atăta am zâmbit când am văzut aste pagini. 

amu râzi și tu: 

plin de viaţă

de ce "plin de viaţă" ?
pentru că suntem înconjuraţi de atâtea suflete absolut minunate şi curate de copii. am fost la o festivitate a literelor care au terminat (cu bine!) anul ăsta. printre toate cele felicitate am ţinut cu drag la două (sau chiar trei?) şi încă mai ţin, iar dacă ne ţine Doamne Doamne, voi ţine şi de amu în colo tot mai mult! dintre oamenii dragii au fost mulţi şi atăta am râs. tulai! cu copilul steluţă, cu Di, surioara pur şi simplu minunabilă a lu G. , cu Iri şi mătuşa (cred). adevăru-i că am şi fost ticăloase, dar nici nu puteai să nu zâmbeşti măcar.

în timpul înşiruiri tuturor conferenţiarilor, doctorilo şi asistenţilor şi ajutoarelor de băgător de samă îmi zice Iri : "vezi vezi că pe ăştia îi vei chinui tu trei ani!" . am râs când am auzit, dar mai şti? Doamne ajută-ne!
mulţam şi iartare!


p.s.:
am primit de la un omuleţ foarte special un breloc cu "Părintele" şi cu Mănăstirea Turnu Roşu. Genial Genial! de ea nu ţi-am spus cred că deloc. e surioara copilului cu suflet de flori de câmp, din aceeaşi frumoasă familie! e un copil tare nebunatic aşa de fel, în sensu ăla bun. deci nu ai cum să nu-ţi zâmbască sufletul când o auzi! toate minunăţiile le auzi când stai cu ea. io nu ştiu uneori de unde le mai scoate. îi un copil aşa pur! o simţi în vene le tale cum trăieşte cu toată fiinţa, cum pune picături de sudoare din suflet în tot ce face... e încă un copil al lui  Doamne Doamne.
şi deja mi dor de ea..

prolog

de ieri: 

parcă așa greu îmi vine să cred că a trecut aproape un an. numa' când făceam cu mâna ultimei tabere anul trecut prin august și acum a început din nou. am întâmpinat monotonia, dar nu cea de anul trecut. acum suntem (vreau să cred că toți) alți oameni. același microbuz care ajunge la 3 jumate în fața porți. mereu alți copii, pe zi ce trece tot mai gălăgioși, aceleași ore la masă și același Cat Stevens de fundal în timp ce spăl vasele... acuma nu mă plâng și nici nu vreau să o fac măcar primele trei tabere. dacă toți vor fi așa plini plini de viață ca cei ce au ajuns azi cred că îmi voi restabili și programul de somn. dar nu-i nimic. îmi vor testa răbdarea, iar eu trebuie să dau dovadă că am din plin și nu voi ceda. câtă nevoie aveam de un asemenea exercițiu. va fi bine! 

PeSeu: cu adevărat „în lume” de cele mai multe ori nu suntem noi în pielea noastă creștină, ne îmbrăcăm cu alte haine să nu se vadă cumva puțina credință. 

Oașa

„îi bine-acasă că miroase-a dor...”

