eu nu știu ce simți tu când auzi o voce (sau chiar mai multe care se unesc într-una singură) sau un instrument.. nu știu, dar eu când aud un cor, o voce, o coardă, nu știu nici eu cum să mă controlez mai mult, dar îmi vine să zâmbesc în continuu. trebuie să mă controlez de cele mai multe ori pentru că unii te văd și apoi zic că nu ai toate țiglele pe casă și naa, dar nu prea reușesc eu să mă opresc, pentru că nu poți. E pur și simplu minunat darul acesta cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om!
mă întâlnesc uneori cu câte un instrumentist -cu instrumentu-i veșnic la purtător și... și zâmbesc! mă copleșește din nou acel respect pe care o să-l am veșnic pentru cei care urmează acest drum.
am fost luni la un concert al Corului Cantus Mundi la București.
am stat umăr în umăr cu altistele madrigalului, i-am ascultat pe viu și a fost minunat!
și știi de ce?
pentru că odată ce încep toți să cânte, fără voia lor, praful și toate rănile sufletului acestui minunat cor (care are peste 50 de ani) sunt luminate și șterse, date uitării pentru o vreme!
chiar dacă Madrigalul are o inimă tăiată în cămăruțe, când ei își unesc vocile, inima prinde instantaneu formă și pulsează, bate, îi trădează ușor și pe ei din cauza puterii și atunci plâng...
ia bate și tu la ușa lor ( http://madrigal.ro/ ) poate te îndrăgostești și tu!
eu m-am îndrăgostit! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu