştim şi nu devenim!"

am trecut cărerea de brazi cu "golanul" copilului iubitor de stele.
se vede, nu?

câteva sute, poate chiar mii de decilitri din fiecare: bulion, zacuscă, ciorbar...

vârful Fetiţa

lacul Oaşa văzut de pe Fetiţa

mână de G. cu o notă personală de copil steluţă

O.T.S. - ul voinicesc

un copil drag!
şi taaare nebunatic, aşa ca noi

din ultimul (ultimul până acum) urcuş la Oaşa

am tot amânat să pun pozele şi gândurile ăstea mai devreme, dar amu îi musai că începe să de descoase tot mai mult tot rostul.

tot mai mult îi aud pe cei mai înţelepţi decât noi spunând că suntem o generaţie ce ştim multe şi avem multe informaţii asupra noastră, dar cu toate ăstea nu devenim, nu ne ajută cu nimic.
şi aşa-i, "ştim şi nu devenim!" (Părintele Iustin Miron).

bucuria de azi

văsusem de câteva zile bune bileţelul din poştă (care ne îndemna să trecem pe la poştă pentru a ridica un colet) , dar nu m-aş fi gândit nici o secundişoară că acel colet ar putea fi pentru mine din moment ce era pe numele lu mama.
dar azi îmi aduc aminte de colet şi o întreb "care-i treaba cu el?" , iar ea mă trimite să verific pe scări...
când am văzut de la cine e chiar m-a surprins pentru că am crezut-o pe cuvânt când mi-a spus că poate până la Crăciun va ajunge şi de la ea un gând bun
dar bucuria mare unde a fost? când am deschis coletul care a adus (pe lângă cele trei scrisori şi iconiţa facătoare de minuni cu Maica Domnului) o cărticică mică pe care am mai văzut-o de atâtea ori şi de care am aflat chiar anul trecut pe această vreme. "Am văzut Raiul" de Ada Mihaela Calciu am cumpărat-o de câteva multe ori de la Deisis şi de fiecare dată mi-a găsit Doamne Doamne un om căruia să-i ajute. şi uite că acum am primit-o (de data asta m-a găsit pe mine) şi eu în dar minunat şi neaşteptat. cum lucrează Dumnezeu! minunat!

gănd frumos printre gânduri de folos:
"Bogăţia nu e neapărat materială. Poţi să fii şi bogat duhovniceşte şi nemilostiv cu bietul Lazăr al sufletului celui de lângă tine, plin de bube şi răni, care poate ar vrea să se sature cu micile fărâmituri căzute de la ospăţul nostru duhovnicesc."


Mulţumesc pentru copilul care mai e în tine, viu!
Să rămâi mereu aşa.

noile decoraţiuni de sărbători

fain, nu? 

atât am râs când le-am văzut! 

despre scrisori

citeste şi vezi cât de simplu şi curat poate să gândească un copil

genial!

din "familie"

Trezirea

"O rază de lumină îmi pătrunde printre genele somnoroase. Ochii mei pur și simplu nu vor să se deschidă. „Chiar trebuie?”, mă gândesc eu iresponsabilă... „Mai stau puțin!” îmi spun ca prin vis și îmi potolesc astfel comoditatea deranjată de raza de lumină, adormind la loc... Sună alarma- îmi forțează creierul și urechile adormite... „Noroc că telefonul e aproape!”, îmi spun și mă întind cu ochii închiși și corpul paralizat de somn ca să o opresc. „Noroc ca nu trebuie sa deschid ochii!” ma gândesc. O opresc și adorm la loc... Trece cam o oră și un gând imperativ îmi săgetează mintea, trezindu-mă.
Mă trezesc buimăcită de cap, cu teama de-a nu fi întârziat. Nici nu-mi mai amintesc ce gând m-a trezit dar mă grăbesc cu câteva cuvinte seci să „îmi fac datoria” și să Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru ziua aceasta. După ce mă uit la ceas și constat că deja e aproape prea târziu, Îi mulțumesc lui Dumnezeu și că m-a trezit la timp din somn și îmi cer iertare că în dimineața asta nu voi putea să îmi spun rugaciunile de dimineață deoarece constat că mai am o jumatate de oră până trebuie să fiu la serviciu. Îmi fac învinuirile de rigoare, în timp ce mă pregătesc pentru noua zi și plec, fără să mănânc...
Oare nu tot ca și trezirea aceasta de dimineață e și viața mea întreagă? Oare nu cumva tot așa mă trezesc din somnul păcatului cum mă trezesc din somnul nopții? Oare tot în același mod răspund chemării lui Hristos care stă și bate la ușa inimii mele în timp ce eu dorm un somn adânc?
Și totuși... Privesc spre Mântuitorul răstignit întinzându-și brațele Sale de Ziditor al lumii către noi toți ca să ne îmbrățișeze cu dragostea Sa și Îl rog să mă primească și pe mine!

Privind dintr-o altă perspectivă...eu ... dorm. El... stă răbdător la ușă și bate cu dragoste și duioșie. Nu Îi aud bătaia în ușă, dar Îl visez și Îi simt chemarea în inimă. El e tot ce îmi doresc și nici măcar nu știu că bate acum la ușa inimii mele...pentru că dorm în continuare...
A fost, totuși, un moment când ochii mei s-au „între-deschis” și când sufletul meu a dat semne să se trezească. A plâns amarnic o vreme, a alergat în căutări, a făgăduit, a încălcat făgăduințe, iar acum îi e dor... Tare dor...
De undeva, din adâncul amintirilor se aude un clinchet de clopoțel care strigă: „Trezirea!”.
Și totuși...în fiecare seară adormim și în fiecare dimineață ne trezim. Dar e o trezire sau doar o „dez-adormire”? 
Umblăm adormiți, pe jumătate morți printre alte „cadavre vii”, „cerșind” de „Sus” milă și iubire fără să mai înțelegem semnificația lor, cerând Să vină și la noi în casă (asemeni creștinului bogat practicant) iar când Sosește cu sufletul la gură, plin de iubire și milă pe care să ni le împărtășească, noi, morții „vii” Îl alungăm pentru că ne-a deșteptat din somn, ne-a deranjat din somnul păcatelor si „iubirii” noastre de plăceri...iar când, plini de satisfacție că ne putem întoarce la „dulcele” nostru somn, ne apare în vis și ne spune ca „El este”, trezindu-ne și alergând afară, în frig și întuneric, după El, ne dăm seama că e deja prea târziu...că Mirele a intrat și ușa s-a închis iar fecioarele nebune au rămas pe dinafară...dar daca deja am rămas pe dinafară ce altă soluție avem decât să batem înapoi la ușa care s-a închis, și aruncându-ne în brațele Mântuitorului să ne mărturisim „nebunia” și să Îl rugăm să ne primească? ...pentru că dorm acum...dar El bate la ușă și Îi simt chemarea în inimă! ..."

Mara Iulia Ciordaş

m-a sunat entuziasmată pe la mijlocul lunii trecute să îmi spună pentru ce e fericită. pentru că a trimis, şi ea , primul eseu la Familia Ortodoxă şi a luat premiu special. eram sigură că a scris frumos, dar am vrut să vad mai mulţi omuleţi adevărul pe care l-a descusut şi să învăţăm cu toţii ceva, dacă avem ochii inimii deschişi, şi dacă nu, citeşte doar şi o să ţi se deschidă odată cu firul poveştii.

scrisă de copilul clujean care m-a facut să iubesc şi mai mult muzica.

Mulţumesc!

p.s.: Carry On

aş vrea să fiu...

aş vrea să fiu 

tot ce n-am fost

cât nu e prea târziu 

şi are rost.

aş vrea să fiu o maşină de înghiţit cuvinte

înainte de a ţi le pune ţie înainte.

aş vrea să fiu uşa către camera obscură

unde developezi cuvintele pe care nu le scoţi pe gură.

aş vrea să fiu 

tot ce n-am fost

cât nu e prea târziu 

şi are rost

aş vrea să fiu când gunoi şi când tărână
că să poţi vedea ţi tu neputinţa din mine.
aş vrea să fiu exemplul florilor de măr

care doar înfloresc, fară gândul precis
că vor forma-mpreună un tablou de vis.

iar dacă nu 

aş vrea să fiu ultima ta dorinţă

când zăcea-vei pe un pat de neputinţă.


* furată de la Ivcelnaiv apoi combinată şi modificată cu timpu' 

se spune că... (dragostea ne transformă)

există în fiecare dintre noi
un sertar închis cu cheia.
hm, chestia asta nu ne pică prea bine.
cum să nu am acces la ceva ce-i al meu, în mine?

...

apoi, uităm de el, şi, într-o bună zi, ne îndrăgostim

din copilăria lor

M : - Tati, ce înseamnă biserică fortificată?
Tati: - Înseamnă că e întărită cu ziduri şi turnuri care să o apere. Uite, dacă iau o vitamină, de exemplu, spun că mi-am fortificat sistemul imunitar. Ştii acum?
M : - Aaa, da!
       - ...
A : - Tati, ce înciamnă întălit?

un alt copil, la fel ca noi

" Tu citeşti cărţi?

Dacă nu, chiar ar trebui, fiindcă sunt la fel ca... oamenii. Trebuie sa citeşti ca să îţi dai seama ce se ascunde după două coperte colorate [sau nu] şi să descoperi bucuria ce vor să ţi-o transmită. Am văzut de curând că bunătatea stă ascunsă în oamenii cei mai simplii , care deşi nu vor să se facă remarcaţi prin fapte, bunătatea iese la suprafaţă, dând de ştire căutărilor de bine, că Doamne Doamne nu încetează să trimită printre noi ceea ce avem nevoie în momente potrivite. Din necesitatea de a primi trei semne bune in catalogul domnului profesor, am început sa citesc "Hronicul şi cântecul vârstelor" a lui Blaga, o carte destul de grea, cu multă informaţie şi descriere, dar care m-a prins repede, determinându-mă să o " devorez" cu multă plăcere. La fel ca orice copilandru zglobiu, Lucian Blaga povesteşte că la început nu l-a pasionat cititul poveştilor,dar mai apoi, în timpul liceului, acesta era bun prieten cu scrierile, ajungând chiar să îşi vândă hainele pentru a cumpăra singurul volum de Henri Bergson, care se găsea în Braşov.
Ştiu, că poate uneori lumea ţi se pare răutăcioasă şi supărătoare, dar de fapt, ei încă nu şi-au descoperit bunătatea ce se ascunde în spatele unor feţe triste şi uneori, chiar false.
Dar noi, ce mai mici şi mai simpli dintre mesagerii lui Doamne Doamne putem să le oferim un mare ajutor rugându-ne pentru ei să îşi descopere cămăruţa cu bucurie, cea care se află ascunsă în sufletul tuturor."

p.s.; un strigăt răguşit... dacă faci linişte, îl vei auzi!

„Trăiește-ți unicitatea!” (Pr. Constantin Galeriu)

...

"trăiește gândind frumos, oriunde te-ai afla. trăiește bucurându-te de fiecare lucrușor mic care dă vieții tale sensuri verticale. trăiește-ți unicitatea, trăiește-ți simplitatea, trăiește-ți taina, trăiește-ți iubirea. doar astfel vei simți că ești cu adevărat viu.."

nu am să-ţi scriu deocamdată din ce suflet culeg aceste roade minunate. acum doar le fur şi le împart cu tine. nu pentru că nu merită, nici de cum. dar nu am destule roade şi o dispoziţie foarte bună acum, aceste zile. (ştiu să mă îndreptaţesc mai mult decât să lupt) după ce mă voi întoarce cu sacul şi buzunarele pline de simpltate şi cu sufletul otâră mai neşifonat, atunci, vorbim mai multe.

până atunci (şi nu numai!) să citeşti acest suflet de ochiul-boului. siguuur vei zâmbi! 

mulţumesc pentru că eşti pur şi simplu copil şi reciproca (copil simplu şi pur) !

fericirea e în noi

cât de minunat lucrează Doamne Doamne cu oamenii. e genial! 

azi nu am rezolvat nimic pentru scoală, dar "am rezolvat" un lucru muuult mai important! 

ca să vezi ce important e să ai nădejde, să nu cârteşti nici măcar o clipă, ci să te rogi cum poţi tu, pentru cine crezi tu şi să nu ceri mai mult decât poţi duce tu.

...

la amiază ascultam o melodie care spunea că totul pare-aşa pustiu.. dar nimic nu pare pustiu, totul e plin de viaţă! dacă ştii cum să priveşti (eu uneori nu prea ştiu!), dacă ai un cuget limpede tot ceea ce va trece prin sita gândului tău bun va avea altă culoare, alt sens şi poate aşa te vei bucura un pic mai mult de viaţă! am avut o stare nu foarte bună, de fapt deloc bună, dar acum sunt chiar foarte fericită! 

P.S.: aş vrea un sâmbure din miezul lui august...

din nou muzică clasică la Gura Râului

„Vioara lui George Enescu pe sate”

așa se numește proiectul care este la a III- a ediție anul acesta și care și-a propus să cutreiere cea mai mare parte a satelor din țară care sunt dornice de „primit bucurie”.

      

violonistul Gabriel Croitoru

  

împreună cu pianistul Horia Mihail

Maria Marica, elevă în clasa a X la Liceul de Muzică din Cluj
nu că ar conta, dar a obţinut locul I la Olimpiada Naţională !

nu am avut nevoie decât să aud că e la liceul de muzică din Cluj şi deja s-au aprins o grămadă de beculeţe în mintea mea
am mai auzit până acum de copii -destul de tinerei- foarte talentaţi, dar azi a fost prima dată când am şi ascultat unul
un fel de balerină pe vioară
 începând de la contactul fin şi elegant al arcuşului pe coarde şi încheind cu sinceritate şi zâmbete curate

Ei bine, vioara aceasta chiar a fost a marelui violonist George Enescu. Are aproximativ 300 de ani şi e o vioară Guarnerius, cea mai valoroasă vioară a maestrului.

peseu: Mulţumim! :)

mi-au adus aminte de GRAF-Art şi mi-am dat seama cât de dor îmi e de GRAF-Artişti, de toţi absolut!

nu ştiu ce va fi, dar cred că orice drum aş alege, momentele acestea mereu îmi vor răscolii amintiri plăcute şi dragi. Iar oamenii dragi  am să-i păstrez oricum (în locul acela), fie că ei vor sau nu să mă păstreze.

„Doamna Ana Blandiana scria undeva că, pentru dumneaei, <<muzica este dovada infinit convingătoare că paradisul există: din moment ce se aude! >>”

pansaminte

cu capu-n blid

Maria- Maria

Biserica de la Drăgănescu pictată de Părintele Arsenie Boca 

la muzeu

librăria Cărturești- atâtea cotoare

Palatul Parlamentului- București

Oare chiar așa e ?

Mănăstirea Stavropoleos

Micul muzeu al mănăstirii format din bucăți de frescă, icoane și tot ceea ce s-a păstrat de la bisericile care au fost dărâmate în perioada comunistă în București.

cam așa arată strada Lipscani pe sus

oare știi la cine m-am gândit când am văzut asta? 

colțișorul gurănesc din sala Brâncovenească

Corul Madrigal la repetiții

10, 9, 8, 7, ...., 3, 2, 1 și Cantus Mundi în direct

eu nu știu ce simți tu când auzi o voce (sau chiar mai multe care se unesc într-una singură) sau un instrument.. nu știu, dar eu când aud un cor, o voce, o coardă, nu știu nici eu cum să mă controlez mai mult, dar îmi vine să zâmbesc în continuu. trebuie să mă controlez de cele mai multe ori pentru că unii te văd și apoi zic că nu ai toate țiglele pe casă și naa, dar nu prea reușesc eu să mă opresc, pentru că nu poți. E pur și simplu minunat darul acesta cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om!
mă întâlnesc uneori cu câte un instrumentist -cu instrumentu-i veșnic la purtător și... și zâmbesc! mă copleșește din nou acel respect pe care o să-l am veșnic pentru cei care urmează acest drum.
am fost luni la un concert al Corului Cantus Mundi la București.
am stat umăr în umăr cu altistele madrigalului, i-am ascultat pe viu și a fost minunat!
și știi de ce?
pentru că odată ce încep toți să cânte, fără voia lor, praful și toate rănile sufletului acestui minunat cor (care are peste 50 de ani) sunt luminate și șterse, date uitării pentru o vreme!
chiar dacă Madrigalul are o inimă tăiată în cămăruțe, când ei își unesc vocile, inima prinde instantaneu formă și pulsează, bate, îi trădează ușor și pe ei din cauza puterii și atunci plâng...

 ia bate și tu la ușa lor ( http://madrigal.ro/ )  poate te îndrăgostești și tu!
eu m-am îndrăgostit!