atâta dor aveam de acel Acasă drag. de oameni cu nădejde care ne-au întâmpinat cu „Doamne ajută! ce faci surioară, ați luat 10 și v-au lăsat părinții acasă? ” , cu multe zâmbete vii care te fericesc enorm.
nikonașu' l-am stricat și amu nu ai ce poze să vezi, dar îți spun eu că o fost minunat! îndată ce ne-am  cazat am fugit să aranjăm costumele populare (care nu sunt cu mult peste o sută, adunate din toată țărișoara). am fost cinci  printre care și G. no, copilul ăsta drag nu putea efectiv să nu facă ceva. ceva tipic copilăresc și absolut frumos. și ui așa, printre gândurile noastre rostite cu voce tare începe G. să vorbească cu costumele și zicea : „pe tine cum te cheamă? ... tu nu ai nume? hai să vedem.” sau  „no ui la el, îl cheamă 85 și stă pe 95, vai vai...” . acum parcă auzind-o din nou iar zâmbesc. mai zicea că „ui ce faine îs! și ăsta, și ăsta... vai, oare pot lua două costume? ... . nu știu, dar cred că vor să ne spună ceva. îmi pare că strigă...” . și tu ai fi zâmbit dacă ai fi văzut, să știi.
apoi după masă, am ascultat povești (ca să nu le spun văicăreli) de licență, care a trecut și pentru care m-am gândit să-mi caut o temă. măcar din anu' doi să mă apuc de ea. acum glumesc, dar la câte am auzit nici în anu 'întâi nu-i devreme. o să îmi aduc aminte în ultimul an de sfaturile ăstea și le voi mulțimi mai mult atunci. dar până departe mai e mult. Doamne ajută-ne!
azi pot să spun că am găsit răspunsul la întrebare. prin predica Părintelui Marcel și mai ales completarea de dinainte de plecare a celor doi dragi Părinți. de asta acolo e pentru mine „locul sfânt” de care deja mi-e dor. pentru că mă face mereu să mă întorc. să mă întorc „cu capul în pământ” , dar cu drag!  îmi dă mai multă râvnă, nădejde și mută mereu câte ceva în inima mea. îmi trezește propriu-zis toate motivele pentru care trebuie să ajut lumea asta bolnavă.
nu mai contează acum că am prins trenul la limita limitelor. striga șoferul la noi „haidați mă! unde ați stat? ”, iar noi ca albinele la stup, nu mai știam pe ce ușă să intrăm cu sau fără bilet.

am ajuns cu bine acasă și sunt fericită. mulțam!

pentru potolit presiunea din vene pline cu de toate, printre care și veșnicie!

în trecerea grăbită prin lume către veci ...

efectiv nu ştiu deloc ce se întamplă cu mine în ultima vreme, dar nu îmi place! atâta că mă supune la tăcere, de fapt la a vorbi prin linişte şi dacă ai cu cine "să linişteşti" e de-a dreptul pansament pentru suflet... tot am zis eu că îs tare ticăloasă! şi chiar sunt, de nu să poate! 

la amiaz am fost la un copil drag. neinvitate binenţeles. ne-am făcut simţită prezenţa aruncând cu mere pe balcon, doar nu era să îi trimitem un mail cu pufuleţi, mere şi bomboane. ştii cum îi vorba? "hai la noi, vorbim nimica!" , no cam aşa o fost! dar te rog din suflet să mă ierţi! 

stăteam şi mă gândeam la un moment dat la cu totul alte lucruri. la început mi-a părut rău că nu aveam aparatul să capturez nişte imagini frumoase. mi-a fugit mintea în toate părţile în jumătatea aceea de ceas. de la "ce caut aici? " până la "ce copil frumos e omuleţul ăsta..." . nici amu nu mi prea bine, dar mâine mă duc la copilaşi. să vezi acolo suferinţă si bucurie!

ce rămâne...

uneori nu încape într-o săptămână o zi ca cea de azi. după împărtăşiri de experinţe de la dascălii noştrii dragi (printre care am aţipit cu siguranţă de prea mult interes) eu am hotărât că tot cu Literele (fie ele şi umblătoare sau scriitoare -una de poezii , alta de licenţă-) mă împac mai bine şi dacă am zîs, am zîs!

din tot şi toate important e ce rămâne. pentru unii -de apreciat!- au rămas cearcăne şi o bucurie mare care va răsări din amintiri mereu şi mereu, pentru alţii mereu mai rămân întrebări.. în mine în fiecare seară rămâne un "ce puţine cărămizi ai clintit azi!" sau alte şi alte gânduri care întăresc voinţa, dar ce rămâne cu adevărat e Bucuria adunată cât a fost lumină. si pentru că a fost lumină şi pentru tine fă "o cruce maare" şi zi- I "mulţumesc!" .



