scrisoare

mi-e dor de ei doi, de amândoi... 

mi-e dor să ne facem ceai sau varianta nereușită de cafea care se numește inka și să povestim pe leagăn

mi-e dor să-i văd, doar atât să-i privesc

mi-e dor să îi ascult cum cântă cu sufletul pe coardele vioarelor

mi-e dor să povestesc cu ea despre viață și oameni și alte temiriceuri foarte interesante care ne preocupă și din care învățăm reciproc, eu de la ea și (sper!) că și ea de la mine

mi-e dor să mă bucur de zâmbetele senine pe chipuri de copil mereu vesele!

(tu nu ai observat cât de frumos zâmbesc oamenii frumoși și oamenii... în general? 

zâmbetele lor au gust de viață și rost!)

săptămâna asta mi-a fost dor de brioșe / „dolofane aducătoare de zâmbete dulci” și le-am pus la cuptor imediat cu verișoara mea faină

de ce nu putem face și cu oamenii la fel?

când ne e dor de ei ne readucem aminte cu drag și îi înviem oarecum în suflet și în inimă, dar uneori nu ne săturăm numai cu atât...

drept îi că după cum lucrătorul va fi vrednic de răsplata sa așa și noi cred că trebuie să fim mai întâi vrednici de ceea ce cerem sau ne dorim..

Doamne Doamne eu îmi doresc să ... să nu te încurc cu dorințele mele aiurite (poate)! Ci să te ajut, să facem împreună o lucrare frumoasă!

melodia asta o tot ascult de câteva zile. e foarte liniștitoare