MADRIGAL - Suita din tara Oasului

Gânduri din (mă) Bucur(că)ești

Am ajuns cu bine ieri seară în capitală. Cu gândul efectiv în altă parte. Mă frământa gândul la pachetul trimis marți către un om frumos din Cluj. M-am gândit ceva timp atunci dacă să-ți scriu ceva despre ceea ce m- a făcut să scriu. Și pentru că atunci nu am simțit destul că vreau să-ți scriu acum am să- ți povestesc un pic așa pe scurt, dar în esență.
Toată povestea pleacă de la GRAF- Art , festivalul acela despre care ți- am povestit acum câteva săptămâni. Adică era culmea să treacă festivalul și să nu găsesc oameni frumoși, de altfel, numai oameni frumoși au fost dintre care cu unii am rămas chiar prieteni. Povestea nu e neapărat despre ea, ci mai mult despre sentimentul "ăla"pe care îl simt atât de puternic și dătător de seninătate și bucurie. Nu știu, dar cu siguranță ai avut și tu sentimentul ăsta. Cunoști un om și ....și ți se pare că în spatele a ceea ce vezi tu e mai mult. E ceva, un ceștice! Pentru unii aproape nimic. Un mic sâmbure care mereu se dovedește a fi unul roditor din care vei avea de cules . Eu eram la Baia Mare la începutul lunii acesteia, la ea acasă, dar ea nu era acolo. Mi-a fost dor de ea. Chiar mi- a fost dor și în seara aceea am cugetat puțin (eu cu mine) că lucrurile aceste nu sunt chiar întâmplătoare, ci au și ele un rost. Nu?
Oricum despre asta sper să-ți mai povestesc! Pentru că nu se va termina! Și dacă s-ar termina eu " ce-am adorat nu știu să ard" , nu?

 Și ca să ajungem la zi, aici în mijloc de București îi fain. Fain pentru că suntem între verișori dragi. Când mergeam prin oraș azi am simțit că văd un film pe viu. E altă lume. Una cu care nu m-aș putea obișnui prea ușor. Nu ca oameni, ci ca lume, ca duh lumesc lipsit de viață. Mâine aș vrea să mă plimb un pic prin oraș și să privesc oamenii, așa cum fac când mă plimb prin Sibiu.

Melodia de azi :)

„ Hristos în mijlocul nostru! ”

dragă cititorule drag, trebuie să știi mai întâi despre mine că sunt tare leneșă la scris. da! rușinos din cale afară. trebuie neapărat să ma remediez. nu numai pentru ceea ce aș putea scrie sau înfățișa aici ci  și pentru scrisorile care merită scrise. stau înainte și mă întreb vreo cinci munte, „Să o scriu? dar poate nu ajunge și atunci..” îs tare groaznică!

și de când nu ți-am mai scris atâtea s-au întâmplat.. am fost în inima Maramureșului,  la Reuniunea națională a tinerilor Ortodocși, apoi ceva timp a fost vacanță și deci m-am învârtit pe aici, pe acasă cu ceva oameni dragi și uite că de curând a început școala și timpul începe iar să ne răzbească.

un mic „reportaj de vacanță”

Reuniunea Națională a tinerilor Ortodocși

Baia Mare, 3-6 septembrie 2014

nu am fost decât în jur de 3500 de omuleți care am împodobit minunatul oraș în albastru și roșu timp de patru zile

+ 11 delegații din străinătate

toți sibieni am avut familii pe parcursul reuniunii
oameni care ne-au ținut ca pe proprii lor copii

BUCURIA de a fi :)

O.T.S.- iștii la Mănăstirea Bârsana

Mănăstirea Bârsana

Procesiunea  „Bucuria Credinței” a format un adevărat fluviu cu pete roșii în ultima seară pe străzile Băii Mari

anul trecut când tinerii reuniunii s-au strâns al ultima rugăciune de seară din subsolul Catedralei s-a luat curentul, iar ei s-au rugat în continuare la lumina lumânărilor. anul acesta am primit toți lumânări și neam rugat până s-au stins. 

Liturghia Arhierească care s-a ținut în ultima dimineață

Flacăra reuniunii

Sf. Mănăstire Rohia