P.S.: m-i taare dor de-un Ardelean. cea care inventează cuvinte hazlii şi topăie mereu de bucurie pentru că e copil minunat! >:D<

de ieri şi pentru totdeauna

în curs de descebăluire

aranjând lemne mă gandeam la ieri seară. vezi tu că ieri nu ţi-am povestit pentru că nici eu nu îmi dădusem seama, dar vorbind cu un copil mi-am adus aminte şi ca o îmbrăţişare caldă m-a cuprins..

când am ieşit de la conferinţă m-am îndreptat spre gară. am trecut prin faţa Bisericii şi de afară se auzea o predică cu voce blândă care m-a făcut să mă opresc. nu degeaba. era Părintele Petroniu! era de fapt motivul cel mai important pentru care trebuie să luptăm contra vântului, să luptăm ca realitatea să nu mai fie aşa dureroasă. nu te gândi cât eşti de neputincios, în neputinţa noastră contează să avem voinţă, cu capul sus!

după cum ne îndeamnă Radu Gyr.

p.s.: de unde atâta ură şi răutate, Doamne?

pentru ochi închişi în inimi curate

e absolut minunat cât de mult te poate bucura un om (fie el şi necunoscut). chiar mă gândeam în drum dacă voi fost meritândă de un răspuns la scrisoarea cu prietenii imaginari care de fapt era despre cum nu o cunosc (dar mă face să zâmbesc de multe ori) şi totuşi o ştiu. când am ajuns am ezitat să o întreb pe buna dacă a ajuns vreun plic. m-ar fi întrebat probabil cu ce drăguţ conversez prin scrisori, cum mă întreabă mereu. deşi ar fi frumos să fie unul , ce zici?

dar hai mai bine să îţi spun o realitate, omule drag cu ochi vechi. de fapt nu ţi-o spun că nu pot, dar uite, caut-o tu. mai pune si tu mâna pe o "Familie Ortodoxă" şi caută să vezi că viaţa nu-i aşa de limpede si colorată precum tu o simţi. eu îţi spun că o să te doară dacă vei descoperii esenţa şi te îndemn , nu la durere, ci la o "rugăciune către tineri"...

în ultima vreme au venit o droaie de informaţii despre cealaltă parte mai puţin colorată a lumii si chiar mă întrebam de ce m-i se descoperă tot mie (copilului aiurit de-a binelea care nici nu ştie cum s-o mai apuce pe poteci) . dar am început să înţeleg rostul şi tac în micimea mea.



p.s.: m-i oţâră dor de "un bun tovarăş de drum" .

mimul

luminează-te şi vei fi

dacă n-aş fi citit aş fi scris la fel doar cu mult mai multe cuvinte.

"sunt om.
și-atunci când mă lovești mă doare." 

 acum mă doare. m-a durut toată ziua şi nu numai azi, dar am suportat. nu mă las chiar aşa. nu merită să mă las doar aşa şi te rog numa-atăt omule bun, uneori şi fericirea ta doare, ai milă...

m-am găndit mult la tine azi (nu la tine, nici la tine). poate mai mult cu mult decât meritai. am stat şi m-am gândit unde oare te-am lăsat. nu ştiu deloc. m-am grăbit apoi să rup frânturi de cer pentru tine ca să vii şi tot n-ai venit.. bag sama că te-am supărat tare. îmi pare foarte rău, să ştii, pentru tot.

îmi pare rău tare şi te rog să mă ierţi! din tot sufletul meu te rog!

lasă-mi un dărab de timp să-mi repar obloanele, bine?
mulţam!

p.s.: azi mi-a fost dor de oameni dragi. de violonişti, de copilul în rime (care-i tare nebun!), de cel flămând-după-scrisori. m-am hrănit cu dor şi m-a înviorat.

important e că avem nădejde!

Doamne ajuta!

hapciu

ieri am vrut să scriu hapciu. pentru că asta am făcut toată ziua...printre alte nu foarte multe.
azi nu ştiu ce am vrut să scriu, dar am dat buzna iar în alte cutii şi borcane şi acum mi s-a oprit scrisu în gât.
drept îi că sunt oamenii frumoşi pe care n-aş fi vrut decăt să-i zăresc fără să-i deranjez. nu ceream mult, nu?

şi dacă era să fiu copil cuminte probabil că astăzi ţi-aş fi scris despre minunatul festival care începe mâine şi la care iar nu m-am înscris ca o laşă ce sunt, despre băiatul-cu-iconiţe-şi-faţă-zâmbitoare pe care l-am văzut azi de vreo patru ori şi numa la urmă mi-am dat seama că mi-a făcut ziua mai senină, despre faptul că îs foarte ameţită, despre scrisoarea cu emoţii şi sacul poştasului plin de jumate cu poveşti care m-a înveselit,despre un om drag care a terminat de douăzeci de ani liceul, despre orice ţi-aş fi scris...

mulţumesc!