Astăzi se împlinesc 9 ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Teofil...
Îmi amintesc de Părintele încă de când eram mică. Timp de cel puțin 4 ani am participat împreună cu consăteni de-ai mei la concursul de bătut toaca din Orașul Victoria, județul Făgăraș. Părintele venea aproape în fiecare an și ne ținea un cuvânt. Pot să îl văd foarte clar, stând în fața Iconostasului și povestindu-ne despre ce semnifică bătutul tocii în Biserica Ortodoxă și multe alte cuvinte ziditoare de suflet. Îmi mai aduc aminte cum mă așezam lângă alți participanți și începeam să povestim câte altele în timp ce Părintele ne vorbea; în fiecare an făceam aproape la fel, dar la un moment dat ceva s-a întâmplat. După ultimele cuvinte pe care le-am ascultat din gura Părintelui mi-am spus cu părere de rău: „cred că Părintele ăsta îi un om mare și o să îmi pară rău că nu l-am ascultat acum...”.
Iată-mă acum, au trecut poate mai bine de 10 ani de atunci și... îmi pare rău.
Nu știu cum lucrează Părintele de Acolo de Sus, dar văd că pe fiecare dintre noi ne adună, ne unește și ne ține în jurul lui, după putiințe și neputiințe. Anul ăsta, poate pentru că sunt pic mai departe, Părintele m-a cercetat îndelung :) I-am răspuns și eu făcând pași mici mai aproape.
Restul este despre durere, dor și mulțumire...
